Actualitate

Jandarmii primesc bani în plus pentru că „stau în ploaie şi ascultă cum suflă unii în vuvuzelă”

Parlamentarii care fac parte din Comisia de muncă au decis să mărească veniturile tuturor celor care au avut de „suferit” în urma aplicării legii salarizării unitare de la 1 ianuarie 2018. Astfel, s-a votat ca orele suplimentare din Poliţie să fie plătite cu 75% din solda de bază, iar jandarmii să aibă indemnizaţie de 10% pentru intervenţii, pentru că „stau de dimineaţă în ploaie şi ascultă cum suflă unii în vuvuzelă”.

Potrivit lui Adrian Solomon, citat de Agenţia de presă News.ro, preşedintele Comisiei, a fost reglat şi salariul managerilor de spitale: „Managerii de spitale vor fi fericiţi, pentru că nu vor mai putea spune dacă nu sunt medici, sunt economişti, jurişti, că vor avea salariul ca manager mai mic decât salariul directorului medical. Deci, am reglat lucrul acesta”.

Din legea salarizării a fost scoasă sintagma „unităţi sanitare publice”, iar tot personalul medical beneficiază de mărirea de salariu de la 1 martie 2018.

“Am scos din lege sintagma unităţi sanitare publice, astfel încât să se aplice măririle de la 1 martie pentru tot personalul medical, inclusiv asistentele şi medicii din şcoli, din centrele de expertiză (…). Am rezolvat şi problema ambulanţierilor şi şoferilor de ambulanţă, pentru că medicul şi cu asistentul nu merg singuri pe maşina respectivă la intervenţie şi de multe ori şoferul participă activ la resuscitare, căratul tărgilor. Intră pe grila din 2022 inclusiv şoferii, ambulanţierii, de la 1 martie (…) Medicii, asistentele, ambulanţierii şi şoferii de ambulanţă vor intra de la 1 martie cu grila din 2022. Restul personalului, inclusiv din sănătate, vor trebui să aplice etapizat legea cum s-a hotărât”, a precizat deputatul.

Solomon afirmă că salariile medicilor nu au cum să fie mai mici, deoarece sunt aplicate sporuri de 100%.

„Salariile nu au cum să fie mai mici. Să fie clar. Veniturile nici ele nu pot să fie mai mici, pentru că vorbim despre sporuri de 100% pe un salariu de 6.000 de lei şi vom vorbi de un spor de 30% pe un salariu de 16.000 de lei (…) Eu cred că venitul celor din sănătate va fi mai mare (după ce trece această lege – n.r.)”, afirmă preşedintele Comisiei de muncă.

Referitor la situaţia poliţiştilor, acesta spune că orele suplimentare vor fi plătite cu 75% din solda de bază, în condiţiile în care se încadrează într-o limită de 3%: „Am votat astăzi ca orele suplimentare să fie plătite cu 75% din solda lor de bază, în condiţiile în care se încadrează într-o limită de 3%, să nu fie un festival de ore suplimentare, ai nu ai treabă, te duci la serviciu (…) Până acum orele suplimentare se compensau cu timp liber. În momentul de faţă, plătindu-se, există posibilitatea să exagereze cu orele suplimentare”.

Adrian Solomon a explicat şi că “jandarmii vor avea indemnizaţie de 10% pentru intervenţii, pentru că stau de dimineaţă în ploaie şi ascultă cum suflă unii în vuvuzelă”.

Etichete

12 comentarii

  • Si uite asa se va cimenta o noua prietenie intre MANIFESTANTI si JANDARMERIE. Elegant si civilizat ar fi ca aceti bani sa se imparta intre cei care ies in STRADA si oamenii legii. Astfel nu am mai sta nici noi cei care suflam in VUVUZELE la mila lui SOROS. Traiasca JANDARMERIA ROMANA !!!

    • E adevărat.
      Paradoxul e că-l plătești ca să-ți dea în cap, apărându-i pe infractorii cocoțați în funcții parlamentare.
      Ordinea publică egal ordinea bandiților cu cravată.

  • Va rog nu va legati de JANDARMI. Sunt fratii nostri, si va spun ca gandesc , mananca si au acelasi gand cu al nostru. Personal sunt intr-o relatie de buna prietenie cu ei, si cunosc multi , si le doresc tot binele lor si familiilor lor. Ei in cele mai multe ocazii traiesc aceleasi sentimente si apreciaza luarile de pozitie ale civililor. Stiu ca de cele mai multe ori ii reprezentam si pe ei. Sunt insa militari si cat sunt activi nu va pot aplauda si oferi cafele. Sunt foarte convins ca sub nici o forma nu doresc nici ei ca LEGILE JUSTITIEI si STATUL de DREPT sa fie condus de penali. DOAMNE ajuta JANDARMERIA !!!

    • Dle, putem critica.
      Inacțiunea sau Acțiunea uneori chestionabilă.
      E adevărat în majoritatea cazurilor intervențiile par în spiritul Legii dar după pesedizare au pierdut din autonomia operativă, deciziile par politizate.
      Și ăsta e mecanismul.
      O mică parte, din păcate decizională din Jandarmerie, Poliție SRI, STS Armată se complace mult cu o parte a politicienilor corupți.
      Neo-milionarii peste noapte.
      De ce?
      Pentru că:
      1. Pentru unii conformarea cu decizii dubioase ierarhice egal funcții cu salarii și beneficii materiale.Nu sunt cazuri singulare. chiar zeci de cazuri semnalate și unele condamnate deja. De la apartamente pentru generali, colonei șpagă sau influențari toate sunt acolo.
      2.Cum naiba se face că după campanii anticorupție concertate mediatizate, cu zeci de gygabiți documentați…tot băieții cu ceva scheleți în dulap fac Legile după cum au interesele?
      E o problemă.
      Pentru că teoretic, într-o lume normală unde instituțiile funcționează după principii bine stabilite respectându-și și aplicând mandatul, situația reală ar trebui să fie diametral opusă, statistic numărul inculpaților și condamnați penal în funcțiile cheie ar trebui să fie în caz teoretic inexistent(zero) cel mult 2-5%.
      De ce dacă toți se bat pe piept , toată lumea e bună, toată lumea e corectă…asistăm la cifre care ies din normalitatea statistică?

    • Bălan îngrijitorul statului paralel, știe și el 3 lozinci și le rumegă toată ziua.

  • CC aveti multa dreptate si v-am urmarit comentariile. Sunteti bine informat si aveti o gandire profunda. Pt. mine cea mai ingrijoratoare cifra statistica este depopularea ROMANIEI. In 2050 ramanem la vreo 16 milioane din care jumatate de o anumita etnie. Pacat de tara asta. Dupa SIRIA suntem cea mai bolnava si blestemata tara. Si toate astea ni se trag exact de la apucaturile politrucilor penali , situatie descrisa foarte exact de d-vs.

    • Dl. Balan,in 2050 tot vreo 20 milioane vom fi pentru ca pana atunci ne vom uni cu moldovenii ! Mai rau va fi de unguri,pentru ca Orban nu vrea sa se uneasca cu sirienii ! In 2050 nu vor fi mai mult de 3 milioane.Vei merge doua zile calare prin pusta ungureasca pana sa dai de un ungur !
      Poate asta va consoleaza si va alina putin ,justificata ingrijorare referitoare la anul 2050, an in care si eu si dumneata ,probabil vom fi „parcati” pe Tarpiului spre vesnica pomenire !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS