Actualitate

IPS Mitropolit Andrei: Aş fi dorit un premier român şi ortodox, pe Vasile Dâncu

IPS Andrei Andreicuț – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului a declarat în legătură cu propunerea lui Sevil Shhaideh pentru funcţia de prim-ministru, că, personal, ar fi preferat un ”premier român şi ortodox”, explicând că actualul vicepremier Vasile Dâncu corespunde tuturor criteriilor.

”Dacă e să-mi cereţi părerea mea personală, v-o spun şi pe aceasta. Încă n-o ştim pe doamna care va fi prim-ministru, probabil că e o femeie bună, o femeie pricepută la administraţie. Însă, subiectiv, eu aş fi dorit să fie nominalizat un premier pe care îl cunoşteam şi care era… Se ştie de la sine, mitropolit ortodox fiind, aş fi dorit un premier român şi ortodox. Adică, pe cine, mă veţi întreba. Pe domnul Vasile Sebastian Dâncu, pentru că corespundea din toate punctele de vedere la criteriile pe care le avea în minte domnul Dragnea. Sigur, că el a avut un rol deosebit în câştigarea alegerilor, îi respectăm personalitatea, dar făcea mai bine dacă îl numea de pildă pe domnul Dâncu”, a spus IPS Andrei, potrivit presei centrale.

În 15 februarie 2016, vicepremierul Vasile Sebastian Dâncu şi totodată ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a primit Crucea Transilvană în biserica din Runcu Salvei, distincţie ce i-a fost conferită de IPS Andrei Andreicuț (foto).

Sevil Shhaideh este propunerea făcută de PSD-ALDE pentru funcţia de premier, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni. Sevil Shhaideh, care ar putea deveni prima femeie prim-ministru din istoria României, are 52 de ani, este de religie musulmană, este absolventă de ASE, iar timp de aproape 20 de ani a lucrat în Consiliul Judeţean Constanţa, instituţie condusă, din 2004 şi până în vara acestui an, de Nicuşor Constantinescu. În ultima declaraţie de avere, ea a menţionat un apartament în Constanţa, precum şi mai multe proprietăţi din Siria ale soţului ei, Shhaideh Akram.

10 comentarii

  • Dupa ce pesedeii au defilat cu Sfintia-sa peste tot,dupa ce au tot primit decoratii bisericesti mai marii partidelor si le-a adresat ” vrednic este” ,iata ,cum au stiut ei sa recompenseze!!!!!

  • Intotdeauna, fostii turnatori si securistii, vechi sau noi se vor sustine reciproc, se vor lauda reciproc si se vor ridica „in slavi” reciproc. Sustinerea acordata de unii ierarhi ortodocsi psdeilor rosii, doctrinar atei, este o uraciune inadmisibila, in fata lui Dumnezeu. E ca si cum Domnul l-ar sustine pe Mamona.

  • In ochii lui Dumnezeu toti suntem egali : si romanii si tatarii si turcii si catolicii si musulmanii si ortodocsii . Probabil mitropolitul nostru turnator la securitate inca nu a aflat . A ratat omul o buna ocazie sa taca .

  • Inalt Prea Sfintitul ( auzi ce comic suna ) si l-ar fi dorit pe Dancu premier doar ca sa-i dea ceva bani . Ierahii astia traiesc intr-un lux de iti cade fata . Daca ati vedea ce trai duc astia nu ati mai pune in veci bani in cutia milei . Dumnezeu nu te iarta daca pui bani acolo . Dumnezeu iti iarta greselile daca te rogi si te caiesti sincer . La astia pana si spovedania are componenta pecuniara . Abia asteapta baietii sa te spovedeasca ca sa te tunda de bani , nu ca sa-ti ierte tie Dumnezeu pacatele . Fara suferinta , jertfa si cruce te poti spovedi de 10000 de ori , nu ti se iarta nimic , altfel as ucide azi si maine dupa spovedanie as fi iertat . Nu tine . Te iarta Dumnezeu si pentru crima , prin suferinta pe care o induri in puscarie ulterior . Iisus a intrat in Templu calare pe un magar ca sa ne dea exemplul puterii smereniei . Ierarhii se plimba in limuzine de zeci de mii de euro ca sa ne dea exemplul opulentei . Uitati-va numai ce tinute au , fire de aur , pietre pretioase , etc , etc , = mii de euro . Parca-s la carnaval . Au uitat ori n-au citit ce a spus Ecclesiastul in Vechiul Testament : viata e desertaciune si vanare de vant . Uitati-va la Papa ce simplu se imbraca .

  • Înalt Prea Ciripitorule Ayatolah, lasă politica pentru alții. Io de exemplu aș vrea un premier român și greco-catolic care să vă taie ,,robinetul” conectat la buget . A, și să retrocedați toate bunurile ce nu vă aparțin! Aleluia!

  • ÎPS – Înalt Prea Sifon . În argou de pârnăiaşi , Sifon e ăla care dă în gât . Adică , turnător la Securitate dovedit . Mai nou popa suprem face şi politică . România nu mai are nici o şansă .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS