Întâlnire de lucru la barajul Colibița

Holistic

Ctibor Kocman, expert Regio din partea Comisiei Europene, a avut o întâlnire de lucru cu factori de decizie de la nivel central și local pentru dezbaterea aspectelor legate de stadiul pregătirii proiectului “Mărirea gradului de siguranță a acumulării Colibița”.

Expertul Regio a purtat discuții cu autoritățile locale, reprezentanți ai Ministerului Apelor și Pădurilor, Administrației Naționale “Apele Române” și Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, dar și cu Bogdan Chițescu, director general adjunct al autorității de management.

Proiectul “Mărirea gradului de siguranță a acumulării Colibița”, aprobat de Guvern și aflat în prezent în faza de pregătire, are o valoare de aproximativ 49 milioane euro. Proiectul se va derula prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.

Întâlnirea de lucru în județul Bistrița-Năsăud pentru dezbaterea aspectelor legate de stadiul pregătirii proiectului…

Publiée par Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud sur Samedi 13 avril 2019

Valoarea totalǎ a investiţiei este de 234.864.000 lei, iar durata totală de realizare este de 36 luni. Realizarea investiției va conduce reabilitarea barajului Colibița (volum de acumulare total de 100 mil mc), se va amenaja albia pe o lungime de 16,6 km și se vor realiza lucrări de protecție la inundații pe o lungime de 19,7 km. Aici detalii despre proiect.

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Lacul cu caca

    Plimbari pe banii romanilor… cum sta lacul dupa actiunea caca??? S-a mai limpezit apa sau caca tot in lac ajunge????

    (21)
  2. Colibitoi

    Ma Anonimule nu sti vorba „Fa-te ca lucrezi”? astia toti sunt paraleli si nu merita nici 2 pitule, nu au avut bunul simt sa-l contacteze pe D-nul Toma care a coordonat barajul de la prima pana la ultima piatra asezata pe el, il vad zilnic prin Bistrita in zona Stefan cel Mare sigur le dadea sfaturi bune dar de ei sunt mai destepti, fac pariu cu toata lumea ca astia la cata pregatire si „experienta” au o sa toace toti banii lucrarea nu o sa se finalizeze din lipsa de fonduri si uite asa o sa se aleaga praful de Colibita, pacat.

    (24)
  3. Elena

    Sofronie de ce da din maini acolo, ca nici macar engleza nu stie? Cehul ii asculta din politete. Evident ca stie ca proiectul de distrugere a Bistritei Ardelene este ilegal. Doar din aceleasi fonduri europene a fost finantat si planul de management al sitului Natura 2000 pe care vor sa-l agreseze.

    (1)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.