Politică Social

Ioan Oltean: Cele mai mari satisfacţii mi le-a adus meseria de învăţător, nu politica

Ioan Oltean a declarat, miercuri, la evenimentul „Femeia europeană” a Organizaţiei de Femei a PDL Bistriţa-Năsăud, că niciodată în cariera sa politică, nu a avut atâta satisfacţie ca atunci când a văzut că un copil îl face pe „a” corect.

Ioan Oltean, care înainte de a intra în politică, a fost învăţător, a spus aceste cuvinte în faţa a 62 de învăţătoare premiate de OF a PDL Bistriţa-Năsăud cu ocazia zilei de 8 Martie, dar şi a unui public numeros, format din peste 600 de persoane care au asistat la spectacol.

„Am vrut să mă adresez dumneavoastră fiindcă am văzut, aici, în faţa mea, oameni cu care eu am fost coleg. Aşa că aveţi în faţa dumneavoastră nu pe deputatul Ioan Oltean, ci pe învăţătorul Ioan Oltean. Nu puteam să nu fiu solidar cu aceste distinse doamne pentru ca ani mulţi am fost şi eu colegul domniilor lor, ani la rând am pregătit, împreună cu doamnele, mulţi copii care astăzi fac multe lucruri frumoase în această ţară şi voiam să mă simtă de-al lor şi să spun că nu există în lumea aceasta o meserie mai nobilă decât cea de dascăl”, a spus Ioan Oltean.


El a declarat că, în opinia sa, nu există nicio altă meserie mai frumoasă decât cea de învăţător şi a menţionat că vorbeşte din propria experienţă.

„Ştiţi cât de important e să porţi mâna unui copil, să-l înveţi să scrie litera a, să scrie mama, tata, frate, bunic, bunică? E extraordinar, dar şi satisfacţia este formidabilă! Niciodată, în cariera mea politică, nu am avut atâta satisfacţie ca atunci când vedeam că un copil îl face pe a corect, ca atunci când am văzut că elevul pe care l-am învăţat eu a scris corect mama şi tata sau propoziţia „Ana are mere”.  De aceea, îngăduiţi-mi şi mie să vă felicit din suflet şi să vă spun că sunt convins că fiecare elev al dumneavoastră atunci când se gândeşte la anii de şcoală, zice în sinea lui „Doamne, dă-i sănătate învăţătoarei mele!”, aşa cum şi eu zic „Doamne, dă-i sănătate învăţătorului meu!”, a declarat Ioan Oltean.

La spectacolul „Femeia europeană”, care a avut loc în saloanele Hotel Metropolis au participat membri PDL din tot judeţul.

Show-ul a fost prezentat de actorul Alexandru Arşinel, iar la final a cântat Paula Seling şi bandul ei.

După spectacol, OF a PDL Bistriţa s-a reunit la un alt restaurant de patru stele unde a avut loc petrecerea de 8 Martie.

Pe pagina de facebook a ziarului Timp Online puteţi vedea galerii foto de la spectacolul ”Femeia europeană – învăţătoarea mea…cu ea am cunoscut lumea”, desfăşurat la Hotel Metropolis sub egida Organizaţiei de Femei a PDL (OFPDL) Bistriţa-Năsăud şi dedicat ”primăverii şi învăţătoarelor din viaţa noastră”. Click pe cuvintele marcate cu roşu!

   

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS