Actualitate Recomandări

Ioan Turc: Domnule primar, îi mințiți pe bistrițeni fără să clipiți. Declarații PNL BN

”Domnul primar Ovidiu Crețu mă acuză că sunt în căutare de senzațional, spune că la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” treaba e bună și că nu se întâmplă nimic acolo din motive independente de dânsul. Contestă ce am spus, adică faptul că s-au pierdut bani din cauza unor aspecte de natură birocratică. Îl citez pe domnul primar: ”Din păcate, nu am o veste bună, există o scrisoare de la Ministerul Dezvoltării care ne cere să urgentăm depunerea documentelor pentru că vor sista, se va opri finanțarea, se vor cheltui banii, așa cum și noi ne așteptam”, și așa mai departe. Păi, domnule primar Crețu, dacă nu s-a mai întâmplat nimic la CNLR am dedus că n-ați trimis documentele, este simplu”, a declarat într-o conferință de presă președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

El a adăugat: ”Vă întreb, de asemenea, ce v-a oprit să negociați cu proprietarul, cu Biserica Evanghelică, cu Forumul German un pachet care să-i convingă pe proprietari să transmită în proprietatea primăriei clădirea? Dacă nu ați reușit pentru că aveți limite în ceea ce privește capacitatea de negociere, de ce nu ați cumpărat clădirea? Nu pe un leu, așa cum spuneați. Au fost mai importante tunurile pe care le-ați dat cu pârtia?”.

Liderul PNL BN a spus că ”tot din informațiile făcute publice, Primăria Bistrița a pierdut peste 16,4 milioane lei din fonduri europene pentru Campusul CNLR deoarece nu a reușit să finalizeze proiectul până la 31.12.2015. La momentul respectiv domnul primar spunea că documentația era veche de nouă ani și că în 2014, când s-a încercat revizuirea proiectului, nu a avut succes. Da, dar domnul Crețu e primar din 2008, ce l-a împiedicat până în 2014 să stea cu ochii pe condițiile prevăzute pentru a putea accesa fonduri europene? Nu eu alerg după senzațional, domnule Crețu, după senzațional ați alergat dvs. atunci când i-ați mințit fără pic de jenă pe bistrițeni în 2008 că o să le amenajați o zonă minunată, Wonderland, și le-ați dat un rât cu noroi pe 10 milioane de euro. I-ați mințit și patru ani mai târziu, și încă o dată peste patru ani. Îi mințiți pe bistrițeni de aproape 12 ani fără să clipiți. Vestea cu adevărat senzațională va fi plecarea dvs. și a PSD din fruntea primăriei anul viitor”.

Ioan Turc a menționat că șapte dintre primii opt candidați din partea PNL la alegerile europarlamentare din 26 mai sunt ardeleni, ”un motiv în plus ca în toate județele din Ardeal, inclusiv Bistrița-Năsăud, PNL să obțină un scor mare”.

Prim-vicepreședintele PNL BN, Stelian Dolha, a afirmat că ”în timp ce deraiații de la normalitate din Guvern ne conduc, segmentul mediului de afaceri este lovit din toate părțile”.

Secretarul general al PNL BN, consilierul județean Ovidiu Florean, a spus că ”se repetă istoria” în cazul bugetului județean pe 2019 și că ”Bistrița este cel mai subdezvoltat municipiu reședință de județ din Ardeal”.

Florin Urîte a vorbit despre problemele cu care se confruntă mediul de afaceri.

Europarlamentarul PNL Daniel Buda va vizita, alături de conducerea PNL BN, mai multe ferme din județ și va avea întâlniri cu producători locali. Consilierul județean Samuel Coman, prim-vicepreședinte PNL BN, s-a referit la cele cu cultivatorii de legume.

5 comentarii

  • Iar conferinte de presa in timpul seviciului? Chiar nu va e rușine? Cum va permiteti acest lucru? Nu va doare mâna cand semnati statul de plata, domnule Turc? Aveti un salariu de peste 2000 de euro pe luna si veniti sa dati lectii de administratie si moralitate in timpul orelor de program! Va permiteti sa–l criticati pe Cretu care este dimineata la 7 la munca si pleaca seara la 7 de la serviciu?
    Da, intr-adevar politrucii nu au rusine!

  • Bine mai Danute dar Niculaie ca tie angajata cu bani multi fatuca nu stiu cui primar de pe bargaie sa se ocupe de discursurile si facebookul lui niculaie, cu este?
    Tu , ca faci lobii prin primarie cu tot felul de intreventii pe la diferite servicii pentru voturi cum este?
    Vrei sa continu?
    Asa ca ciocul mic sa nu ne dam drumul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS