Actualitate Recomandări

IPJ: 64 de permise reținute, amenzi de 127.000 lei. Recordul de viteză înregistrat de radar

Polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din Bistrița-Năsăud au acționat în perioada 25-28 aprilie pentru monitorizarea traficului rutier și pentru descurajarea celor care încalcă regulile de circulație, punând astfel în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

Polițiștii au acționat cu aparatele radar, inclusiv cu echipamentele de ultimă generație (dispozitivul True Cam), recordul înregistrat fiind de 155 km/h, pe DN 17, în localitatea Podirei. Astfel, pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 372 de sancţiuni, a căror valoare se ridică la 127.310 lei, iar ca măsuri complementare au fost reținute 64 de permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

În cadrul activităților preventive desfășurate, polițiștii au depistat mai mulți conducători auto care au încălcat grav regulile de circulație, au pus în pericol pe siguranța rutieră și s-au ales cu dosar penal.

Exemple:

În 26 aprilie, polițiștii Biroului Rutier au depistat un tânăr de 22 de ani din Orheiul Bistriței, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În 27 aprilie, pe o stradă din Bistrița, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 43 ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism, deși consumase alcool. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate mostre de sânge care vor stabili cu exactitate alcoolemia.

Tot în 27 aprilie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani din Pinticu, care conducea prin localitate un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de aproape 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.  

La data de 28 aprilie, polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic un tânăr de 16 ani din Deva, care conducea un autoturism prin municipiul Bistrița, fără să aibă acest drept.

În toate cazurile prezentate, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările pentru infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, infracțiuni care, în funcție de gravitate, sunt pedepsite cu închisoare de până la 7 ani.

Acțiuni preventive în toate domeniile

În perioada premergătoare sărbătorilor, dar și în noaptea de Înviere, polițiștii bistrițeni au desfășurat acțiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite din domeniul comerțului și prestărilor de servicii către populație, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Astfel, la data de 25 aprilie, în scopul prevenirii unor abateri ce pot dăuna sănătății publice, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat controale şi verificări de specialitate la persoanele juridice și la persoane fizice autorizate. Astfel, au fost verificați 29 de operatori economici și au fost aplicate 22 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 52.000 de lei.

De asemenea, la aceeași dată, polițiștii din Năsăud, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare Bistrița-Năsăud și polițiști la Prevenire au desfășurat acțiuni preventive în piața organizată în oraș. Cu această ocazie, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 3.180 lei.

În perioada 25- 26 aprilie, polițiștii Serviciului și Biroului de Ordine Publică au acționat în echipe mixte, împreună cu personal specializat din cadrul Direcției Sanitar Veterinare Bistrița-Năsăud, în municipiul Bistrița. Au fost desfășurate acțiuni și în zona în care a fost autorizat temporar punctul de sacrificare a mieilor, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.200 lei, toate conform H.G. 984/2005.

Tot în perioada 25-26 aprilie, polițiștii de ordine publică și investigații criminale au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale, în zona adiacentă centrelor comerciale de pe raza municipiului Bistrița. Cu această ocazie au depistați și sancționați contravențional 13 cerșetori, 3 dintre aceștia, minori, au fost predați familiilor.

La data de 27 aprilie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș, împreună cu polițiști de la economic au acționat pe raza de competență, cu ocazia târgului săptămânal din localitatea Târlișua. Au fost verificați 9 operatori economici, 30 de persoane și autoturisme, iar ca urmare a neregulilor, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.435 de lei.

În noaptea de Înviere, polițiștii din tot județul au acționat în special pentru monitorizarea și fluidizarea traficului rutier, dar și pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, în zona bisericilor și mănăstirilor, astfel că nu au fost înregistrate evenimente nedorite.

Foto: arhivă IPJ

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS