Actualitate

Jocuri în aer liber la ”Fabrica de idei estivale – Vacanța la Bibliotecă” (FOTO)

Tenis de masă, badminton și șah au ales copiii să joace în curtea bibliotecii vineri, în ultima zi a primei săptămâni din această vară a programului ”Fabrica de idei estivale – Vacanța la Bibliotecă”, iar vremea însorită a fost de partea tuturor.

Sub supravegherea prof. Călin Deac, câțiva copii au ales să învețe sau să exerseze tenisul de masă. „Aici la bibliotecă, noi le insuflăm copiilor caredoresc să învețe tenisul de masă, dorința de a practica acest sport. Îi inițiem în tenis de masă. iar pe cei care vor dori pe viitor să practice acest sport îi așteptăm la diferite școli, cluburi, sau chiar la sala mare „Gheorghe Bozga”, unde se pot antrena într-un cadru foarte profesional”, a declarat prof. Călin Deac. În apropierea celor două mese de joc, o mamă își privește atentă fiul. „În timpul liber mai iau câteodată și eu paleta de tenis de masă în mână, să joc cu copilul. Andrei, care are șapte ani, vrea sport, vrea mișcare și ideea de a-l aduce aici a fost foarte bună, pentru că este o oportunitate să facă mișcare pe perioada vacanței”, ne spune d-na Teodora Pop.

În altă parte a curții Bibliotecii Județene „George Coșbuc”, prof. Traian Săsărman împărtășește tainele șahului unui grup de copii. Unii dintre ei încă nu știu cum să mute piesele, iar cei care știu, fac tot posibilul să se afirme în fața celorlalți. „Eu știu să joc șah de acasă, m-a învățat tatăl meu. Știrea de astăzi este că am jucat și tenis de masă, și șah!”, spune Alex, care are șapte ani. „Sunt la a doua experiență de acest fel, pentru că am fost aici și la ediția de anul trecut și pot să spun că, încet, încet, devine o pasiune interacțiunea cu copiii. Mă bucur că sunt în jur de douăzeci, poate treizeci de copii care vin și pe unii îi știu de anul trecut. Desigur, nu este ușor să lucrezi cu copiii, să îi înveți regulile acestui sport al minții, pentru că ei sunt obișnuiți cu alte sporturi, ori șahul cere disciplină și răbdare”, spune Traian Săsărman.

De luni, va începe a doua săptămână a programului ”Fabrica de idei estivale – Vacanța la Bibliotecă”, derulat de BJGCBN până pe 31 august. În prima zi a săptămânii, prof. Alina Tomi îi așteaptă pe cei înscriși la Atelierul de teatru.

”Fabrica de idei estivale” în forme și culori la Atelierul de mandale

A patra zi de vacanță petrecută la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud i-a inițiat pe copiii înscriși la Atelierul de mandale în crearea unui mesaj prin utilizarea culorilor. Ei au fost îndrumați în această activitate de bibliotecarele Ioana Titieni, coordonatoarea atelierului, și Isabella Andronesi.

„Având experiența anului trecut, știam că îi pasionează pe copii să lucreze mandale și atunci am hotărât să facem muncă în echipă de câte patru – cinci membrii și să creem niște mandale mai mari. Culorile le alegem în funcție de modelele pe care le avem, iar copiii au libertatea deplină de a-și compune o paletă de culori care le place. Săptămâna viitoare vom finaliza mandalele mari, după care vom începe să intervenim la aspectele de finețe, de expresivitate, la detalii. O mandală bine realizată transmite calm, stare de bine și frumusețe interioară. Astfel, încercăm să dezvoltăm imaginația și răbdarea copiilor!”, spune Ioana Titieni.

După mai bine de o oră și jumătate de lucru, Clubul CoșBook pare o adevărată galerie de artă, astfel că părinții care au venit să își ia copiii acasă au rămas câteva minute în plus, pentru a contempla rezultatul activității acestora. „Sunt foarte încântată că au o activitate atât de frumoasă aici, mai ales că este vacanță și mulțumim Bibliotecii Județene că ne oferă oportunitatea aceasta, să ne lăsăm copilașii să se joace timp de două ore într-un mod activ. Sunt convinsă că le-a pus creativitatea la contribuție. Desenele făcute de ei sunt super!” apreciază Claudia Pașca, mama a doi copii înscriși la Atelierul de mandale.

Programul Fabrica de idei estivale – „Vacanța la Bibliotecă” continuă zilnic, de luni până vineri între orele 10.00 și 12.00, până pe 31 august.

Despre prietenie și iubire la ”Fabrica de idei estivale”. Apoi, film despre dinozauri

A treia zi a programului ”Vacanța la Bibliotecă – Fabrica de idei estivale” s-a desfășurat la Mediateca Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, unde a fost programată vizionarea unui film. Iar copiii nu au ratat întâlnirea cu filmul, în ciuda ploii torențiale și au optat pentru producția Walt Disney – „Dinosaur”.

Vizionarea filmului a fost precedată de un dialog liber despre prietenie, iubire, libertate, fericire, inițiat de Ionuț Tutula, student la UBB Cluj-Napoca și voluntar la BJGCBN, care le-a propus copiilor un foarte scurt filmuleț despre un băiețel captivat de jocurile pe calculator, care primește de la mama sa un cățeluș. „Am vrut să am o discuție altfel cu ei, pentru că la școală nu sunt lăsați să vorbească liber și mi-am propus să-i fac să vadă cum este să vorbească liber, orice doresc ei. Copiii sunt foarte inteligenți și s-au descurcat foarte bine și îmi place că au un grad de abstractizare foarte mare. Pentru că este destul de greu să vorbești, așa, despre ce-i frumosul sau ce-i libertatea, și pentru vârsta lor nu este simplu să dai astfel de răspunsuri. Cu filmulețul despre băiețelul care se împrietenește cu cățelușul pe care îl primește cadou cred ca le-am trezit sentimente de prietenie, de compasiune. Sunt student la filozofie și la istorie și mă interesează aceste aspecte ale vieții” ne-a mărturisit Ionuț Tutula.

Și, cu adevărat, demersul său a fost interesant, pentru că copiii au vădit o reală dorință de a participa la o astfel de discuție. „Eu sunt fericită când ajut un om sărac” (Larisa); „Eu sunt fericită când ofer un cadou prietenilor” (Raluca); „Eu sunt fericit când ajut pe cineva” (Radu); „Se spune că viața este mai scurtă pentru cei nefericiți” (Andrei) ș.a.m.d.

La finalul vizionării, copiii au făcut o listă cu filmele pe care le-ar plăcea să le vadă la Mediatecă în următoarele săptămâni.

”Vacanța la Bibliotecă”, ziua a doua. Pe urmele lui Picasso la Atelierul de pictură

Circa 30 de copii s-au prezentat marți la Atelierul de desen și pictură al prof. Ana-Maria Gordon Lazăr, din cadrul programului ”Vacanța la Bibliotecă – Fabrica de idei estivale”, derulat de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud în perioada 1 iulie – 31 august. Atmosfera a fost entuziastă, cu atât mai mult cu cât mulți dintre copii s-au înscris la acest atelier pentru că iubesc desenul și pictura.

„Am ales atelierul de pictură pentru că pictura este un hobby pentru mine și vreau să încerc un mod diferit de pictat, lucrând pe tehnica lui Picasso. El este idolul meu și chiar am mai încercat să pictez ca el, dar nu îmi ieșea prea bine. Acum, după ce am văzut modelele de ochi, de buze ș.a.m.d. voi ști mai bine și voi picta mai mult ca el”, ne-a spus Maia, care are 12 ani. „Eu sunt pasionată de pictură încă de la trei ani și vreau să particip la acest atelier pe toată perioada vacanței de vară. Știam de Picasso și de aceea mi-a plăcut mult tema de astăzi, chiar dacă picturile lui sunt complicate. Mă străduiesc să le înțeleg cât mai bine!” a spus și Georgiana-Gabriela, clasa a III-a la CNAM Bistrița.

Prof. Ana-Maria Gordon Lazăr, profesor la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Lacrima” Bistrița, știe cum să-i implice pe tinerii învățăcei. „Atelierul de desen și pictură are loc în fiecare marți, pe parcursul lunii iulie. Și, la fiecare întâlnire, noi ne vom transpune în pielea unui pictor. Într-adevăr, astăzi ne-am transpus în pielea lui Picasso, iar astfel copiii au aflat câteva curiozități despre acest pictor și ne-am jucat cu elementele lui, făcând portrete. Am făcut autoportret și portretul colegului nostru. În acest fel, pe lângă faptul că ne jucăm, ne dezvoltăm imaginația și învățăm lucruri noi. Tema Picasso i-a atras pe copii, a fost o alegere bună. Materialele de lucru le-am primit de la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”. Întâi creionăm, apoi pictăm și astăzi ne-am folosit de elementele lui Picasso: nasul, ochii, gura, tot ce are el mai special. Copiii au răspuns cu entuziasm, sunt fericiți să picteze și ne gândim ca la final să facem o expoziție” (Ana-Maria Gordon Lazăr).

Afluența mare înregistrată la atelierul de pictură nu a surprins-o pe bibliotecara Isabella Andronesi, de la Secția Împrumut pentru copii. „Unii dintre copii participă în fiecare an la programul Vacanța la Bibliotecă, dar avem și foarte mulți copii noi. Solicitările sunt chiar mai mari, dar, din păcate avem un număr limitat de locuri la activități și spațiile pe care le avem la dispoziție nu ne permit să-i acceptăm pe toți. În ce mă privește, mai mult ajut acum, dar voi avea și eu un atelier în luna august, iar până atunci sunt doar voluntar!” ne-a mărturisit Isabella.

Ziua de miercuri este dedicată vizionării unui film la Mediatecă, dar nu sunt excluse surprizele!

Sursa: Biblioteca Județeană

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS