Recomandări Social

Investiţiile în noua staţiune Colibiţa iau avânt. O firmă de construcţii îşi face hotel

După ce Colibiţa a fost declarată staţiune de interes local, iar autorităţile au asfaltat un drum de acces, încep să apară şi investitori interesaţi să ridice unităţi de cazare mari, nu doar vile şi pensiuni cu circuit închis. O firmă de construcţii din Bistriţa-Năsăud a anunţat că vrea să ridice un hotel cu cinci etaje.

Potrivit unor documente depuse la Agenţia de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud,  SC Dimex 2000 Company SRL vrea să construiască la Colibiţa pe 7.054 m2 un hotel cu regimul de înălțime 3S + P + 5E. Suprafaţa construită va fi de 1288 de metri pătraţi, restul fiind pavaje, parcări, spaţii verzi.


Hotelul va avea 50 camere (în total 100 de locuri), 28 de locuri de parcare, sală de conferințe, restaurant cu 130 locuri la mese, centru SPA cu o capacitate maximă de 100 de persoane, cu piscină, jacuzzi, saună uscată și umedă, o sală de fitness și dotările gospodărești necesare.

Proiectul poate fi consultat AICI, orice observaţii asupra lui putând fi aduse la cunoştinţa APM Bistriţa-Năsăud până în data de 17 august a.c.

Guvernul României a aprobat în ședința de joi 16 februarie un proiect de hotărâre pentru ”atestarea unor localități sau părți din localități ca staţiuni turistice de interes naţional sau local și de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice”. Două localități, Borsec și Sucevița, au primit statut de stațiune turistică de interes național, în timp ce alte zece, printre care și Colibița, au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local (Colibița, Baia de Fier, Boghiș, Moisei, Negrești Oaș, Pojorâta, Sângeorgiu de Mureș, Băile Banffy, Băile Ocna Dej, Moinești-Băi).

”Localitatea Colibița, județul Bistrița-Năsăud, se bucură de o amplasare pitorească: pe Valea Bistriței, ȋntre doi munți – Bârgău și Călimani. Satul aparține de una dintre bârgaiele județului – Bistrița Bârgăului, amplasată ȋn zona din dreapta Prundului Bârgăului.

Limitele staţiunii sunt considerate ca identificându-se cu linia munţilor ce o înconjoară, Colibiţa fiind astfel o individualitate bine determinată. Totuşi din punct de vedere turistic s-au inclus în regiunea Colibiţei şi ultimele ramificaţii nord-vestice ale Călimanului, până în zona de contact cu Munţii Bârgăului care prezintă aceleaşi elemente de structură geologică, relief, climă, faună, vegetaţie şi mai ales aceeaşi unitate turistică, alcătuind un tot armonios şi bine închegat.

Resursele terapeutice sunt reprezentate de aerul pur, care în urma unui studiu de aer a rezultat că valoarea concentraţiei maxime de ozon măsurată în Colibiţa este de 90 micrograme/m3. Valoarea medie în România este de 72,6 micrograme/m3. Peste 120 micrograme/m3 aerul nu mai este respirabil. Climatul subalpin al zonei are un efect curativ asupra bolnavilor cardiovasculari, hipertiroidieni şi reumatici, microclimatul fiind bogat în radiaţii ultraviolete şi aerosoli cu esenţe volatile de terebentină. Climatul plăcut – de cruţare – constant şi temperat, precum şi lipsit de curenţi puternici, cu aer ozonat, oferă zonei un climat echilibrat, tonic şi stimulent, aclimatizarea fiind uşoară la această altitudine, fiind şi recomandat persoanelor în vârstă sau copiilor pentru cură de odihnă.

Zona oferă posibilităţi de destindere pentru iubitorii muntelui: excursii, drumeţii (Tăul Zânelor, izvorul de apa minerală Borcut, trasee montane – traseu marcat de 3,5 ore până în Vf. Bistricioru, Castel Dracula situat în Pasul Tihuța – 1100 metri alitudine), ciclism montan, caiac, alpinism, pescuit, plimbări cu sania, dar şi plimbări cu barca pe lac. În prezent există peste 100 locuri de cazare, în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare, încadrate la 2-3 și 4 stele”, şi-a motivat Guvernul decizia de a transforma Colibiţa în staţiune locală.

14 comentarii

  • Alta constructie de genul Geoplast? Poate gasisti si un plan de amplasament si design? Ma tem ca peisajul va fi din nou violat cu un bloc ca si cel de la Geoplast sau cel al „Francesului” si alte constructii nepotrivite locului.

    • deci chiar este rautate asta!!! daca nici alea nu sunt civilizate….atunci hai sa facem 100 de Arinisuri!!!! Blocurile acelea asa cum sunt ele, reprezinta o investitie foarte foarte civilizata si la standarde pe care unii inca nu le cunosc!!!
      Eventual putem critica lipsa aproape totala de infrastructura rutiera!!! aici este adevarata problema, nu modul in care fiecare intelege sa-si construiasca investitia

  • Vă rog să nu permiteți costruirea de blocuri cu 5 etaje intr-o zonă pitorească.
    O construcție pe o suprafață de 7.000 m2 este imensă şi distruge aspectul zonei.
    Autoritatile trebuie să aibă un plan urbanistic al zonei, care să limiteze contructiile la P + 1E. Max. un etaj.
    Nici construire de hoteluri pe o suprafața de 7.000 de m2 nu este in ordine. Este un munte.
    Romania este o țară frumoasă, dar românii fac tot ce le stă in putință să o urâțească. Un hotel de genul celui de la Sangeorz-Bai (Hebe) nu are ce cauta la Colibița.

  • Colibita statiune??? Canalizare are??? Mai degraba fosa septica a bastanilor de carton care au vile acolo. Pacat de peisaj ca lacul e mizerabil… tara asta pacat ca e locuita de multi prosti. Nu tu o intrare in lac amenajata asa ca-n vest, conditii mizerabile ce sa mai.. autoritatile sunt egale cu zero (0)…

  • Nici în glumă n-o poți numi stațiune. Nu poți face o plimbare pe marginea lacului deoarece meltenii au gardul până în buza lacului.

  • Peisaj frumos, dar autoritatile locale, in speta primaria si apele romine nu delimiteaza lacul de proprietati ( zona inundabila, nu este lasata libera pe acolo se poate merge si vedea lacul, iar drumurile vechi de acces sunt inchise de asa zisi proprietari, ) Hei Domnu Laba mai asteptam mult

  • Toti frustratii mor de grija altora!!!
    Cand nu era nimic in zona, ziceati ca nu face nimeni nimic. Cand incepe sa se investeasca, comentati ca nu e bine!
    Muritorilor care v-ati nascut in loc la altii, puneti mana pe telefon si rezervati-va loc pe autocar si la capsuni cu voi ca acolo munciti ca sclavii si nu ziceti nimic!! Dupa sezon, cand deja de la caldura din sere nu mai aveti creier, nu mai stiti vb bine romaneste!!!

  • E vorba de prost gust.
    Ati văzut cum arată Băile Herculane cu 10-15 hoteluri comuniste cu 10 etaje? Ca dracu.
    Ati văzut cum arată lutoralul românesc? Tot aşa, este împânzit de hoteluri care de care mai mari. Este prost gust, este chici, este inestetic, vulgar, şi distruge farmecul stațiunii.
    Eu zic să mergeti prin Danemarca, Norvegia, Finlanda, Suedia, Scoția, Tara Galilor, să vedeți ce clădiri frumoase sunt acolo, in stațiulile de la mare şi de la munte. Acolo nu vezi aşa ceva.
    Construiți câte hoteluri vreți, dar să fie mici. Puteți construi 3 hoteluri cu 15 camere fiecare in loc de unul cu 50 de camere.
    Trei hoteluri de 2.000 m2 fiecare, in loc de unul de 7.000 locuri.
    Trei hoteluri P+1E in loc de unul singur cu 5 etaje.
    Nu suntem impotriva progresului, suntem impotriva PROSTULUI GUST si a URÂȚENIEI.

  • De ce nu construiți hotelurile in Mureşenii Bârgăului? Am ințeles că s-a modernizat drumul intre Muresenii Bârgăului şi Colibița şi se poate ajunge la lac în 5 minute.
    Voi credeți că in țările nordice hotelurile se construiesc pe plajă sau pe malul lacurilor? Se construiesc la 1 km. de plajă sau lac. De la locul de cazare până la plajă/lac ai de mers pe jos 15-20 de minute, dar plaja este naturală si are acces la ea toată lumea.
    Lasati lacul asa cum este si construiti hotelurile la 1 km de lac sau in Muresenii Bârgăului.

  • decat sa comentati mai bine ati da niste sugestii pozitive.Colibita este o asezare minunata cu oameni minunati,care are nevoie de investitori pentru a se dezvolta ca statiune turistica.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS