Începe minivacanța de Sf. Maria. 473 de jandarmi și 600 de polițiști asigură ordinea în BN

Bugetarii vor avea o minivacanţă de patru zile, în perioada 12-15 august, după ce Executivul a aproba declararea zilei de 14 august 2017 ca zi liberă, aceasta urmând să fie recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 25 august. Executivul a stabilit printr-o hotărâre, ca ziua de luni, 14 august, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, pentru a face legătura între zilele de week-end şi ziua de 15 august (Adormirea Maicii Domnului), declarată nelucrătoare.

Minivacanţa din perioada 11-15 august, asigurată de un efectiv de 473 de jandarmi

În perioada imediat următoare la nivelul judeţului sunt planificate mai multe activități în spațiul public, la care participă un public numeros. Totodată, în zonele montane se estimează o creștere a turiştilor în stațiunile turistice şi în zonele frecventate de către aceştia, fapt ce impune adaptarea misiunilor din competența Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, astfel încât să fie asigurată o capacitate corespunzătoare de acțiune și intervenție pentru asigurarea unui climat de normalitate şi crearea condițiilor necesare creșterii gradului de siguranță a cetățenilor, cu o medie de 94 de jandarmi zilnic.

Misiunea forțelor de ordine vizează asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, protecţia participanţilor la aceste evenimente, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială, precum și monitorizarea şi descurajarea grupurilor de persoane turbulente. Jandarmii montani se vor afla permanent în zonele de agrement special amenajate pe raza judeţului, în zonele montane. Jandarmii Postului Staţiune Balneară Sîngeorz-Băi vor asigura măsurile de menţinere a ordinii publice pe raza staţiunii. Jandarmii Postului Montan Rodna se vor afla la datorie în zonele turistice şi pe traseele montane frecventate de către turişti din Parcul Naţional Munţii Rodnei, Valea Blaznei şi Valea Vinului, iar jandarmii Postului Montan Piatra Fântânele vor asigura măsurile de ordine publică în zona Castelului Dracula şi a Lacului Colibiţa.

Jandarmeria recomandă cetăţenilor să dea dovadă de vigilenţă în locurile aglomerate, să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale, să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme, să supravegheze copiii și să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenţia.Totodată, aceștia pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul echipajelor de jandarmi aflate în dispozitiv fie direct, fie prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Jandarmii recomandă tuturor cetăţenilor să respecte prevederile legii privind desfăşurarea activităţilor de picnic. Recomandările pe care le fac jandarmii pentru această perioadă sunt legate de respectarea de către turişti a unor reguli de bază atunci când se află în natură: să nu aprindă focul în zone neamenajate sau în imediata apropiere a pădurii, să respecte regulile privitoare la traseele montane, să nu se abată de la acestea şi să nu lase în urma lor resturi menajere, care pot dăuna mediului înconjurător. De asemenea pentru orice problemă pe care o întâmpină în spaţiul montan, turiştii pot apela cu încredere la ajutorul oferit de jandarmii montani din Rodna şi Piatra Fântânele în orice împrejurare care le poate pune în pericol integritatea fizică şi nu numai, sunând la 112.

600 de poliţişti bistriţeni vor fi în stradă 

În perioada 11-15 august, 600 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud vor acţiona pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă public.

De asemenea, se vor institui dispozitive mixte de ordine și siguranță publică, în zona lăcașurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice (religioase, sportive sau cultural-artistice) organizate în această perioadă.

În fiecare zi, peste 40 de patrule de siguranţă publică, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pe drumurile publice, în zona lăcaşurilor de cult, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi autospeciale dotate cu aparate radar.

Eugen Gheorghe

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.