Actualitate Recomandări

Gloria a pierdut surprinzător la Brăila, urmează meciul cu noua campioană, în ultima etapă

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a pierdut dramatic meciul din deplasare cu Dunărea Brăila, din penultima etapă a ligii naționale de handbal feminin, și are o misiune infernală în ultima rundă cu proaspăta campioană SCM Râmnicu Vâlcea, în încercarea de a obține medaliile de bronz, locul în cupele europene fiind asigurat.

În etapa a 25-a a Ligii Florilor, la Brăila, echipa antrenată de Horațiu Pașca a condus la pauză cu 15-11, dar în final a pierdut la un gol diferență, 22-23. Aici desfășurarea partidei.


Au marcat pentru Gloria: Laura Pristăvița (6), Valentina Ardean Elisei (5), Szilvia Szabo (5), Nicoleta Dincă (2), Magdalena Paraschiv (2), Daniela Rațiu (1), Almudena Rodriguez (1). Portarul Ana Maria Măzăreanu a avut 9 intervenții reușite (29%, 9/31).

Gloria rămâne pe locul 3 înainte de ultima etapă, însă pentru a-și asigura medaliile de bronz are nevoie de un rezultat pozitiv cu noua campioană a României SCM Rm. Vâlcea, care în penultima rundă a cucerit matematic titlul, deoarece Măgura Cisnădie și Corona Brașov stau la pândă și o pot depăși în clasament. În caz de egalitate de puncte, echipa bistrițeană are avantajul rezultatelor directe cu Măgura Cisnădie și SCM Craiova, nu și cu Corona Brașov. România va avea 5 locuri în cupele europene, astfel că Gloria va ajunge în Cupa EHF chiar și de pe locul 5.

Meciul Gloria – SCM Rm. Vâlcea, ultimul din acest sezon, se dispută sâmbătă 18 mai, ora 17.30, la Sala Polivalentă din Bistrița (în direct la TVR 1).

Rezultatele penultimei etape:

Clasamentul Ligii Florilor:

Meciurile din ultima rundă:

Foto: Facebook CS Gloria 2018

1 comentariu

  • Ține și norocul asta cat ține cu meciuri câștigate la un gol diferență.Acesta este rezultatul domnule Pasca când ți-ai tocmit mercenare străine ca Almudena care după ce a semnat cu germanii de la Thuringen o doare in patina de obiectivul dumitale.Pacat,puteai scrie istorie la Bistrița.Totul se plătește în viața asta,mai devreme sau mai târziu,inclusiv salariile de mii de euro ale preferatelor dumitale.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS