Actualitate

Handbal: Gloria, prima victorie acasă în 2019. ”Asta e tot ce contează” – Horațiu Pașca

(FOTO-VIDEO) Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a obținut prima victorie pe teren propriu din acest an, după ce a trecut clar de Măgura Cisnădie în etapa a 15-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Gloria a urcat pe locul 8 în clasament, în timp ce oaspetele au căzut pe 4.

Echipa antrenată de Horațiu Pașca s-a impus cu 29-25, după ce la pauză a fost 17-14, într-un meci în care pornea cu șansa a doua dar în care a condus da capo al fine, chiar și la șapte goluri diferență.

Au adus victoria: Valentina Ardean Elisei (8 goluri), Almudena Rodriguez (5), Nicoleta Dincă (4), Daniela Rațiu (4), Laura Pristăvița (3), Andreea Bărbos (3), Magdalena Paraschiv (1), Szilvia Szabo (1). Ana Maria Măzăreanu a salvat 11 din cele 33 de mingi trimise pe poarta sa, având un procentaj de 33%.

Principala marcatoare a oaspetelor, cu 10 reușite (6 din aruncări de la 7 metri), a fost Oana Țiplea (Chirilă), care s-a despărțit în această iarnă de gruparea bistrițeană.

”Vreau să le felicit pe fete din tot sufletul pentru dăruire, am trecut peste două înfrângeri. Mă bucur că am reușit să le oferim suporterilor prima victorie pe teren propriu în 2019 și să obținem trei puncte în compania unei formații aflate pe locul 3 și care ne reprezintă în Europa. Asta e tot ce contează. În următoarea etapă, la Cluj, trebuie să câștigăm obligatoriu pentru că avem foarte mare nevoie de cele trei puncte. Am pornit cu un singur gând, să terminăm pe 5-6 în campionat, iar în Cupa României ne dorim să ajungem cât mai departe”, a declarat Horațiu Pașca.

https://www.facebook.com/CSGloria2018/videos/2204248563182162/

În etapa viitoare, a 16-a, Gloria 2018 joacă în deplasare cu CSU Cluj-Napoca (locul 12) – sâmbătă 9 februarie, ora 11.00, în direct pe TVR 2.

https://www.facebook.com/CSGloria2018/posts/391877501372868?__xts__[0]=68.ARD4-iVh2JfKPpBtYfz7d3_IYiCbv6TAOqOPV8SL-S7Vmbf8yTO6LmOSqLGblPB5A5-LQxplYj41TT33cbMnPD7Ijer9Fm7hSZqMLmosMa33dDNhQ1sLxo60HG_jxeoRf3tOQW-Shabpi3xmcryGzQuIaFxTTTYRKIDaHYcknkImQ5h7xd1YkNX7EkZsvldgNTBVCv_nmeUDW2zIjhLZXa45ivvKfYJvHk0WtDdrnPfEWAdxFDvh_iaYo7on9BfH8Jr0JhXigdPFCOQX10Wy1Ei_Ezf_SG7OTjJSMzcwhBX4isc1HuekZK3k8geYiUVPwCuejJOD9Nz7nDNUhTgI-IOPcryZapTYm7gbE-Mh_2SGv7yfdI5hfIyLeGdQZobUCVZEJNxKQycBnFIBT7KpUQpqrerdiV-KGpKcW3TloU9OUvw2J7jUtiV_Dq6kDqd8D4UOTbct4mtatoGrEw&__tn__=-R

5 comentarii

  • La începutul sezonului se spunea ca obiectivul este locul 5 , acum este pus in joc și locul 6
    Pai la ce investiți ați făcut și peste 20000 de mii de euro in plus de sezonul trecut așa mai bine rămâneați cu aceleași jucătoare ca am terminat pe 6 și așa echipa era mai incegheata
    Felicitari pentru meciul de astăzi!!!

    • Mai, nea pastaie, obiectivele sunt altele de la un sezon la altul si depind si de celelalte echipe (bugete,transferuri,accidentari, … etc). Poate stii tu ce bugete au si celelalte echipe… Sunt convins ca ai candidat la presedintia clubului cu un proiect in care diminuai investitiile, scadeai salariile jucatoarelor si jurai pe rosu ca eram pe podium. Echipa am vazut-o ”incegata” si azi. Felicitarile sunt pentru victorie nu pentru meci

    • Nea păstaie :))))
      Bugetele echipelor au fost publicate la începutul sezonului,dacă ei au mințit mint și eu
      Nu am candidat stai linistit ca eu am jobul meu mult mai bine plătit și de care sunt mândru și oricum decât sa ajung acolo sa pup lumea in fund….nu multumesc nu practic așa ceva
      Și nu ziceam nimic despre scăderea salariilor jucătoarelor sau al stafului tehnic,ma refeream la cu totul altceva acuma fiecare pupincurist înțelege ce vrea
      Și partea cu ( incegata ) nu am văzut ca mi sa pus așa din cauza telefonului și multumesc ca mi-ai atras atenția sa stiu
      Și felicitările sunt pentru meci,ca au făcut unul bun

    • Și as lasă comentariu și la pagina de Facebook al echipei dar din păcate mai nou se pare ca se lasă doar comentariile care le convine lor și pe restul le șterg ….urat

  • Domnul Pasca a realizat în sfârșit că în momentele decisive ale meciului nu trebuie sa le introduci pe Todor și pe Bloj că iei bătaie.Incepe sa fie antrenor.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Marius Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS