Actualitate

Iuliana Chilom nu mai este inspector de resurse umane la ISJ Bistrița-Năsăud. Cine i-a luat locul

(FOTO-VIDEO) Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud are un nou inspector de resuse umane după ce fosta titulară a postului, Iuliana Chilom, a decis să renunțe la această responsabilitate pentru un post de director adjunct al Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița.

”Colegii mei inspectori, în marea lor majoritate, și-au încheiat mandatul celor patru ani. Conform metodologiilor propuse de Ministerul Educației s-a făcut o evaluare de mandat cu posibilitatea de prelungire. Nana Chilom nu a mai dorit să ocupe acest post pentru că, la Colegiul Național Liviu Rebreanu, doamna director adjunct Dorina Manta și-a dat demisia. Nana Chilom, care este titular în Rebreanu, de la 1 iulie este director adjunct la CNLR și în acest post a venit Marcel Ivan, care este profesor de matematică. E inginer la bază, și-a făcut o reconversie de matematică. A fost multă vreme director adjunct la Liceul Maieru și a lucrat ca director în chestiuni legate de încadrare. Noi îi dorim succes! Ieri a trecut prima probă, a fost botezul postului de resurse umane, cu un concurs destul de greu și complicat, sperăm să aibă succes în continuare. În ședințe publice din august o să-l vedeți pe Marcel”, a spus inspectorul școlar general Camelia Tabără, joi, într-o conferință de presă la sediul ISJ Bistrița-Năsăud.

Profesorul Marcel Ivan a predat TIC inclusiv la Școala Gimnazială din Petriș, unde a acordat un interviu Digitaliada despre cum se pregătește pentru orele la care folosește tablete, despre reacțiile primite și despre planurile de viitor pentru lectii cu materiale digitale.

El a declarat atunci că, pentru el, ”intrarea în era digitală a reprezentat momentului în care a văzut predatul de la clasă cu totul altfel”.

”În activitatea didactică am utilizat cu succes atât metodele și procedeele clasice de predare cât și cele moderne, dar am insistat pe metode vizuale și practice, care au condus la acumularea de către elevi a cunoștințelor și competențelor cu un efort mai mic și într-un mod mai plăcut. Gândiți-vă că într-o eră atât de dinamică, un copil care nu a avut acces la tehnologie, în cadrul organizat al unei instituții de învâțământ, nu va ști niciodată că lucrul pe tabletă poate să însemne un venit lunar, un loc de muncă. El nu va lua în calcul un viitor job de programator, să spunem, pentru că îi este frică de tehnologie. Dar dacă de mici sunt învățați să stăpânească tehnologia, vor putea avea oricând un loc de muncă bine plătit și apreciat. Am constatat că lecțiile digitale îi țin pe elevi la școală și îi fac să fie mai atenți la informații”., a spus el pentru Digitaliada.   

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS