Actualitate Recomandări

Întâlnire la înălţime. Doi campioni se susţin unul pe celălalt pe creste, în Italia (FOTO)

Aflat în Italia, unde se antrenează la mari înălţimi, Tibi Uşeriu, de două ori câştigător al Arctic Ultra de la Cercul Polar, s-a întâlnit cu salvamontistul din Petroşani Toma Coconea, concurent în Red Bull X-Alps, apreciat ca fiind cel mai greu concurs din lume. Tibi i-a oferit găzduire şi l-a încurajat.

Toma Coconea parcurge pe jos sau în zbor cu parapanta cei 1.138 de kilometri ai unui traseu care a început la Salzburg (Austria) și care se va încheia la Monaco. Potrivit postărilor de pe pagina sa de socializare, startul s-a dat pe o ploaie torențială și la o temperatură de 10 grade Celsius.

„Dragilor, veşti bune de la Tibi Useriu. Tomi a ajuns cu bine la TP5, e în formă şi cu tonus bun. A decis că e mai bine să plece în zbor marţi dimineaţă. Fraza asta o scriu asa cum am primit-o, să nu se piardă din savoarea ei : „Acuma îl indopăm şi îl culcăm”  Tibi Useriu va însoţi echipa lui Tomi marţi va alerga cu el dacă va fi cazul (sperăm să zboare şi să nu fie cazul). Vă tzuca pe toţi ! Merge până la capăt. Fly Tomiiiiiiiiiiiiiiii!”, au scris susţinătorii lui pe Facebook. 

Recunoscut pentru rapiditatea cu care se deplasează pe jos, Toma Coconea (42 ani) a participat la toate concursurile Red Bull X-Alps de până acum, iar în anul 2011 s-a clasat pe locul al doilea. În anul 2013, Coconea a ocupat locul 10, iar în urmă cu doi ani, la precedenta ediție a concursului, sportivul din Petroșani a suferit un grav accident cu parapanta, în urma căruia a fost internat în spital și a trebuit să abandoneze cursa.

Red Bull X-Alps reunește 32 de atleți din 21 de țări. Ei se vor întrece într-o cursă de 1.138 de kilometri, trebuind să străbată Munții Alpi pe jos sau în zbor cu parapanta, până la Monaco.

Ultima ediție a Red Bull X-Alps a fost câștigată în anul 2015 de elvețianul Christian Maurer în opt zile, patru ore și 37 de minute.

Evoluția concurenților poate fi urmărită în direct pe site-ul oficial: http://www.redbullxalps.com.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS