Economie Sport

Gloria stă pe un butoi de pulbere. Ce soluţii pot aplica autorităţile ca să nu se aleagă praful

Clubul Gloria Bistriţa are datorii de trei milioane de euro, iar dacă autorităţile locale şi judeţene nu vor găsi soluţii rapide pentru achitarea lor există riscul pierderii patrimoniului şi divizării lui. Acest lucru ar avea consecinţe extrem de grave pe termen mediu şi lung, întrucât în baza sportivă din Parcul Municipal s-au investit zeci de milioane de euro.

Consiliul Director al Gloriei Bistriţa, convocat de preşedintele Jean Pădureanu, s-a întrunit zilele acestea în şedinţă extraordinară pentru a căuta soluţii pentru ieşirea din impas. Membrii CD au luat act, dintr-un raport prezentat de Florin Urîte, despre faptul că Gloria Bistriţa are datorii totale de 3 milioane de euro din care peste 600.000 de euro către furnizori, circa un milion de euro către alţi creditori, 800.000 de euro datorii contractuale către jucători şi circa 500.000 de euro către bugetul de stat. Clubul le mai datorează salariaţilor peste 150.000 de euro.

Conform raportului prezentat, ACF Gloria 1922 Bistriţa are un patrimoniu de peste trei milioane de euro din care 1,8 milioane de euro reprezintă active fixe respectiv terenuri, construcţii, maşină şi birotică. De asemenea, clubul mai deţine active nete în cuantum de peste 845.000 de euro (din care 700.000 de euro este partea din contractul de vânzare pentru Junior Moraes) şi mai are active incerte în sumă de peste 500.000 de euro.

În cadrul şedinţei Consiliului Director s-a propus evaluarea întregului patrimoniu, înregistrarea tuturor documentelor şi evaluarea tuturor contractelor de împrumut. Odată ştiute clar aceste lucruri se pot face şi alţi paşi pentru salvarea unui adevărat brand al oraşului.

După această etapă, autorităţile locale şi judeţene, pot începe preluarea unei cote părţi din patrimoniu, plata acestor părţi urmând să se facă anual în tranşe egale. Urmare a acestor tranzacţii, autorităţile locale vor deveni proprietare pe cea mai mare parte din patrimoniu (de preferat peste 51% pentru a nu pierde controlul asupra lui) şi vor putea participa la administrarea activităţii ACF Gloria. Soluţia este de preferat fiindcă astfel autorităţile vor putea monitoriza activitatea clubului numind un administrator care să gestioneze corect banii contribuabililor, să se ocupe de eficientizarea activităţii şi de gestionarea bazei sportive din Parcul Municipal care, altfel, riscă să ajungă o ruină în mijlocul oraşului.

De exemplu, pe stadion s-ar putea organiza concerte, spectacole şi alte activităţi care să atragă venituri la bugetele locale. De asemenea, trebuie concretizată ideea unui magazin pentru fani (veşnic rămasă la stadiul de idee) în care să existe produse promoţionale şi găsite soluţii atractive pentru ca lumea să vină la stadion (eventual atrasă de concursuri cu premii, de tombole, de evenimente).

De asemenea, au spus membrii Consiliului Director, e imperios necesară restructurarea activităţii clubului şi a personalului în sensul implementării unui management performant.

În prezent, Consiliul Local Bistriţa alocă Gloriei Bistriţa 450.000 de euro anual fără să aibă control asupra cheltuirii banilor şi fără să poată decide, într-un fel sau altul, ce fel de activităţi se pot organiza pe Stadionul Municipal. De asemenea, se mai atrag bani din drepturi de televizare, din vânzări de jucători şi din sponsorizări, dar povara grea a datoriilor istorice face ca toate aceste resurse să fie insuficiente.

O soluţie ar fi găsirea unui investitor, dar acesta nu poate apărea peste noapte. Dacă autorităţile vor investi în patrimoniu, iar statul va deveni majoritar în această afacere, la un moment dat va putea vinde acest patrimoniu în condiţiile în care va avea şi cui şi va putea recupera banii investiţi. Totul este ca soluţiile să fie aplicate rapid fiindcă altfel Gloria va risca cel puţin depunctarea în Liga I din cauza datoriilor pe care le are faţă de jucătorii vechi şi actuali. În plus, cei care au dat bani Gloriei vor avea pretenţia divizării patrimoniului pentru recuperea investiţiei, oraşul riscând să vadă, în locul stadionului care a înghiţit zeci de milioane de euro, o ruină asemănătoare vechilor fabrici din zona industrială, raiul hoţilor de fier vechi.

Cristiana Sabău

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS