Actualitate Recomandări

A fost lansat sistemul RO-ALERT. Când veți primi mesaje de avertizare

Portalul ro-alert.ro, dedicat sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă, a fost lansat, pe acesta fiind disponibile informaţii despre acest sistem, inclusiv despre configurarea telefonului pentru primirea mesajelor de avertizare.

Sistemul va fi testat la nivel naţional începând din 17 septembrie, iar apoi va deveni operaţional, urmând să fie folosit doar în situaţii grave. RO-ALERT nu va fi folosit în mod frecvent pentru a alerta populaţia, astfel încât oamenii să nu fie deranjaţi şi să nu aibă tendinţa de a dezactiva primirea de mesaje. Alertele precum cele de cod galben transmise de meteorologi vor continua să apară pe aplicaţia DSU, pentru cei care o au instalată.


MAI a precizat că nu este vorba de SMS-uri, ci de altfel de mesaje. Dacă o persoană are telefonul închis şi se află într-o zonă pentru care există o avertizare, va primi mesajul atunci când deschide telefonul, dacă alerta mai este activă. În cazul unui cutremur nu se va primi mesaj înainte, ci ulterior, dar în cazul unei viituri sau al unei evacuări în eventualitatea unui pericol de explozie sistemul va fi folosit. Pentru acest sistem nu este nevoie de un smartphone, întrucât mesajele se primesc şi pe telefoanele vechi, care s-ar putea să fie deja configurate.

Locuitorii din zonele rurale şi oamenii în vârstă care nu ştiu cum să îşi configureze telefonul pentru a primit mesajele vor fi ajutaţi, un reprezentant al ISU sau al STS putând face acest lucru duminica, la biserică.

Site-ul ro-alert.ro este proiectat ca sursă completă de informare a populației și detaliază atât modul de difuzare a mesajelor de tip Cell Broadcast, cât și posibilitatea de configurare a telefoanelor mobile pentru a permite recepționarea mesajelor difuzate în situații de urgență.

Portalul informativ cuprinde următoarele secțiuni: Prezentarea sistemului RO-ALERT, Configurare telefon, Standarde – oferă informații privind tehnologia Cell Broadcast, Întrebări frecvente, Instalează aplicația DSU, Contact.

Secțiunea „Configurare telefon” asigură informații complete despre modul de configurare a telefoanelor mobile în toate rețelele, astfel încât publicul să poată recepționa mesajul pe telefonul mobil de care dispune. Sistemul utilizează infrastructurile rețelelor operatorilor de comunicații mobile din România.

Mesajele RO-ALERT pot fi recepționate pe întreg teritoriul României acolo unde există acoperire a rețelelor publice de comunicații mobile și nu este necesară instalarea unei aplicații pe telefoanele mobile. Sistemul RO-ALERT funcționează indiferent dacă utilizatorul deține servicii de tip abonament sau prepay, iar recepționarea mesajelor nu generează costuri sau taxe suplimentare pentru utilizatori.

Mesajul de avertizare poate fi transmis doar pentru anumite zone amenințate de situații de urgență și este particularizat în funcție de tipul evenimentului produs ori prognozat. Configurarea telefonului mobil nu necesită comunicarea numelui și a numărului de telefon al utilizatorului.

Secțiunea “Întrebări frecvente” oferă răspunsuri la întrebări legate de sistemul RO-ALERT, acoperind detalii tehnice, reguli de comportament în cazul recepționării mesajelor de avertizare. În plus, portalul ro-alert.ro asigură conexiunea cu celelalte surse de informare puse la dispoziție de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Sistemul RO-ALERT este implementat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS