Politică

Guvernul e un teatru al absurdului, spune Stelian Dolha: ”De toată jena, de un ridicol greu de descris”

Liderul filialei judeţene PNL, deputatul Stelian Dolha, a declarat că programe de acţiuni precum cele stabilite de Guvernul Ponta III, care ”seamănă din ce în ce mai mult cu o piesă de teatru”, existau pe vremuri la pionieri şi UTC, iar liberalii vor depune moţiune de cenzură dacă până la 1 mai nu se iau măsuri privind scăderea CAS cu 5% şi neimpozitarea profitului reinvestit.

”Guvernul Ponta III seamănă din ce în ce mai mult cu o piesă de teatru, dar cu un teatru al absurdului. Prima scenă, prezentarea personajelor: oameni tineri, oameni care n-au răspuns la nicio întrebare, actorul de la Românii de pretutindeni, miniştri care se confruntă pentru prima oară cu un domeniu. A doua scenă, asumarea programului de guvernare a fost de toată jena, de un ridicol greu de descris, premierul grăbit a încercat să se achite de o datorie faţă de Traian Băsescu şi ne-a expediat rapid pe noi parlamentarii şi pe România odată cu noi, în cinci minute. I-a spus program de acţiuni, păi program de acţiuni aveam la pionierat şi apoi, cei care au prins, UTC. Dar chiar şi acolo erau teme şi termene. Ei n-au nimic”, a spus Dolha.

El a adăugat că este de datoria liberalilor să iniţieze o dezbatere parlamentară pe programul de guvernare, la care să fie invitaţi toţi miniştrii şi premierul. ”Noi, liberalii, împreună cu social-democraţii, atunci când eram în USL ne-am angajat la ceva: că de la 1 iulie reducem cu cinci puncte procentuale CAS la angajator. Or, aflu că în acest program de guvernare, dar numai pe surse, această măsură s-a anulat. Nu venim şi dăm un ultimatum, ci spunem clar: până la 1 mai 2014 trebuie să luaţi această măsură, de reducere a CAS, şi neimpozitarea profitului reinvestit, sunt lucruri pe care ni le-am asumat în campania electorală şi trebuie să le duceţi mai departe. Dacă nu, PNL iniţiază moţiune de cenzură, clar. E o datorie a noastră şi aşteptăm să vedem răspunsul guvernanţilor. Nu a fost o decizie în cadrul partidului de a nu semna moţiunea iniţiată de PDL, dar personal nu o să o votez”, a declarat Dolha.


Stelian Dolha a menţionat că prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu, candidatul PDL la prezidenţiale este ”un personaj care trăieşte într-o altă lume, o lume paralelă” şi e ”puţin frustrat” că în ultima vreme nimeni nu-l mai bagă în seamă, nici măcar democrat-liberalii.

15 comentarii

  • Mai Dolha, ciocu mic! Fiindca si voi liberalii pana acum cateva saptamani ati fost partasi la guvernare alaturi de neocomunistii lui Iliescu si securistii lui Felix. Vorba popii Sarbu (socru lui Ponta) „v-a placut si voua la ciolan”.

    • Da la ciolanu gol :)) au luat psd tot ce a fost mai important din ministerele liberale, si acum ponta a pus si ungurii la putere , incredibil

  • pai cum critica acest guvern cand ei in judet sunt tot la guvernare , au prefect sefi la deconcentrate,de ce nu isi dau demisia daca se cred in opozitie, asa nu sunt credibili…

  • abia astept motiunea de cenzura daca ciumele astea rosii nu scad cas-ul, dragos sunt la putere deoarece pesedeii au nevoie de majoritate in consilii,oare ce e asa de greu de inteles?

    • Si atunci nu tot prostitutie politica se numeste ceea ce fac liberalii pe plan local ? Nu tot pe linia discursului dublu se situeaza ?

  • D-le Dolha, cine va creeaza aceste raspunsuri??? (coana mare) Sunteti ridicol! Unde va e oanoarea, judecata, moralitatea??? Daca Guvernul Ponta III, ”seamănă din ce în ce mai mult cu o piesă de teatru”, atunci plecati din intreaga tara de la conducerile Prefecturilor, a Consiliilor Judetene, a altor deconcentrate, fi-ti in opozitie si gata cu atata circ. O, aveti grai??? De unde l-ati primit??? Daca nu era USL nu vedeati parlamentul Romaniei decat la TV. E rusinos ce faceti. Noi ne vom mai intalni in viitoarele campanii, atunci a sa va vad cum toti alegatorii o sa va puna la punct, iar <> care va educa nu va fi si ce balbe o sa debitati, vom vedea. O, desigur nu a/ti furat destul alaturi de partenerii din USL. RUSINE! RUSINE!

    • Savuica frate, te-ai cam inrosit de atata indignare. De altfel esti ROSU pana in maduva oaselor.Nu va mai plangeti atata de mila cu guvernul vostru de circari, ca ati ramas cu partidele voastre anexa si UDMR-ul sa va faceti de cap. Asa ca faceti-va, dupa care o sa va vina si nota voastra de plata. In privinta prefecturilor si deconcentratilor dati-i afara pe liberali si gata balciul. Din ce imi aduc eu aminte nu stiu vreun deconcentrat PSD sa se fi cerut vreodata afara singur, Au venit ceilalti si i-au demis. Unii s-au tinut atat de scaune incat au mers in judecata, etc. Asa ca mai incet cu lectiile, baieti.

    • Dl Titi mai atent cu comparatiile .Mare ciuda ai tu pe CUCU cum spui tu dar este un om corect si lupta pentru comunitate.Esti un TITI de slaba speta.

  • Si tu domnule postac, pui de cuc ce esti, inveninezi de pomana spatiul public. Esti din canalul PSD , intra la loc de unde ai iesit

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS