Actualitate Recomandări

Groapa din cauza căreia şoferii au ajuns la capătul răbdării (FOTO)

ACTUALIZARE Urmarea celor publicate, viceprimarul Cristian Niculae ne-a contactat să ne informeze că vineri va fi asfaltată groapa de către Îndemânarea Construct, firma cu care are contract Aquabis. S-a întârziat atât întrucât Îndemânarea nu a fost notificată de Aquabis că poate începe reparaţiile în urma acestei intervenţii. Primăria Bistriţa a decis să intervină şi să ceară Aquabis să aibă o procedură internă prin care astfel de situaţii să nu mai poată apărea.

ŞTIREA INIŢIALĂ „Domnule primar, groapa asta vă cheamă de vreo două luni !! Rușine 😞😞”, a scris pe Facebook un bistriţean revoltat că autorităţile nu găsesc nicio soluţie să astupe o groapă mare formată în asfaltul de pe strada Ursului după ce un furnizor de utilităţi a spart carosabilul ca să facă o intervenţie la reţele. 

Potrivit acestuia, intervenţia a avut loc anul trecut, iar carosabilul nu a fost refăcut aşa încât groapa s-a tot adâncit mai ales că, în urmă cu două luni, s-a lucrat din nou în acelaşi loc. Între timp, a devenit un adevărat pericol pentru şoferi fiindcă nu e semnalizată, iar cei care nu ştiu de existenţa ei au toate şansele să-şi distrugă maşinile.

Conform viceprimarului Cristian Niculae care are în subordine Direcţia de Servicii Publice a Primăriei Bistriţa, în cazul în care furnizorii de utilităţi sparg străzile, ei au obligaţia să contracteze firme care să le repare şi să aducă carosabilul la forma iniţială.

Sursa foto: Facebook 

13 comentarii

  • Ma voi sunteti culmea, aveti si voi rabdare sa se elibereze agenda viceprimarului ( stiti voi care), sa poata face o receptie de lucrare cum scrie la carte (cu presa, televiziune, sa-si pregateasca speech-ul pompos, etc.).

  • furnizorul de utilităţi care a spart carosabilul ca să facă o intervenţie la reţele, ala ar trebui sa vina sa repare ce a stricat acolo… nu inteleg de ce trebuie sa vina primaria sa repare dupa altii.

    • Asa e, primaria nu trebuie sa repare dupa ei, dar primaria trebuie sa verifice si sa constate daca s-a adus carosabilul la starea initiala si sa dispuna masuri daca nu s-a intamplat asta. Dar daca ne doare la motul de la basca proletara se ajunge la situatia descrisa mai sus.

  • Aquabis-ul niciodata nu repara dupa ei, ar trebui luate niste masuri drastice impotriva lor. Nu vad de ce ar trebui sa dam vina pe primarie ca acesti oameni nu-si fac treaba cum ar trebui pana la final.

  • Conform viceprimarului Cristian Niculae care are în subordine Direcţia de Servicii Publice a Primăriei Bistriţa, în cazul în care furnizorii de utilităţi sparg străzile, ei au obligaţia să contracteze firme care să le repare şi să aducă carosabilul la forma iniţială.!!!! Haide-ti domnule Primar si VicePRIMAR ,de cat timp au nevoie sa astupe ce strica ??? Luni ,ani….D-voastra chiar va place cum arata orasul asta ?/?Bistrita in loc sa mearga inainte ,merge inapoi si numai din cauza vostra pt ca voi cei care va ocupati de administratia locala nu va faceti datoria .Daca la un oras asa de mic ca si Bistrita nu va descurcati …

  • Avem si noi o groapa si facem atata galagie! Fetelor, asta e furtuna intr-un pahar cu apa! Sunt chestiuni mult mai serioase intr-o comunitate ! Hai sa mutam toata administratia in strada si sa puna toti mana de la mana si sa acopere groapa (sarcasm)! Come on!!!

    • Fiecare problema e importanta in felul ei. Faptul ca trec pe strada unde exista o groapa in care eu imi stric masina pentru mine este o problema mare, imi genereaza o cheltuiala. Fa un exercitiu de imaginatie, pe strada mai sus amintita trece o salvare cu un caz grav, ( poate fi in salvare cineva din cercul tau de apropiati sau sa se deplaseze catre acea persoana), nu stie de groapa sa franeze la timp, si isi rupe bratul la unul din roti si nu mai poate continua deplasarea ramane blocata in groapa. Daca toata treaba are un deznodamant nefericit pentru pacient, pe cine iti vine sa iei de gat ca nu si-a facut treaba cum trebuie ? Mai este o problema minora? Uite cum se pune problema indiferent de tipul de drum intr-o tara in care cetateanul conteaza( fraierul platitor de taxe si impozite), iar primarul/viceprimarul nu taie la fiecare 50 de m asfaltati panglici si cheama presa sa faca articole: http://calatorul.net/cum-se-construiesc-drumurile-in-germania-un-exemplu-de-urmat/

    • Bondarule dacă ai fi umblat prin Germania, ai fi văzut că și ei au autostrăzile peticite, cu denivelări, cu marcaje șterse aproape complet, cu parapeți ruginiți și îndoiți. La fel și în orașe, vezi borduri rupte și străzi peticite. Hai că nu-i ca-n filme.

  • Pentru toate rele din lume de vina este primarul !!! Eu zic ca sa ia repede roaba și lopata și sa asfalteze!!! Domnilor eu zic sa fim raționali și sa vedem dacă eate adevărat

    • Legea administratiei publice locale nr.215/ 2001 spune foarte clar:
      „Art. 68. -Primarul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
      q) asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei sau a oraşului, instalarea semnelor de circulaţie, desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal, în condiţiile legii; ”
      Poate ca ar fi cazul sa mai lase chermezele, balurile romilor, tiparirea diverselor diplome (de cel mai…. si cel mai… primar) si sa se ocupe de ceea ce spune legea si pentru ce este platit ! Are un intreg aparat de functionari pe care i-ar putea pune la treaba, are un consiliu local care voteaza la semnal orice aberatie ii trece prin cap, salariile si le-au umflat, asa ca nu prea are scuze !

  • Binenteles ca groapa e importanta. Nu e normal sa nu se repare imediat!
    A 2-zi trebuia sa fie astfaltat.
    Aceasi situatie si pe St.O Iosif, nu au fost in stare sa toarne stratul de uzura de 2 saptamini, si noi trebuie sa ne spargem masinilie din cauza nesimtirii lor.

    Alo, tovarasu viceprimar Niculaie, unde esti, nu te laudai matale ca schimbi ceva? Decat sa dai articole cu promisiuni cum se va taia la anu iarba intre blocuri, mai bine fa-ti treaba si verifica astfaltarea strazilor, ca de aia iei salar!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS