Actualitate

Inspectorii şcolari, tăiaţi de pe lista gradaţiilor de merit. Cine va lua din toamnă salarii cu 25% mai mari

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a decis, în ultima şedinţă a Comisiei Paritare, că, din anul şcolar viitor, mai precis din 1 septembrie 2018  timp de cinci ani, vor avea salarii cu 25% mai mari doar cadrele didactice de predare, deşi metodologia permite acordarea de gradaţii de merit şi inspectorilor şcolari, adică personalului de conducere, îndrumare şi control, respectiv personalului didactic auxiliar.

Iată cum au fost distribuite locurile pe discipline:

Gradaţia de merit se atribuie începând cu data de 1 septembrie 2018 și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază deținut.

La concursul pentru acordarea gradaţiei de merit poate participa: personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat, angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 5 ani, cu calificativul „Foarte bine” în fiecare an şcolar din perioada evaluată și care a dovedit performanţe deosebite în:

(i) inovarea didactică, în pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor distinşi la competițiile școlare recunoscute de MEN/IȘJ/IȘMB, etapa sector/judeţeană şi a municipiului Bucureşti, interjudeţeană, etapa naţională şi internaţională, în perioada 1 septembrie 2012 – 31 august 2017;

(ii) prevenirea şi combaterea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, în integrarea copiilor cu cerințe educaţionale speciale şi/sau tulburări de învăţare în învăţământul de masă, în progresele şcolare ale elevilor în risc de abandon şcolar, în iniţierea şi managementul unor proiecte şcolare care au condus la consolidarea culturii şcolare centrate pe progres, cooperare şi incluziune;

  1. b) personalul didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 5 ani, cu performanţe în activitate, în perioada 1 septembrie 2012 – 31 august 2017, şi calificativul „Foarte bine” în fiecare an şcolar din perioada evaluată.

(2) Cadrele didactice care, în perioada 1 septembrie 2012 – 31 august 2017, au îndeplinit şi funcţii de conducere, de îndrumare şi control pot participa la concursul de acordare a gradaţiei de merit fie ca personal didactic de conducere, de îndrumare şi control, fie ca personal didactic de predare, iar evaluarea se realizează conform grilei specifice opţiunii exprimate în scris la depunerea dosarului. Cadrele didactice care optează pentru evaluare ca personal didactic de conducere, de îndrumare şi control depun toate calificativele primite în urma evaluării activităţii din perioada 1 septembrie 2012 – 31 august 2017.

(3) Personalul didactic prevăzut la alin. (1) care, în perioada 1 septembrie 2012 – 31 august 2017, a avut contractul de muncă suspendat este evaluat doar pentru perioada în care şi-a desfăşurat activitatea, din intervalul 1 septembrie 2012 – 31 august 2017, precum și pentru o perioadă corespunzătoare duratei suspendării, anterioară intervalului mai sus menționat, astfel încât să se asigure evaluarea efectivă pe o perioadă de 5 ani. În acest caz, perioada evaluată din afara intervalului 1 septembrie 2012 – 31 august 2017 se stabilește astfel încât să nu fi fost luată în considerare la  acordarea unei alte gradații de merit. In cazul în care nu se pot constitui în acest mod cei cinci ani necesari evaluării, personalul respectiv este evaluat doar pentru perioada în care și-a desfășurat activitatea, din intervalul 1 septembrie 2012 – 31 august 2017.

(4) Personalul didactic încadrat pe două sau mai multe specializări/funcții pe perioada evaluării poate participa la concursul de acordare a gradaţiei de merit la oricare dintre discipline/funcții, exprimându-şi opţiunea în scris odată cu depunerea dosarului. Cadrele didactice care au desfăşurat activitate metodică şi ştiinţifică pe două sau mai multe specializări sunt evaluate pentru întreaga activitate.

Numărul maxim de gradaţii care pot fi acordate se calculează astfel: din numărul rezultat prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice auxiliare şi a 16% din totalul posturilor didactice de predare, de conducere, de îndrumare şi control existente în luna martie 2018 la nivelul inspectoratului şcolar se scade numărul de gradaţii acordate personalului didactic aflate în plată la 1 septembrie 2018, având în vedere că gradaţia de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani, fără a fi luate în calcul perioadele de suspendare a plăţii gradaţiei de merit din motive neimputabile angajatului sau ca urmare a rezervării postului didactic/catedrei în baza prevederilor art. 255 alin. (1) – (6) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu încadrarea în numărul maxim de gradaţii de merit aprobate la momentul revenirii pe post.

(2) Procentul de 16% se aplică, separat, fiecărei categorii de personal (didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare şi control/didactic auxiliar).

8 comentarii

  • Nu stiu cum sta treaba cu inspectorii foarte clar, dar stiu foarte bine cum sta treaba cu profesorii de la clasa. Un sistem scolar incarcat de profesori foarte slabi, foarte corupti si multi pensionari, a caror dedicatie catre actul scolar, este sub Zero!
    Cu siguranta criteriile pentru acordarea gradatiilor nu reflecta rezultatele acestora fata de actul educational.
    Nu as crede niciodata ca profesori precum I., care este paralel cu matematica, dar pe care o preda, totusi, la fel sta treaba cu M… la fel, F. D. la romana, care traieste intr-o lume paralela, care, desi are grave probleme cu capul preda si ea, si alte exemplare rare de la celebra scoala din oras, ar merita vreodata vreo gradatie. Sa n-o uitam nici pe C. …
    O alta serie de profesori care chiar daca au cunostintele necesare, sunt 100% subiectivi, iar daca cineva de-a cuiva intervine, se rezolva pe loc cu orice chestiune scolara, astfel ca restul nu mai conteaza.
    Si totusi, in tara asta se poate orice!
    Dar intr-un sistem corupt, unde politicul dirijeaza orice in tara asta, nu ma mira absolut nicio aberatie, iar acordarea gradatiilor sa se faca doar dupa culoarea politica sau dupa principiul Pile si relatii!!!! (comentariu editat)

    • @emininke
      Pe matale ce te recomanda, domnucule, până acuma, în afară de sprijinit gardul de la Liviu în pauze și de lăsat chiștoace pe trotuar? Oamenii aceia au mai multă vacanță la activ decât ai matale școală. Iar să acuzi pe altcineva că are probleme cu capul iarăși nu ai căderea, vei fi fiind poate un nou Freud, Adler sau Jung?

  • Nici vorbă, o să găsiți inspectorii școlari (cu 2 ore/săptămâna la catedră), inclusiv pe tovarășa Tabără, pe locurile de gradație ale profesorilor, pe fiecare la specialitatea lui. Totul e doar demagogie și sfidare la adresa profesorilor. Rușine PSD!

  • Astea întotdeauna s au dat pe pile. Și la oras si la sat . Cei din sistem stiu ei bine. Iar inspectorii pt ce sa ia? Pt stat degeaba la isj? Sa fim seriosi. Inspectorii nu ar tb sa ia gradatie de merit. Dacă sunt asa de buni sa stea la catedra. Ar merita cei care au rezultate la olimpiade de exemplu. Nu ca au doar hârtii în dosar. Atunci sa vezi concurența. Atât timp cât 95% din copii iau ore fără gradatii de merit.

  • Nu dau lectii, dar titlul articolului este înșelător. Inspectorii nu rămân fără gradatii, ci vor lua din locurile profesorilor, ca la ei e pita și cuțitul, și cică și predau la clasă. Dacă aveți curajul, urmăriți după si vedeti cate dintre gradatiile alocate vor fi luate de inspectori care au 2-3 ore de predare dar au țâdule.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ion Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS