Actualitate Recomandări

Inițiativa ”Fără penali în funcții publice” este constituțională

USR: ”Decizia de astăzi a Curții Constituționale arată, încă o dată, că inițiativa „Fără penali” trebuie să fie transpusă în Constituție. „Fără penali” este dorința a un milion de români care vor o Românie îndreptată spre dezvoltare, iar primul pas este ca în fruntea țării să nu mai fie persoane condamnate penal pentru fapte de corupție!”.

Prin iniţiativa ”Fără penali în funcţii publice” se propune ca la articolul 37 din Constituţie să fie adăugat următorul alineat: ”Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor şi Senat şi în funcţia de preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”.

”Ne exprimăm încrederea că va fi votată și sprijinită de parlamentarii tuturor partidelor politice, asemeni cetățenilor care au semnat inițiativa!”, transmite președintele USR Dan Barna.

După pronunțarea Curții Constituționale, inițiativa va intra în circuitul parlamentar, cu dezbateri în comisii și vot în plenul Camerei Deputaților și Senat, urmând ca apoi să se organizeze un referendum decizional care trebuie să aibă cvorum și vot majoritar.

„Decizia CCR este o confirmare a ceea ce știam de la început și anume că inițiativa respectă toate reglementările naționale și internaționale legate de drepturile omului. Mai mult, această decizie crează un precedent în Europa. Este posibil ca astfel de legi să apară și în alte țări din Europa, cum ar fi Italia, Bulgaria sau Ungaria!”, spune președintele grupului de inițiativă, avocatul Mihai Badea.

Inițiativa „Fără penali în funcții publice” a strâns peste 1 milion de semnături, iar la Parlament au fost depuse 950.000 de semnături, dintre care 830.000 validate de către primării.

Împreună putem salva România! Hai alături de noi! https://www.usr.ro/inscriere/”

Biroul Local al filialei municipale USR Bistrița, prin președinte Călin Stan

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS