Îmbrăcăminte contrafăcută, confiscată de polițiști

Holistic

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice făcut controale în Bistrița la operatori și agenți economici care au ca obiect principal de activitate comerțul cu produse vestimentare.

Polițiștii au constatat în flagrant delict cinci infracțiuni de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, fiind confiscate peste 335 de articole de îmbrăcăminte respectiv încălțăminte, în valoare totală de 20.000 de lei, susceptibile a fi contrafăcute și care poartă reprezentări grafice ce indicau mărci notorii identice sau similare cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. De asemenea, a fost aplicată și o sancțiune contravențională, informează Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud.

”Polițiștii de la investigarea criminalității economice vor desfășura și în perioada următoare acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile”, a precizat IPJ BN.

În perioada 5-7 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Sisteme de Securitate au organizat o acțiune pentru verificarea modului de asigurare a securității automatelor bancare, amplasate în afara unităților bancare, pe raza întregului județ.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale conform Legii 333/2003 – privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, respectiv HG 301/2012, în valoare totală de 10.000 lei.

Google Ads

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.