Cum au fost ultimele zile din călătoria fetelor pe Via Transilvanica (FOTO)

Holistic

„Călătoria fetelor ia sfârșit! Ultimele 4 zile pe Via Transilvanica…”. Aşa se numeşte postarea scrisă de Iulia-Alexandra şi ilustrată cu fotografii de Patricia, două dintre voluntarele Asociaţiei Tăşuleasa Social care au străbătut Via Transilvanica, împreună cu Ana, Kitty şi Bianca.

 

„Ziua a 5-a am plecat de la Dealu Negru înspre Petriș. Briza dimineții ne ușura cu mult mersul și reușeam tot mai mult să ne bucurăm sincer de frumusețea peisajului. Am ajuns în sat și am descoperit haiducia supremă: mere de tot felul de soiuri, pere dulci, struguri albi și negri aromați, nuci verzi, toate la o simpla înălțare pe vârfuri, la întinderea mâinilor, sau chiar la picioarele noastre. Ne-am oprit și la magazinul din sat, unde am savurat o înghețată la cornet, sincronizându-ne ritmul cu cel al uliței principale, cumva plictisit, dar foarte prudent, conștient de sine. Am părăsit Petrișul prin niște lanuri de porumb, am trecut de două ori prin apă, ultima oară am renunțat la încălțări și am fost toate de acord că apa rece este cel mai bun leac pentru picioarele obosite, captive în bocanci. În continuare, traseul a fost unul ușor, fără evenimente, doar cu mult soare și transpirație. Ajunse la destinație, am mai mers puțin din inerție și ne-am lovit una de alta ca niște piese de domino. În acel moment ne-a intrat drumul în sânge, categoric și ireversibil. Ne-am oprit în față la Lalaeaua Pestriță și am încheiat ziua cu numărul cinci.

În ziua 6, am lăsat Laleaua Pestriță în urma noastră. Padurea de șes, prin care se vedea o bucată de eternitate din natură, ne privea cum încetișor, printr-un soare arzător, o părăseam pentru întinderea golașă. Am avut un spor fantastic, atât de mare încât am făcut cam 2 kilometri în plus, din greșeală, pe un drum de asfalt, cu niște curbe feminine care duceau în satul pe unde noi nu trebuia să ajungem, Bârla. Râzând, ne-am repus pe drumul cel bun și am continuat să mergem înspre Jeica. Fetele care aduc ploaia au purtat norii suri ca pe un zmeu până în Mărișelu. Ne-am oprit la o terasă(una care face reclamă că servește și delicatese “de marigine de drum”, feluri precum: mici cu muștar, cartofi prăjiți cu sare, sau cârnați încolăciți ca și cozile unor metiși de la stână, dar am aflat cu dezamăgire că “nu mai servim mâncare, că nu se trece”). La o pungă de alune sărate, am stat să o convingem pe doamnă că așa ca noi au să mai fie mulți și merită să se reapuce de regimul restaurant. În tot acest timp, norii se scuturau într-o ploaie ce semăna a vară care a uitat că începe toamna. Am zis bună ziua și ne-am continuat traseul. Am lăsat Mărișelu în urmă și am pornit într-o urcare mângâiata de soare. Am ajuns în Jeica, un sat unguresc în care trăiesc aproximativ 90 de oameni, toți peste 70 de ani. Jeica este un sat fără școală, farmacie, al cărui bufet este o ruină, dar de o frumusețe cumva sacră. Poate am avut acest sentiment și pentru că am înnoptat la casa parohială. Am căutat-o pe Ilus Neni care ne-a deschis porțile și s-a îngrijit de ce și cât de mult ar mai trebui să mâncăm. Am vrea să putem face o descriere autentică a “acel ceva” -ului care se simțea în aer, a ruperii de lume, a mirosului de cărți, a podeleleor din lemn care trosneau sub tălpile noastre desculțe, imitând crengile din pădure, dar nu am putea. Jeica trebuie descoperită.

Ziua a 7-a nu a adus odihna. Am părăsit Jeica într-o atmosferă îngreunată, de zici că satul acesta liniștit ar mai fi vrut să stăm în pat, să moțăim, să oblojim rănile,să ne întindem și să căscăm la nesfârșit. Am luat-o din nou pe dealuri, prin pădure. Nu ne-am temut de avertizările țăranilor, de norii de ploaie, de urși…Pe liziera pădurii, 5 fete își făceau marșul sincronizat, într-o tăcere oarecum sumbra, străpunsă de boncănitul cerbilor. Deși era o tură ușoară în comparație cu ceea ce experimentasem până în acel moment pe Via Transilvanica, ne-a lovit o moleșeală de ni se împleticea limba în gură, motiv pentru care am ales să vorbim tot mai puțin și să ne refugiem în gânduri care mai de care mai mărunte: ce poftă ni se făcuse de sarmale, oare Pensiunea Maria era departe, ce înseamnă trosnetul crengilor, dar șuieratul vântului, nu se vede satul cam prea în depărtare pentru a ajunge la destinație în doar 1 km…Coboram pe un drumuleț brăzdat de crăpături, ca pielea unui bătrân cioban care își cheamă câinii, ancorat într-o botă strâmbă ca spatele nostru sub greutatea rucsacului. Ca un miracol, pensiunea se dezvăluia în fața noastră la capătul drumului. Oameni îmbrăcați în negru mișunau prin curte, dar noi, fără rușine, ne-am trântit pe o laviță și ne-am descălțat de bocanci. Am fost întâmpinate de domnul Marian care ne-a explicat că are loc un parastas. La lăsarea serii, ne revenise simțirea și ne-am strâns afară în jurul mesei, la invitația aceluiaș domn Marian. Drumul nostru se sfârșea, dar nu am fost lăsate să cădem în penibilul melancoliei pentru că gazda noastră, un orator excepțional, ne-a spus povești multe, unele doar interesante, altele de-a dreptul înfricoșătoare, acompaniate de reprezentații live: cum se ridică ursul în două labe, cât este de agil, ce fel de sunete scoate, iar noi deveneam copii.

În ziua 8 am pornit cu o ușoară teamă de la Pensiunea Maria, teama că la finalul zilei vom ajunge la destinația finală, vom fi parcurs cei 133 de km și că undeva la limita județului, urma să dăm nas în nas cu un fel de void, un gol negru cu un cerculeț care se umple și golește progresiv și enervant în semn de “loading”. Peisajul era absolut superb, picioarele nu dureau nici măcar puțin, era de parcă cu o zi înainte am învățat să mergem și acum ne lăudam cu ceea ce știam. Drumuri pietruite, drumuri de pășune, prin lanuri de porumb, ne-am văzut ajunse în Monor. Am fost întâmpinate cu ciorchini de struguri. Am adăugat la statistica noastră faptul că pe măsură ce înaintam pe traseu, întrebările tăranilor își schimbau ordinea între ele, acum era “da unde mergeți?”, abia apoi curiozitatea “de unde veniți?”. Am părăsit din nou civilizația, din nou pe dealuri, cu turmele de oi, ciurde de vaci, câini prea leneși să se obosească să ne strice nouă planurile. Ultimii 5 km se anunțau pe GPS și așa a început numărătoarea inversă. Am mers în liniște, în grup compact, numărând ultimele borne, așa cum se numără secundele la revelion, dar cu pauze lungi între “5, 4, 3, 2…”. Intram în ultimul kilometru, părea că ne ajunge din urmă furtuna și ne întrebam în tăcere ce vom simți la final, singure. Kitty ne-a cerut voie din timp să o lăsăm să plângă. Nu a plâns Kitty pentru că la capătul traseului era deja ajunsă o ciurdă de văcuțe care mestecau leneșe, oprindu-se din această activitate doar pentru a ne oferi câteva momente de atenție prin niște priviri lungi și confuze, dar foarte blânde. Clinchete de zâne ascunse în tălăngi și era gata”.

Reamintim că tronsonul de 133 de km din Via Transilvanica va fi inaugurat în 29 septembrie.

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Român

    Felicitări fetelor pentru efortul depus şi mult succes în continuare, atât vouă, cât şi tuturor colegilor voştri de la Tăşuleasa!!! Este deosebit de frumos să vezi tineri implicați în astfel de proiecte, prin care puneți în valoare frumusețile naturii şi îi îndemnați la mişcare şi pe alții. Păcat că la final ați fost întâmpinate doar de nişte ,,văcuțe blânde”… Meritați o altfel de primire…

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.