Actualitate

CJ înființează Gloria 2018, cu trei secții sportive. Cum arată emblema și care sunt culorile clubului

În ședința CJ din 25 aprilie va fi înființat Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, organizat ca instituţie publică, având personalitate juridică de drept public, în subordinea Consiliului Judeţean și cu sediul la Palatul Administrativ.

Secţiile sportive care vor activa la nivelul clubului sunt handbal, oină şi atletism. Regulamentul prevede că se pot înființa pe parcurs noi secții.


Culorile clubului sunt roșu și negru, iar emblema este cea din imagine.

”Propunerea înfinţării clubului sportiv în subordinea CJ este motivată şi de faptul că, în ultimii ani, CJ s-a implicat activ în sprijinirea sportului prin contractele de susţinere financiară acordate echipei de handbal din cadrul CSM Bistrita, prin alocarea de sume pentru domeniul sport în cadrul proiectelor acordate prin finanțări nerambursabile, precum și prin participarea în calitate de organizatori sau coorganizatori la diferite competiţii internaţionale care au contribuit la promovarea judeţului pe plan național şi internaţional. Prin politica adoptată pentru domeniul sport, CJ a promovat cu prioritate ramurile/disciplinele sportive de tradiţie la noi în judeţ, respectiv handbal şi atletism, încercând totodată să aducă în actualitate şi un sport declarat în anul 2014 ca fiind sport naţional, respectiv oina, pentru care este aprobat Programul naţional „Redescoperă oina”, motivează CJ.

Scopul clubului este organizarea și administrarea de activități sportive pentru comunitate, inclusiv a activităților de performanță, selecţie, pregătire și participare la competiţii interne și internaţionale.

Structura organizatorică: organul de conducere deliberativ, respectiv Consiliul de Administrație, conducerea executivă asigurată de un director şi aparatul funcțional care cuprinde Compartimentul coordonare secții pe ramură de sport, marketing, comunicare și organizare competiții, Compartimentul financiar-contabilitate, administrativ și resurse umane şi Compartimentul achiziții publice, secretariat și relații publice.

Pentru Consiliul de Administrație se propune următoarea componență: a) directorul Clubului Sportiv „Gloria 2018 Bistrița-Năsăud; b) trei consilieri județeni desemnați de Consiliul Județean prin hotărâre; c) un reprezentant al președintelui Consiliului Județean desemnat prin dispoziție.

Numărul de posturi propus pentru funcţionarea structurii sportive este de 6, din care un post de conducere şi 5 de execuţie. Personalul din cadrul clubului sportiv are calitatea de personal contractual, angajarea acestora realizându-se prin concurs. Pentru aparatul funcţional al clubului este prevăzut un număr de 5 posturi de execuţie, din care 2 posturi la Compartimentul coordonare secții pe ramură de sport, marketing, comunicare și organizare competiții, respectiv un inspector de specialitate cu studii superioare şi un referent cu studii medii, 2 posturi la Compartimentul financiar-contabilitate, administrativ și resurse umane, respectiv un inspector de specialitate cu studii superioare şi un referent cu studii medii şi un post la Compartimentul achiziții publice, secretariat și relații publice, respectiv un inspector de specialitate cu studii superioare.

Finanţarea clubului sportiv se asigură din subvenţii de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud şi din venituri proprii. Pentru asigurarea funcţionării clubului, după înscrierea structurii sportive în Registrul sportiv din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, se va efectua o rectificare bugetară prin alocarea către instituţia nou înfiinţată a sumelor necesare.

Veniturile proprii provin din: donaţii şi sponsorizări, închirierea unor spaţii, baze şi materiale sportive, organizarea de manifestări culturale şi sportive, reclamă şi publicitate, realizarea de studii şi proiecte în domeniul sportiv, valorificarea unor produse din activităţi proprii, prestarea de servicii, alte activități specifice domeniului de activitate, precum și din alocații de la bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale din județul Bistrița-Năsăud repartizate Clubului Sportiv Gloria 2018.

5 comentarii

  • Şi cu fotbalul ce se va întâmpla? Dacă va promova Dumitra in Liga a III-a cine va finanța echipa? Sau va va retrage din campionat, asa cum a făcut şi FC Bistrita?
    Să inteleg că CSM Bistrita va juca de acum incolo in tricouri cu dungi verticale de culoare roşie şi neagră? Unde este tradiția, continuitatea? Nu poti să schimbi culorile unui club. Ar fi culmea ca Juventus să nu mai joace in alb-negru, ci de acum in colo să evolueze în portocaliu-verde.
    Unul dintre scopurile infiintarii clubului, este organizarea şi administrarea de activităti sportive pt comunitate.
    Atunci infiintati echipă de old boys (+33 ani), echipă de veterani (+40 ani), echipă de handball fitness.
    Pentru comunitate, sau mai bine zis cu participarea comunitătii.
    Bistrirenii ar trebui să se inscrie in acest club şi să facă sport. Nu să se uite la meciuri din tribună.

    • Dumitra va promova in liga 3,si noua Gloria va lua locul Dumitrei.
      Este simplu.
      CJ va finanta noul club de fotbal.
      Ce e asa greu de inteles.????

  • Deci avem:
    1. Academia de Fotbal GLORIA Bistrița
    2. Clubul Sportiv GLORIA 2018 Bistrița-Năsăud
    3. Iar dacă eu cu prietenii mei, infiintăm o echipă de fotbal şi o inregistrăm la AJF BN, o să îi punem numele – Avântul Unirea GLORIA Independenței Bistrița.
    Păi câte Glorii poți să inființezi?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS