Actualitate

Ioan Peteleu spune că, la Bistriţa, se face „hrubanism urât mirositor”. Care sunt argumentele

Consilierul municipal PNL Ioan Peteleu, cel care a deschis cutia Pandorei în materie de urbanism în Consiliul Local Bistriţa, ne-a transmis următorul punct de vedere pe care îl redăm integral:

„HRUBANISM urât mirositor. Episodul 1: Ovi, Moni și PUG-ul.

Că te poți trezi peste noapte cu un bloc cu multe etaje lângă casa ta, este deja de notorietate în Bistrița ultimilor cinci (5) ani. De fapt, urbanismul s-a transformat în HRUBANISM (urbanism specific zonelor mărginașe ale satelor și orașelor, prost reglementat sau nereglementat). Haosul instalat în ultimii ani în acest domeniu poate fi comparat cu haosul cosmic. Clădiri fără noimă au apărut în zone de case unde, cei care și-au investit munca de o viață, s-au ales cu visul spulberat de a trăi așa cum și-au dorit: la casă, într-un cartier de case.

Nu vreau să fiu greșit înțeles cum că aș fi împotriva dezvoltării imobiliare sau a construirii de blocuri și, cu atât mai mult, că aș avea ceva cu cineva anume. În nici un caz. Bistrița este un oraș care are și trebuie să aibă blocuri. Dar nu oriunde și oricum. Totul trebuie să se facă în baza unor reglementări urbanistice fără echivoc și legale. Ori la Bistrița nu este așa pentru că PUG-ul aprobat în 2013 este unul foarte slab și ambiguu. Cât despre sistematizare, ce să mai vorbim, inexistentă.

După ce prin oraș au apărut tot felul de clădiri cu regim de înălțime cel puțin dubios, lăsând la o parte alte cerințe urbanistice de genul CUT, POT, retrageri, locuri de parcare etc, ne-am pus întrebarea cum de este posibil să se construiască în asemenea hal. Chiar și arhitecții, cei care sunt specialiștii în domeniu, gândesc și proiectează clădiri în acest oraș și utilizează zilnic în activitatea lor reglementările urbanistice stabilite prin PUG, nedumeriți fiind de conținutul acestuia, au făcut mai multe solicitări în sensul unor clarificări, ultima în februarie 2019 (vezi document atașat).

În ședința Consiliului Local din luna octombrie am aflat că de fapt, ar exista mai multe variante ale Planului de Urbanism General și în special ale UTR-urilor (Unități teritoriale de referință) care stau la baza reglementărilor de detaliu în urbanism. Dacă PUG conține reglementările la modul general, UTR-urile conțin reglementările specifice (detaliile).

Spre exemplu, o zonă care a stârnit multe dezbateri și discuții în Consiliul Local și în spațiul public este zona reglementată prin UTR 30 în care primarul a eliberat o autorizație de construire pentru un bloc cu regim de înălțime S+P+4E+2E retrase.

Ce spune reglementarea urbanistică pentru această zonă (UTR 30)?  Planșa cu reglementări urbanistice, anexă la PUG-ul aprobat în 2013 (publică pe site-ul primăriei), ne expune o zonă specifică pentru locuințe și servicii, hașurată cu  galben-roșu, culoarea galbenă fiind specifică regimului de înălțime maxim P+2.

Planșa UTR 30, primită în copie, datată 14.11.2013, vizată spre neschimbare și depusă de arhitectul șef la dosarul de ședință pentru arhivare împreună cu celelalte planșe UTR, în decembrie 2016, după trei (3) ani de la aprobarea PUG (nu știe nimeni de ce s-au depus numai după trei ani), vine la nivel de detaliu cu codificări pe mai multe subzone. Astfel se poate observa că subzona în care s-a eliberat autorizația pentru blocul de P+4+2E retrase are codificarea M1a ceea ce, conform legendei, înseamnă Subzonă mixtă, situată în afara zonei protejate, cu regim de înălțime de maxim P+2.

Din câte se poate observa cu ușurință, planșa UTR 30 nu are nicio subzonă M1– subzona mixtă situată în afara limitelor zonei protejate cu regim de înălțime de maxim P+4 niveluri, așa cum a afirmat arhitectul șef în ședința din luna octombrie. Așa deci și prin urmare, în baza documentelor prezentate, unele dintre ele publice (deși toate ar trebui să fie publice), se poate trage concluzia că autorizația eliberată este ilegală pentru că nu respectă reglementările urbanistice UTR 30 din PUG. O fi vorba despre vreun abuz în funcție a celor care au emis-o?  Vom vedea!

Dacă autorizația în cauză s-a dat în baza unor alte documente de urbanism decât cele de mai sus, situația este cu mult mai gravă. Atunci, pe lângă un posibil abuz în serviciu, poate fi vorba și de un fals în acte publice. Dacă, cine, când, unde și ce a falsificat, e treaba organelor de anchetă să verifice și să stabilească. Și atenție, se pare că situația de mai sus nu este singulară!

Cum a fost posibil ca astfel de lucruri să se întâmple în frumosul și cochetul oraș de odinioară? Simplu! Sub oblăduirea unui primar care are o agendă paralelă cu cea a orașului și a nevoilor cetățenilor și cu concursul unui “arhitect șef” indolent(ă) și paralel(ă) cu urbanismul. Amândoi cei în cauză, în loc să fie în slujba cetățeanului și a comunității care-i plătește sunt aserviți se pare altor interese. Refuzul lor de a pune la dispoziție documente publice celor care le solicită – cetățeni, arhitecți, consilieri – dovedește că nu servesc interesul public.

Culmea culmilor, pentru ca această stare haotică să se perpetueze, după ce timp de cinci (5) ani (perioadă în care erau obligați să inițieze și să demareze toate procedurile pentru elaborarea unui nou Plan de Urbanism General) nu au făcut nimic, cei doi de mai sus (unul în calitate de inițiator iar celălalt în calitate de raportor) au venit cu nonșalanță în ședința Consiliului Local din luna octombrie 2018, cu un proiect de hotărâre de prelungire a perioadei de valabilitate a PUG aprobat în 2013, cu încă cinci (5) ani.

Bineînțeles că majoritatea PSD-ALDE-UDMR din Consiliul Local, obedientă primarului, a aprobat fără tăgadă această prelungire, ca urmare, bistrițenii mai trebuie să suporte încă cinci ani de incertitudini și haos în urbanism. Dragi bistrițeni, aveți grijă unde vă cumpărați teren pentru a vă construi o casă!

Până ce vor avea curajul și demnitatea să răspundă la interpelările din Consiliul Local, pe cei care se ascund sub titulaturile pompoase de primar și de arhitect șef, îi îndemn la lecturarea Legii urbanismului, îndeosebi la definițiile termenilor utilizați în lege: Unitate teritorială de referință (UTR) – subdiviziune urbanistică a teritoriului unității administrativ-teritoriale, delimitată pe limite cadastrale, caracterizată prin omogenitate funcțională și morfologică din punct de vedere urbanistic și arhitectural, având ca scop reglementarea urbanistică omogenă. UTR se delimitează, după caz, în funcție de relief și peisaj cu caracteristici similare, evoluție istorică unitară într-o anumită perioadă, sistem parcelar și mod de construire omogen, folosințe de aceeași natură a terenurilor și construcțiilor, regim juridic al imobilelor similar”.

În traducere, pentru cei care după zeci de ani de experiență în administrație și urbanism (așa zic ei) nu înțeleg o terminologie simplă, definiția de mai sus spune că într-un UTR, imobilele trebuie să aibă același regim maxim de înălțime, același stil arhitectural și mai cu seamă, să țină cont că într-o zonă de case nu pot apărea peste noapte clădiri cu mai multe etaje decât cele din jur (evoluție istorică unitară).

PS: În ședința CL din 27 noiembrie 2018, la solicitarea de a ni se pune la dispoziție planșa cu UTR 30, primarul a părăsit subit sala de ședințe iar arhitectul șef a dat un răspuns evaziv, după care s-a așternut tăcerea. Nimeni, nimic! A fost a doua ședință de Consiliu Local în care am solicitat să ni se pună la dispoziție acea planșă iar aceiași actori au rulat același film. Unul mut!”, a scris Ioan Peteleu.

61 comentarii

  • Dl Peteleu alături de PSD ai fost Viceprimar, Ovidiu Crețu era primar și pe atunci. Când leafa venea de la primărie, biroul călduț, nu se făcea hurbanism? totul era perfect… Acum te-ai trezit ca vin alegeri pest nici doi ani… I fi vrun candidata surpriza, printre alte sute de catarge rătăcite și naufragiat din tabăra PDL(N)…

    • Daca nu ati observat atunci cind era vice-primar va spun eu acum. Si atunci facea opozitie intern si doar din cauza asta, ca era incomod si nicidecum obedient primarului, a fost inlaturat. Deci dnl. Peteleu mereu a fost pe partea ceteteanului si a pus degetul pe rana unde a fost nevoie.

  • Asta e administratia PSD si la judet si la municipiu , un singur cuvant : BALAMUC . In ambele institutii e o debandada incredibila . Documente eliberate pe genunchi , improvizatii , abuzuri , ilegalitati , sunt caracteristicile de baza . Cate procese sunt pe rolul instantelor acum , in care sunt implicate Primaria Bistrita si Consiliul Judetean , nu exista in tot Ardealul . Diletantii astia care se cred atotstiutori ajung sa se judece cu toata lumea intr-o disperare fara precedent . Astia-s intr-un soi de miscare browniana continua , sunt ca electronii liberi fara nici un fel de logica in miscare . Odata incepute audierile pentru toate abuzurile astea , sa-i vedeti cum se toarna ca disperatii intre ei .

  • Dl. consilier s-a documentat serios în vederea lămuririi neînțelegerilor iscate, cu privire la urbanismul (hrubanism, de fapt exprimă harababura creată) creat prin străduința administratorilor acestui domeniu, de a ascunde abuzurile săvârșite, de încălcare a legalității de-a lungul timpului de către unii dintre aceștia. În susținerea, cu atâta sârg a argumentației s-a strecurat însă și o greșeală, deoarece nu cred că dumnealui e vizionar, să poată prevedea că arhitecții au solicitat lămuriri cu privire la unele detalii ale PUG exact ”în februarie 2019 (vezi document atașat)”, deci este vorba de februarie 2018.

  • Bravi dl Peteleu ! Sunteți un om de cuvânt și cu mare curaj !!!
    Daca ati ieșit la înaintare cu ancheta din urbanism și înțeleg ca sunteti pus pe dezvăluiri (ati zic ca sunt mai multe proiecte problematice in oraș, deci asta urmează) , duceti-o pana la capăt !!!
    Aveți material de ancheta și declarații in presa din ce furnizează cetățenii pana după campania electorală , dl Preteleu!!!
    Acum eu va rog ceva și sunt mulți in asentimentul meu : faceți ancheta și la pârtia de schi , la parcul industrial fără firme in el , la pavarea centrului .
    Și încă ceva : spuneti-le cetățenilor ce servicii aveati in subordine in calitate de viceprimar!!!
    Era bun Crețu atunci cand încasati salariu bunicel și locuința ANL???
    Haideti dl Preteleu cu răspunsurile ca sunteți internaut , stim ca citiți cu nesaț comentariile !!!

  • Din ciclul sa radem cu si de peteleu si gaftone, au inceput sa semnalizeze prostia….care a fost si care este…bai fost viceprimar cind s-a elaborat si s-a semnat pug, 2013, aveai IQ la purtator? Sau l-ai pierdut pe parcurs? Unde ati fost atunci? Unde era hurbanista galactica? Va durea undeva….acuma vreti sa deveniti virgini iarasi! Voi revenii cu alte zone unde s-au dat autorizatii si sint doua pug…ca sa vezi mai peteleu..cit de prosti ati fost…si sinteti..

  • Peteleu de-un leu la aneleu…spune cine era vice in 2013? In subordinea cui era hurbanismul? Cine era secretar? Cine a semnat hcl cu pug? Sau nu erati voi aceleasi persoane?erati altele? Ce tot aruncati mitza? Nu v-a spus ieri dl Ilies ca are 7 locuri pe domeniul public? Ca le are desenate…Oare scrie asta-n pug daca-l cunosti asa bine acum…intreb si eu pentru niste prieteni…

  • Nooo, s-a tras la sorți in biroul lui Gaftone cine sa iasă la declarații azi la doamna Cristiana și a ieșit Peteleu!!!
    Apropo, era și el in urnă??? Credeam ca doar dezvoltatorii!!!
    Nooo, eu speram sa iasă JR.
    Nu, nu, nu!! Nu ăla din Dallas, ăla de la Pompieri !!!

  • Felicitari domnule consilier PETELEU. ! Va cunosc bine si va stiu reactiile din multe sedinte de CL. Sunteti cel mai vigilent din opozitie si pt. asta va multumesc. Va rog insa sa nu imprumutati cuvantul de botez pe care eu l-am dat acestui seviciu al administratiei care face si desface cum il taie capoul. Glumesc . Estia se ascund de cetateni si pana si primarul, secretara si consilierii nu il pot stapani. HOOO HURBANISMUL Bistritean ! Ai HAZIT orasul !Aveti niste proiecte de CACAOA !

    • Esti destept de numa, si tu si peteleu de leu..doi destepti!
      Iarasi iese la inaintare consilierul vesnic nemultumit, ii place sa se vada prin presa dar inafara de a fi neghiob altceva nu face

  • Mai peteleu si gaftone! Ce bine stiti voi acuma definitiile si ce buni cunoscatori ai pug sinteti astazi. Bravo copilasi. Mai bine decit cei care au elaborat pug-ul! UNDE ERATI MAI IN 2011, 2012, 2013? Va spun eu unde.LA PRIMARIE! Si ce faceati mai acolo? Pai va spun eu: erati viceprimar si secretar! Pai si ce faceai viceprimar la primarie? Pai iti spun tot eu, ca tu n-ai stiut nici atunci si nu sti nici acum, te ocupai cu hurbanismul. Cind ai fost tu ingeras…atunci cind ai semnat/aprobat/votat sau coordonat (ca doar erai viceprimar)….sau acuma….
    In orice situatie ai fi sau ai fi fost mai peteleu…tu nu-ti dai seama ca esti ridicol….cum se spune in fotbal tot tu centrezi si tot tu dai cu capul. Acuma Peteleu de 2018 este ceva mai corect/inteligent si virgin decat Peteleu de 2011-2013? Tu nu-ti dai seama ca te pune gaftone intr-o situatie ridicola? Si apropo de plansa cu utr-ul, vad acolo un IS1a, oare tu Peteleu/Gaftone hurbanistul/a sti/ai gasit reglementarile in partea scrisa, adica regulamentul AFERENT? Intreb si eu pentru niste prieteni…

    • Hai ca m-ai facut curios si nu m-am rabdat sa caut in PUG , partea scrisa !!!
      Nu exista IS1a!!!Acum m-am uitat pe site-ul de la Primarie.
      Mos Niculae , nu mai scrie asa codat sa priceapa numai urbanistii sau hrubanistii ! nu sunt toti specialisti si profesionisti !!!!
      Acuma lamureste ce inseamna IS1a??? si de unde a aparut??? pt oamenii de rand, nu pentru profesionistii din primarie!!!

  • SA VA FIE RUSINE! Oricum va cer ceva ceva ce nu ați avut niciodată și nici nu o sa aveți (mă adresez administrației).Bă,cum naiba se face că la șmecherii va pricepeți foarte bine și le faceți de lunga durată si proiecte pentru cetățenii acestui oraș doar ceva de moment?Unde ați mai văzut ,mă,1000 de PUG-uri(unu pentru șmecheri,unu pentru fraieri,unu pentru amărâți și etc.)? Ce șmecherii îs astea?din sertare scoateți un PUG ,când va convine situația,și alt PUG cand nu va convine! FACEȚI-VA TREABA și nu va mai bateți joc de noi!Apropo!: In primarie mai munceste careva,in interesul cetățenilor? sau toți contribuiți la șmecherii de lunga
    durată?La primărie când mergi ,ca om simplu,dai de funcționari plictisiti și lipsiți de bun simț.Va rog sa ne spuneți unde greșim când va „deranjam”,suntem prea respectuoși sau prea umili?Sau ne lipsește recomandarea din partea cuiva?luați hotărâri de lunga durată și egale pentru toți cetățenii acestui oraș și asumati-va acțiunile! Sunteți mai rău că într-o mafie,măcar aia au un lider și își asumă acțiunile pe care le fac!Voi,schimb,nu!SA VA FIE RUSINE!

  • Buna ziua!
    De la sediul DNA va scriu !!! NE-am autosesizat, ce tot atata ne apelati !!! „alo, alo DNA!”
    nu stiti ca ne-a luat tehnica SRI-ul inapoi !!! Bine ca nu ne-a luat si abonamentul de internet de mare viteza !!!
    Avem alarma la Google cand scrie cineva cuvinte cheie pe internet , porneste alarma ! E chiar mai buna decat aia de la SRi , ca aia nu suna tot timpul !!!
    Avem tehnica , citim , ne documentam si asteptam informatii !! Apoi anchetam !!!
    Scrieti voi tot ce stiti , dar chestii de care ne ocupam noi : coruptie, nu mai vrem dosare asa-zise subtiri !
    Va dau un pont din casa ca sa prindeti curaj : in institutie, la nivel de filiale, se organizeaza concurs de dosare ! concurs de dosare de ancheta !!! Cea mai buna ancheta primeste o functie mare la Bucuresti ! Nu de sef ! Ala e numit politic ! Institutia doreste sa se recredibilizeze dupa ce e tocata miseleste toata ziua la Antene si Romania TV asa ca se fac anchete mari in tara ! O sa aflati de ele in curand la stiri !!!
    Doar nu credeti ca dosarele incepute sunt pitite acum ca nu mai e LCK.
    La Cluj sunt mai multe dosare ! Ce se intampla in urbanismul din Bistrita a venit pe ultima suta de metri dar e primita si asta !
    Scrieti voi scrieti aici sau scrieti direct la DNA si investigam noi mai departe !!!

  • Oare nu a observat chiar nimeni???? Desi peteleu si gaftone in articol prezinta doua extrase din plansa cu reglementari urbanistice, desii orientarea cardinala este corecta (cu nordul in sus), orientarea hasurii, rosu cu galben, este alta!!! Oare ce vrea Peteleu sa ne spuna, sau este un mesaj subliminal, o mare conspiratie a masoneriei?
    Si ca tot venii vorba de hasura si culoare, oare pe strada Crinilor, stie..de data asta Gaftone unde, culoarea maro care care este aceeasi pe ambele planse si puguri ce indica oare??? Ce regim de inaltime? Ce zona functionala? Va las un pic si va spun mai tirziu..o poveste..

  • Eeee..uita ca Mos Niculae, sau cine o fi, ne-a adus prin publicarea acestei cereri, unele lamuriri.
    No Peteleu…zine tu acuma unde erai, daca nu in 2016 macar in februarie 2018, sau dumneata doamna Gaftone. Daca cititi cu atentie sint si parti bune si parti rele. De ce nu le-ati dat niciun raspuns. Inca de atunci arhitectii reclamau tratarea discretionara de catre functionari, a se citi secretar, a acelorasi zone functionale. Asa ca se dovedeste ca reclamatiile si plingerile, chiar si acuzatiile la adresa doamnei Gaftone sint si au fost adevarate!!!

  • Domnu Penteleu, e adevărat ca asta e manevra sa trageți covoru de sub picioare domnului Sorin Hangan, anunțat ca candidat la promaria Bistrita ???
    Hangan fiind fraieru pe care l-au pus Gaftone , Pop & company sa prezideze ședința de votare a PUG-ului in 2013 ???
    Hangan a semnat atunci ca primaru hotărârea de consiliu ca se credea deja primar !!!!

  • Acuma daca stam stramb si sa judecam drept, asa la rece, se observa o tendinta clara de a se arunca vina acestor abuzuri pe anumiti functionari. Sub imperiul fricii sau mai stiu eu, se vrea o reinvirginare a functionarilor aceste institutii. Numai ca, prin perigrinarile noastre citadine, descoperim tot felul de constructii monumentale, unde credeti, intre case. In ce zona? Preponderent in zona de jos a orasului. Zona arondata carui functionar (inspector) de la urbanism? Aceleiasi nemuritoare si de lumina datatoare MS. Va invit pe toti, comentatori sau postaci, sa faceti o plimbare pe strada Pescarilor, unde la numarul 16 parca, sint 2 sau 3 (nu se stie cate) locuinte colective (de mici sau mari dimensiuni?). Desi, probabil, sint autorizate inainte de 2013 (anul fatidic cu aprobarea PUG adevarat), fapt ce este intarit prin culoarea maro/subzona L3 care rupe brutal parcelarul adiacent strazii Pescarilor (parcelar ramas in L2). Aceste cladiri care conform unui PUD aprobat trebuiau sa fis D+P+2E+2M, IN FAPT SINT D+P+3E+2M SI D+P+4(5)E+M. STATI SI JUDECATI..Acuma corelate treburile cu perioada respectiva, cu identitatea constructorului si calauzitoarea zonei de la urbanism (inspectorul) va puteti face o idee despre increngaturile din aparatul primariei. Oare atunci, ca inteleg ca HCL pentru pud si AC (autorizatia de construire) sint semnate de doamna Gaftone, nu murea functionarul suprem de grija cetateanului? are atunci nu lupta pentru interesul lui? intreb si eu pentru niste prieten…

    • daca intr-o zona prin pug e p2e si se face un puz pentru schimbare din p2e in p4e si se aproba prin hcl atunci regimul zonei este schimbat si puz face parte integranta din pug asta am aflat-o de la un preten si o spun tot asa pentru alt prieten

  • Va intreb inca odata, ca mi-am adus aminte iarasi….cum se face ca toata zona industriala este in A2-zona agrozootehnice? Oare cei doi luptatori si cerberi ai PUG nu au vazut? intreb iarasi pentru acelasi prieten…

  • Acuma ar vrea madama sa credem ca ea si el (peteleu) au fost de partea cetateanului inca de la Facerea Lumii prin publicarea acestei adrese….Eh…uite ca se mai gasesc ghidusii patronate de catre ea inca de dinainte de era noastra (an 2013). Pai in 2016 de ce nu au raspuns acestei cereri…sau in 2016 inca se autorizau blocuri la pompieri. Nu vedeti ca ne ia de prosti??

  • Inca un articol aparut in timp online, daca ar fi sa glumim, in sprijinul dnei Gaftone, pentru lozinca ei „case nu blocuri”. Cu nebunul vecin la bloc care se arunca in aer…mai bine-ti faci o casa…he ..he…Dar ce faci daca te cheama Udrescu , stai la casa si ai vecina o gaftone…??? Nu-i de ras deloc….te muti iara la bloc…in zona pompierilor….hee..hee..hi…intreb si eu pentru un prieten…he..

    • Jianule, ești bun , ma! !!
      Ce-am mai rade ca prostii de matrapazlâcurile din hurbabism dacă n-am plânge!!!
      Ai putea sa îți faci un ziar sau poate te angajează doamna Cristiana!!!
      Măcar sa scrii de hrubabism ca văd ca e trecere , este trafic , interes , se mai anima orașul, mai aflam lucruri noi , unele groaznice despre apărătorii dreptății și a binelui bistrițenilor !!!
      Poate nu vrei sa te faci jurnalist , poate tu vrei sa te faci denunțător !!!
      Am dreptate???
      Dl Peteleu , de ce nu îl luați pe Jianu consilier ???? Pe bune ca ar fi o idee stralucita !!!
      Jianu, tu vrei ???

    • E plină lumea de nebuni !!!
      Eu mai știu o nebuna, dar nebuna după bani !!! Am văzut ca unii ii zic $abina$ …
      Eu am o rugăminte către Gaftone și inspectorul de zona !
      Am citit ca Zburătorul de la etaj a aterizat pe spațiu verde și n-a pățit mai nimic !
      Știa el ce știa : i-a strigat la concubina “Pa, iubi”, nu “adio, iubi”!!!
      Practic, spațiul verde l-a salvat !
      Va rog eu , dacă se înaltă cumva blocul cu 1-2 etaje, sa nu autorizați amenajarea de parcări pe spațiul verde ca la Ilies pe Someșului !!! Chiar dacă e aceeași zona și același inspector … va rog eu !!!

    • Posibil ca din aceasta cauza, ca te poti preface ca te sinucizi aruncandu-te de la p+4÷p+12 si sa nu mori, au crescut brusc actiunile la purtator a celor ce au/construiesc in zona arondata $abinei$? Intreb iarasi pentru acelasi prieten…

  • Ca zici tu..acuma ma gindesc…bineinteles..un prim pas spre suucces(uri) …ar fi un mic si obscur site..gen Bistrita hazlie…sau..Pug sau Pokemonul Bistritei…sau….Urbanism sau veselie..sau….veniti si voi cu idei. Am putea chiar, pe acel site, sa publicam unele acte oficiale pe surse si publice…sa dezbatem chiar cu seriozitate si celeritate noile,eternele si totodata sclipitoarele nazbatii de care nu se mai satura sa le faca gaftonii, peteleii si sabinele noastre de la primarie. Voi va dati seama ca fiecare certificat sau autorizatie are cate o poveste….si ce povesti…cu fetzi frumosi si ilene cosinziene….numa peteleu are o poveste cu calul..Astia-s acuma ca-n fabula aia racul, broasca si cu stiuca….Ar zice ei ceva dar nu prea pot…ca toti au tras de acelasi rahat…Ma gindesc si voi face un Bistritaleack parca..nu? Scurgeri din Bistrita mai pe romaneste…Si nu, nu la doamna Cristiana, ca e rea, nu mananca tot…numai jumatatea buna….pe aia rea o ascunde sub perna..
    Sa vedem cine va iesii maine in luminile rampei….si, bineinteles, ca-n fiecare seara, asteptam „pastila de ras” cu …jeorje

  • Au sigur ca au povesti, unele sint nemuritoare….aceasi poveste de la Big Bang….dai ceva..i-ti coloram terenul maro…nu dai nimic…dam si cu degetul peste scris!! Acuma, vorbind serios, sint niste povesti interesante cu PUG-ul asta. Parca ar fi viu! Tot apar si dispar litere si cifre de pe el….cum ar fi IS1a, L2A, etc. Dar sa stiti ca numai de pe ala de la doamna gaftone nu dispar…si tot mai apar. Dar parca ar fi fermecate UTR urile astea a doamnei gaftone. Acuma ca la o carte cu povesti pentru copii, cind treci de la partea colorata la partea scrisa (adica sa citesti povestea), ce aflii…ca povestea este alta, si nu scrie nimic de unele personaje din desene…cum ar fi IS1a, L2a, etc. Acuma noi ce sa mai credem….ca doamna Gaftone are alta carte de colorat? Ca au uitat cei de la Bloom o carte de colorat la ea pe masa, si au uitat sa-i spuna ca au schimbat povestea? Sau au schimbat cartea de colorat si povestea si doamna gaftone, obosita de atata colorat nu a mai citit povestea…si a tot colorat dinsa pina prin 2017, pina cand un grup de arhitecti au atentionat-o ca nu prea coloreaza bine (iese din contur si cam amesteca culorile). Acuma ma gindesc ca, totusi, sfatuitoarea ei de taina MS a vazut cam ce coloreaza gaftone, si poate i-a convenit. Ba ii mai dadea si cate un creion verde, ca deh. agricultoare!! Ba, sa vedeti, a inceput o colaborare cu o…..peisagista, care impreuna cu agricultoarea horticultoare au sfatuit-o ca fiecare proiectant sa puna si niste copacei si floricele pe numele lor latinesc. Niste floricele pe roz….Ba ii si mai intreba pe proiectanti ca stiu sa puna verde? Da floricele? Ca daca nu stie ea pe cineva….o peisagista…Acuma in corespondenta intreaba…au gradini de fatada? Si cate si mai cate…o adevarata saga. Urbanismul este foarte frumos si foarte colorat….dar trebuie colorat de profesionisti nu de juristi si agricultori sau horticultori!

  • Si se intreaba peteleu cum e posibil sa se construiasca asa? pai nu v-a spus ieri Ilies? Cu parcari pe domeniul public si pe cheltuiala primariei…

  • Pentru cei ce condamna Secretarul Floare Gaftone , cu titlu absolut interesat si neintemeiat, va cer putintica rabdare, putintica rabdare.
    Voi informa pe toti catatenii de tot si de toate.
    Am sa fac public parolele de acces in dosarele instantelor de judecata.
    Sa vada fiecare cetatean ce se sustine in fata instantelor de judecata fata de sau pentru Secretarul Floare Gaftone.
    Sa fie totul public, accesibil tuturor cetatenilor.

    • Cam scurtă pastila, dar bună, foarte bună. Oare de ce până la instanță, peste ani de zile, nu ne zice secretarul răspunsurile la întrebările lui Pop Ioan din Lechința??? Așa cum ai spus în prima pastilă? Punctual parca?l!! Eu chiar întreb pentru un prieten…dar altul…

  • Sfat prietenesc pt Bucureșteanul care s-a făcut ca se sinucide.
    Data viitoare cand vrei sa mai faci declarații de la balcon înainte de plonjarea de la etaj, uita-te bine jos sa nu fi autorizat $avina$ si Gaftone o parcare pe spațiu verde !!! E zona in care se operează asemenea “ reconversii” urbanistice !!!
    Sa fie “pa, iubi” , nu “adio, iubi”!!!

  • A venit pastila de ras de la Georgel !!!
    Georgel, iara aburești cetățenii?
    Credeam ca vii cu alta placa!!! Deci tu vii iara sa susții ce neprofesioniști sunt primaru + arhitecta șefa și ce profi e mămica !!!
    Georgel, dosarele alea sunt parfum fata de ce urmează !!!
    Ia zi, o sa faci publice parolele și la dosarele ce urmează ??? Astea sunt interesante , nu alea vechi !!!
    Georgel , mami când vine cu Explicațiile ???
    Azi in ședința de CL a zis ceva ?
    Bănuiesc ca nu ca ar fi scris Cristiana !!!
    Acuma , eu te întreb : pe cine ati chemat la gazeta mâine sa se facă de cacao ???
    Haideti cu unu mai tare !!!
    Ilies și Peteleu , doi de-un leu !!! ( cu sensul de reușită a recredibilizarii mamitichii, nu e atac la persoanele in cauza, aviz)!!!
    Haideti cu unu de la Kofland sau cu ceva blocuri mai mari , musai de la $abina$ ca alea nu sunt intre case niciunul !!!

    • Jeorj, tu ai loc de parcare? Dacă nu ai, vrei? In parc pe domeniul public? Le desenezi și gata! Iti arată Ilies cum! Mami le semnează! Ca pe Șieului! Să nu sari numai de la balcon…ok?

  • Georgel, eu am văzut pe o citație ca scrie ca e interzis sa divulgi parola de acces !
    De GDPR ai auzit???
    Acuma , sa nu se înțeleagă greșit ! Noi cetățenii suntem curioși și vrem sa aflam !!!
    Da parolele cetățenilor , dar vezi sa nu intri in Belele Penale și tu (e destul un membru al familiei ) și sa trebuiască sa iti cauti și tu avocat …
    Ba, asta chiar e Georgel Gaftone sau e unul care vrea sa îl facă de ras???
    Ăștia care îl Cunoașteți pe Georgel Gaftone: dati-i un telefon și ziceti-i ca e unu pe internet de i-a furat identitatea și îl Ruinează cariera de avocățel !!!

  • In mod categoric, imi asum intreaga responsabilitate. Parolele si accesul in dosare le voi face publice. Sa fie cunoscute de toti cetatenii. Sunt procese publice. Sa stie fiecare cetatean. Cunosc foarte bine legea.

  • Georgel, când da mămica răspunsul ???
    Ca ai zis prima data ca in câteva zile, apoi ai cerut un pic de răgaz, apoi ca in instanța!!!
    Acuma e fără termen, sa înțeleg ???
    Ba Georgel , tu te Pregătești de vreo campanie electorală ???
    Numai politicienii mai mint in halul asta !!!
    Cetățeni ai acestui oraș ,ma adresez și eu vouă !
    Dacă nu ar avea nimic de ascuns , nu răspundea pana acuma ???
    Aceasta doamna secretara floarea Gaftone , o profesionista desăvârșita care vrea bine orașului , de ce ii e greu sa răspundă la niște întrebări legate de simple spete urbanistice ???
    Nu e vreo chestie complicata , sa priceapă lumea !!! La profesionalismul ei ar putea sa dea răspunsul pe loc!
    De ce nu îl da???
    Întreb pt mine, nu pentru prieteni !!!

  • Parolele nu sunt reglementate de lege. Nu exista reglementare in codul de procedura civila. Nefiind reglementate, nu sunt supuse interdictiei de publicare. Care este frica? Eu le voi publica. Suport toate consecintele.

  • Repet.
    Putintica rabdare.
    Am sa te lamuresc, fara nicio indoiala. Ai incredere in mine.
    Starea de fapt este extrem de clara.
    Imi vei da dreptate.

  • Acuma,mah jorje ma, cata rabdare sa mai avem, sa raspunda mami odata, ca a colorat destul 5 ani, sau asteapta (se zvoneste) specialistii de la cluj. Sau nu-i mai raspund aia la telefon? Sa apeleze, daca nu, la grupul ala de cercetatori britanici care cerceteaza de toate…Azi a fost sedinta de CL. Nu am auzit lebada sa cante, si nici porc sa guite….dar un miros tot persista…no..io tot pentru prietenul ala al meu intreb…

  • Georgel, ia zi ce ai făcut tu pana acuma din ce ai promis public ???
    Un răspuns la vreo speța???
    Sau e mămica ocupată cu convinsul pe cine sa mai iasă la gazata???
    Se zvonea ca fugea duminica oe scări la primărie ! credeam ca se spetește sa scrie răspunsuri !
    Apropo, s-a apucat de ele ???
    Apoi dacă și la parole ceri răgaz și sa avem răbdare … Halal!!!
    Ce nu procepi tu e ca nu interesează pe nimeni meciul mamicii cu Crețu și nici ăla cu Monica Pop !!! Dar e
    Primit și ăla !!! Da-ne parolele ca ne uitam noi !!
    Problemele hurbabismului sunt altele : Cetățenii vor sa știe de ce e mămica ta muma pt unii dezvoltatori și ciuma pt alții !!!
    N-o mai da la intors atâta !!!

  • Numarul de inregistrarea in Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Bistrita Nasaud este public. Asociatii sunt publici. Cifra de afaceri este publica. Operatiunile publicate in Monitorul Oficial sunt publice. Asocierile sunt publice. Capitalul social si modul de majorare sunt publice. Cifrele pot sa spuna mult mai mult decat literele.

  • Eu am auzit altceva : ca cică (mi-a zis un prieten ) $abina$ face stopaj la sursa și de acolo s-au împuțit treburile cu restul !!!
    Ca cică ținuta obligatorie cu care dezvoltatorul vine la purtător e numai pt ea !!!
    Ca in restul birourilor $abina$ le zice investitorilor sa se ducă liniștiti ca respecta codul vestimentar si investitorul se duce crezând ca e bine echipat , numai ca teapa !!! In biroul următor trebuie alt cod vestimentar si alta ținuta !!!
    Acuma, întreb pt un prieten, câte ținute sa își ia investitorul ???
    Măcar sa știe investitorul !!! Dacă e investitor , nu investește el prima data in el???
    Ținutele sunt de unica purtare , stim asta, dar câte trebuie ???
    Ca nici la nunți nu schimba muierile atâtea ținute …

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Balan Marius - contribuabil Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS