Actualitate

Începe colectarea selectivă a gunoaielor. CJ a cerut ajutorul şcolilor pentru ca totul să meargă ca la carte

Se accelerează motoarele pentru colectarea selectivă a gunoiului. Pentru ca toată lumea să folosească în mod corect containerele montate în tot judeţul e nevoie de educarea tuturor categoriilor de vârstă. Cei mai buni agenţi sunt copiii, consideră şeful ADI Deşeuri Dragomir Câmpan, care i-a rugat pe directorii de şcoli să susţină o amplă campanie de informare derulată de CJ.

Directorul ADI Deşeuri, Dragomir Câmpan, le-a spus, miercuri, directorilor de şcoli adunaţi în şedinţă la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean că CJ şi cele 62 de primării din judeţ le cere sprijinul pentru implementarea Sistemului integrat de  management al deşeurilor.

„Aşa cum ştiţi, am construit depozitul de la Tărpiu, iar în această vară, colectarea se va face prin intermediul unui operator unic. Rugămintea noastră este ca, prin intermediul elevilor, în discuţiile pe care le aveţi cu părinţii, să ne ajutaţi să conştientizăm populaţia de necesitatea de a colecta selectiv. Noi ne-am pregătit pentru asta cu platforme de colectare selectivă care sunt deja construite în localităţile dumneavoastră. Începând de săptămâna viitoare, operatorul care a câştigat licitaţia va trece la contractarea acestui serviciu. Prin grija ISJ, o să vă transmitem un material de conştientizare pe care avem rugămintea să-l discutaţi cu elevii şi părinţii. Vă mulţumim în numele preşedintelui CJ, domnul Emil Radu Moldovan, pentru sprijinul pe care ni-l acordaţi în implementarea acestui sistem care, în final, dorim cu toţii să ducă la un lucru deosebit pentru noi, acela de a avea un judeţ curat şi prosper”, a spus Dragomir Câmpan.

Reamintim că,în 17 februarie a.c., preşedintele CJ, Emil Radu Moldovan, a semnat contractul privind colectarea şi transportul deşeurilor din judeţ. El a spus atunci că până la sfârşitul lunii iulie trebuie să fie montate toate containerele semiîngropate. De asemenea, Moldovan a anunţat că 143 de persoane vor fi recrutate pentru a lucra la acest serviciu de salubrizare, lucrările neputând fi subcontractate de câştigătorii contractului.

În cadrul proiectului a fost organizat şi un concurs de mascote la care au participat peste 40 de copii din Sîngeorz-Băi şi Năsăud.Unul dintre câştigători a fost elevul Maxim Tofan din Sângeorz-Băi  care a pirogravat mascota pe o bucată de lemn. Creaţia lui va apărea pe toate materialele promoţionale şi informative care promovează acest proiect, inclusiv pe ghidul micului reciclator. Copilul a primit un aparat foto şi alte daruri din partea organizatorilor.

3 comentarii

  • …..selectarea gunoaielor?….simplu… la camera deputatilor si la senat sa fie cate doua tomberoane…….de doua culor…..portocaliu si rosu……cei de stanga sa se instaleze acolo unde le e locul si cei de dreapta in tomberonul unde sunt…..

  • Ce alte idei nastrusnice si gratuite mai aveti pentru scoli? Incet, incet oamenii din scoli ajung sa fie de toate, numai dascali nu. Lasati-i sa faca scoala nu fel de fel! Ca apoi va intrebati de ce nu se face carte. Uite din cauze de: promovare de fel de fel, ecologizare si alte fitze ,,europene,,. Sa faca scoala ca restul fac bani nu au timp de prostii, nuuuu? Acum scoala se face acasa ca dascalii au ,,teme,, de la conducatorii supremi. Stau dascalii la activitati pt. toate institutiile si mai sunt si corupti dupa ce fac treaba gratis pt. diversi. Dezastruuuuu!!!!!

  • Apoi daca pe asta se bazeaza educarea populatiei, colectarea selectiva e…un vis. Asa ceva se face cu campanii serioase in care cetatenii sa stie ca selectarea gunoiului se face din casa. Pentru asta iti trebuie pubele diferite, in casa, care sa corespunda cu cele de la ghena de gunoi de afara, de langa bloc. Nu am vazut nici o miscare in sensul acesta. Pe drumuri, prin localitati si cartiere au aparut asa numitele containere semiingropate- cate doua- care nu imi imaginez cum se folosesc si ce vor colecta in ele. Mister total. Nu am vazut un clip, un material in ziar care sa ne lumineze cu privire la cum se va face, in minunatul nostru judet, colectarea selectiva. In Germania, se dau de la primarie saci de anumite culori pentru anmite deseuri iar firma de ridicare a gunoiulu ii ia numai pe aia, nu poti colecta in orice cum te taie capul. Si mai e ceva: AMENZILE sunt usturatoare si….SE APLICA. Educatia in scoli e cireasa de pe tort dar nu poti baza functionarea unui sistem in care s-au bagat atatia bani, pe ce le spune profu’ la scoala, ţâncilor. Hai sa fim seriosi, domnule Campan !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS