Social

”Haiducii lui Şaptecai”. Ce fac rangerii călare şi unde îi putem întâlni

Şapte rangeri călare şi-au oferit deja serviciile Grupului de Acţiune Locală Ruralis, condus de Cristian Ţetcu, organizaţie care şi-a propus să apere mediul cu ajutorul unor oameni dedicaţi. Ce vor face ei şi de câţi e nevoie pentru ca să nu mai avem depozite de gunoaie pe malurile râurilor şi la marginea pădurilor.

Cum v-a venit ideea rangerilor călare?

Ideea ne-a venit acum un an de zile ca urmare a faptului că aproape toate demersurile care s-au făcut la nivelul judeţului pentru monitorizarea arealelor naturale, a ariilor protejate se pare că nu au prea avut rezultate. Şi atunci ne-am întrebat unde greşim. Făcând o analiză, am ajuns la concluzia că nimeni nu a reuşit să mobilizeze resursa locală. Oamenii dintr-o anumită zonă nu rezonează cu acest subiect. Şi atunci ne-am zis că trebuie să identificăm resursa locală, unul sau doi oameni din zonă cărora să le dăm calitatea de a se prezenta în faţa cetăţenilor.

Şi atunci am spus că tandemul cal-călăreţ poate fi suficient de impozant şi să deschidă un fel de imput de mândrie locală cum că au aşa ceva. Am mai hotărât ca rangerul călare să fie un reprezentant al locului, nu cineva trimis, uin om care să ştie locurile, iar noi, ca asociaţie, să venim doar să îi manageriem, să le dăm nişte perspective cum ar putea să se dezvolte ulterior. Cam asta a fost ideea la baza. Bazându-ne pe alte două proiecte ale noastre Kilometrul albastru şi Trash Out, harta online a gunoaielor, am venit cu ideea că rangerii călare ar trebui să continue ideea şi să susţină celelalte două proiecte să le îmbunătăţim şi să le aducem într-o zonă cât se poate de funcţională cu mai puţin sprijin financiar din partea administraţiilor locale şi a sponsorilor. Vrem să dovedim în primul rând că se poate. Am făcut şi un prim demers, să iniţiem un centru-pilot, dacă îi putem spune aşa, în care să funcţioneze şi această echipă ranger-cal. Vrem să vedem dacă putem pune la dispoziţia rangerilor şi mici servicii pentru a-şi putea desfăşura bine activitatea. Mă refer aici la un serviciu de potcovire a calului, la un serviciu sanitar. Am luat legătura şi cu un centru veterinar care se ocupă de problemele cailor. La Şirioara, de exemplu, vom porni un astfel de centru pilot. Ulterior au fost voluntari care au venit şi ar vrea şi pe Valea Bârgăului, şi pe Someş şi pe Valea Şieului.

Cine poate fi ranger călare?

În primul rând trebuie să fie un om cu un caracter foarte bun, un om care să fie reprezentativ în comunitate şi acceptat. Dacă are studii, cu atât mai bine, pentru că poate transmite nişte informaţii şi în zona aceasta. Proiectul acesta susţine foarte mult zona de informare şi educare pe probleme de mediu şi atunci e bnine să fie un om pregătit. Trebuie să îi placă natura, animalele sălbatice, arealele naturale, trebuie să înţeleagă ce e rău şi ce e bine. Pe de altă parte trebuie să iubească calul foarte mult pentru că această echipă cal-călăreţ noi o vedem ca pe una care rezonează foarte bine în sensul în care caii nu trebuie să fie suprasolicitaţi. Calul trebuie să fie un mijloc de deplasare care să îi permită rangerului să intre în zone dificile, să traverseze un curs de apă dintr-o parte în alta şi poate chiar să protejeze rangerul. În restul, el trebuie să fie un localnic, să aibă un cal sau mai mulţi pe care să îi pună la dispoziţia proiectului. Dacă vom reuşi să recompensăm efortul lui de a întreţine calul vom face şi asta. Există nişte cheltuieli, cum e hrana pentru cal, la care am vrea să participăm şi noi.

Ce fel de relaţie veţi avea cu rangerii?

Rangerul are un contract cu asociaţia prin care va presta nişte servicii. De două ori pe săptămână, împreună cu asociaţia, îşi va stabili un traseu în zona lui de interes pe care îl va parcurge între 2 şi 4 ore. Pe traseul respectiv el va observa şi monitoriza lucruri care nu sunt conforme, ilegalităţi, neconformităţi, cum ar fi depozitele ilegale, braconajul, tăierea arborilor din zonele de protecţie, poate chiar şi anumite ilegaşlităţi silvice fără însă – trebuie să spun lucrul acesta – fără a interveni în mod direct fiindcă rangerul călare nu are atribuţiuni coercitive. Pentru asta, asociaţia a demarat contacte cu instituţiile de profil, SGA, Garda de Mediu, Garda Forestieră, jandarmii, Poliţia Locală, administraţiile locale unde vor exista rangeri călare care vor fi informate de rangerii călare şi e în atribuţiunea lor să intervină în timp util.

Câţi rangeri călare aveţi acum şi ce trebuie să facă cei care vor să vi se alăture?

Avem şapte voluntari şi 11 cai – pentru că sunt voluntari care au şi câte 2 sau 3 cai – pe care îi pun la dispoziţia proiectului. Cei care doresc să ni se alăture se pot adresa asociaţiei prin pagina de Facebook Ranger călare. Avem chiar şi un fel de broşură de înscriere online. Trebuie doar să-şi completeze datele, iar noi îi vom contacta în 24-48 de ore pentru detalii. Pot participa la program minim 6 luni de zile şi de acolo până la trei ani cât am gândit proiectul într-o primă etapă. S-ar putea el să dureze. Rangerii vor merge în zonele cele mai agresate: căile de acces, drumuri de hotar, comunale, unde oamenii din sat, de obicei, reuşesc să ajungă cu un mijloc de transport hipo sau de altă natură şi lasă gunoi pe marginea apelor, în şanţuri sau la liziera pădurilor. Ei vor merge şi pe cursurile de apă principale şi afluenţii acestora, păşuni şi liziere de păduri. Acolo unde există arii protejate ei vor desfăşura o activitate uşor mai intensă de monitorizare pentru a ne putea da seama dacă sunt în pericol. În situl Şieu-Budac, în zona Arcalia şi până la Beclean, avem doi rangeri călare care desfăşoară deja activităţi de monitorizare. Acolo am găsit cu ajutorul lor situaţii nu tocmai în regulă în ce priveşte defrişarea malurilor râurilor în zone de protecţie, furt de plopi, sălcii, arini, răchiţi în zona Şieu Măgheruş – Şintereag.

Există un număr optim de rangeri la care v-aţi gândit?

Da, undeva la 15-20 de rangeri călare, în principal comasaţi în zona montană, a cursurilor de apă şi mai împădurită fiindcă acolo sunt probleme majore. Dacă vom găsi voluntari şi pe zone de câmpie, vom accepta rangeri şi în zona respectivă.

10 comentarii

  • Noroc cu acest OM ! No asta-i preocupare de ECOLOGIST nu palavrele de la Consiliul Judetean cu (PENELE lor de PAUN) nu EPIGONII din Parlament si pupatorii si lipitorii de afise de la structurile mafiote ale partidelor. Aici in acest proiect unic in tara CRISTIAN TETCU aduce mandria si noutatea absoluta punand pe picior de egalitate prietenia intre CAL, CALARET si MAMA NATURA. Cine sa o faca mai bine ca el? Politruci si slugile sistemului care se gandesc la cum sa fenteze legile. De unde mandrie la CJ ? Acolo nu este interes pt. asa ceva. Mandria de a fi ROMAN si asanarea morala vine tocmai in aceste zile de la sutele de mii de cetateni cu SPIRIT CIVIC dar si de la alti frati, asa ca TETCU C . care au un proiect despre cum trebuie sa arate tara lor. Acestia sunt cei mai informati romani, care nu asteapta pomene, decat respect si egalitate in fata LEGILOR. Ei spala rusinea acestei tari despre care s-a vorbit mult de HOTIE .A se citi numai cateva ziare internationale si veti vedea cuvinte elogioase la adresa ROMANILOR si nicidecum al guvernantilor. Personal iti multumesc draga CRISTI pentru tot ce faci si ma intreb daca va veni vreodata timpul ca oameni ca tine sa fie alesi sa ne reprezinte, nu scursurile societatii.

  • Excelenta initiativa! Felicitari domnului Cristian Tetcu si Grupului de Actiune Locala”Ruralis” ! Pe model american, se pot realiza foarte multe activitati, incepand cu pozitia de ghid turistic si terminand cu depistarea si sanctionarea braconierilor si celor care defriseaza ilegal”bogatia verde”!! STATUL ar trebui sa se implice SERIOS pentru implementarea acestei activitati! Cu respect, MNPop

  • Moșule las-o mai ușor cu laudele între voi,GAL Ruralis exista doar în mintea voastră.Din cinci GAL-uri existente in BN singurul GAL care nu a accesat nici un euro este Ruralis și asta datorită lui M.Tetcu care este un mare povestitor și mancator de bani (publici) iar la fapte zero.

  • Amandoi suntem la VERZI dar din pacate o mana de inimosi se implica aici. Cei mai multi aleg comoditatea si criticile pe ascuns. Ecologia nu este pe placul autoritatilor si a multor confrati. Toata lumea asteapta cate ceva fara sa miste un pai.

  • Primarule de pe Sieu ; mos sa-i spui la Tariceanu si Melescanul tau. S-apoi mosii sunt eia care se agita pe strada la COTROCENI.

    • Balane ce fortos esti….si satul bunicilor iti este de izbeliste cu contabil din sat la primarie si forta politica actuala conduce comuna de ani de zile.Poate devii tu RANGER de Sirioara cu o poza a calulului existent acolo.Cal considerat cel mai valoros din lume.Succes politrucule.

  • Mă bufnește râsul! Râurile gem de gunoaie, sistemul de management al gunoiului e pe apa sâmbetei (m-aș mira să nu se lase cu pușcărie!), și noi ne plimbăm călare să surprindem ticăloșii. ilar de-a dreptul. Primarii să taie amenzi pentru poluare, Garda, APM-ul, lăsați romantismele! Să se aplice legea! Țara e scufundată sub gunoaie!

  • Al vadancii , te indemn sa-ti cauti pe cineva ca daca mai stai mult singur te strici de cap. Decat sa pierzi vremea pe la crasma ai posibilitatea sa iti iei batar un magar si sa il plimbi pe ulita. Acest proiect nu este facut de mine si in nici un caz de un politruc. De fapt tu habar nu ai ce este un POLITRUC. Eventual tu reprezinti pe unul din ei dupa felul in care te insemni aici. Plus ca esti de o verticalitate ireprosabila luandu-ti un nume de nacaz.

  • Daniele ; poti sa razi pana te-oi opri eu. Tu cunosti cu adevarat acesti oameni care vor sa se implice in ceva ? Nu te-am vazut deloc sa te alaturi unor actiuni de civism si sa vi la chemarea noastra. Acesti oameni impreuna cu mine au fost la zeci de actiuni de strangere a gunoaielor, la plantari la emisiuni TV, si nu mai vorbesc de grija fata de animale. Aici in acest program sunt implicati si un MEDIC VETERINAR si multi altii , oameni calificati si cu mare simt de raspundere. Tara e plina de carcotasi , dar macar stati ascunsi ca e mai elegant.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS