Actualitate Recomandări

De ce au fost întrerupte programele After School. Explicaţiile inspectorului general

Îngrijorare printre părinţii care au ales să-şi înscrie copiii la programe de tip „After School” după ce au aflat că şcolile din judeţ au decis să le întrerupă din 15 martie. Oamenii nu înţeleg de ce nu pot continua nişte activităţi pentru care ei plătesc, în fiecare an existând câte o schimbare în ceea ce priveşte organizarea.

Ca să aflăm de ce s-a luat această decizie, am contactat-o pe Camelia Tabără, inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

„Metodologia de organizare a After School s-a schimbat din septembrie 2017. Nu mai are ce căuta contractul cu PFA. Noua metodologie invocă, în exclusivitate, asociaţia de părinţi. Noi nu am avizat, pentru acest an, niciun After School, decât cel de la Dumitra, plătit de autorităţile locale şi Lechinţa şi Teaca, pe proiect european. Am transmis procedura financiară şi de organizare ca să poată fi expusă părinţilor pentru anul viitor. Directorii s-au sesizat că ceea ce au e o ilegalitate. Şi încearcă să intre în legalitate. Practic se poate face, dar cu bani plătiţi la casieria şcolii. Asociaţia de părinţi trebuie să depună banii, dar nu poate salariza. PFA e un mic business. Noua metologie spune că nu are ce căuta în şcoală”, a declarat Camelia Tabără pentru Timp Online.

Întrebată câte astfel de PFA-uri există în judeţ, Camelia Tabără a răspuns: „Nu ştiu să vă spun câte sunt. Anul trecut le-am avut inventariate, iar Curtea de Conturi ne-a spus că nu e în regulă. Am reglementat pe procedură când am făcut Hotărâre de Consiliu Local, iar în septembrie 2017 s-a schimbat complet metodologia. Forma financiară nu se poate derula decât cu asociaţia de părinţi”.

Inspectorul şcolar general a mai precizat că nu ştie de ce s-a luat decizia întreruperii programelor After School din 15 martie: „Directoarele s-au tot străduit, dar, din punctul nostru de vedere, ele nu au avut aviz. Noi nu am dat nicio dispoziţie în niciun sens. Sunt spaţii şcolare de care răspunde directorul şcolii. De tot ce se întâmplă sub cupola şcolii răspund directorii. Nu ştiu de ce au decis să întrerupă exact din 15 martie. Nu gestionăm noi asta, dar eu am spus de fiecare dată că nu avem avizate programe de tipul Şcoală după şcoală pentru că avea componenta didactică în regulă, însă cea financiară, nu. Pot poate face After School dacă plăteşte şcoala în regim de plata cu ora. Noi am transmis pentru anul viitor procedura. Suntem obligaţi acum, înainte de înscriere, să le spunem forma corectă: asociaţia de părinţi plăteşte, iar doamnele sunt plătite pe stat de plată la plata cu ora. Ca formă de plată e exact cum e plătit postlicealul sanitar de la Liceul Sanitar. Acolo se constituie catedre susţinute din contribuţiile cursanţilor”.

În 2016, a mai fost o situaţie similară despre care Timp Online a scris AICI. 

29 comentarii

  • Ceva nu mi-i clar.Adica parintii pot da banii scolii ,dar PFA-ului nu?Cine i-a pus sa faca PFA?Spatiile sunt ale primariei si nu ale directorului sau ISJ-ului.Nu directorii au facut vanzoleala asta,ci presati de stiti dumneavoastra cine.Ce interesant!I-ati scos pe directori in fata ,idem Dragnea.De ce se schimba regulile in fiecare an in invatamant?Bacalaureat,examene ,after school ,etc.!!!Deveniti stapani pe banii parintilor!Elevii si dascalii ar trebui sa benefecieze gratuit de spatiile scolare atat cat au nevoie!Si in primarii ,institutii se sta dupa program daca mai au nevoie,Undeva exista o ingustime a mintii.

  • Plata cu ora faceti-o din banii guvernului dumneavoastra ,ca noi ,oamenii de rand nu putem spune ca guvernul lucreaza pentru noi sau pentru tara.

  • Si uite asa inspectoratulul s-a spalat pe maini, sa se descurce fiecare director care au dat ordin : afara din scoala toti copiii fara bunici .

  • Doamne ! în ce țară trăim ?
    De ce ne bați doamne cu astfel de guvernanți ?
    Cine face regulile ? de ce complicați lucrurile simple cu păsăreasca tehnicistă pe care nici voi, papagali, n-o înțelegeți ?
    Și ce este natural, simplu, lăsat de dumnezeu pe înțelesul tuturor, nu rămâne necomplicat de voi, ciumaților.
    Țineți totul în frâu, să depindă de pixul vostru, doar doar așa ni-ți face dependenți.
    Dar ne-om deștepta și noi odată, chiar și fără after school.

  • Pai, da.Parintii acestia lucreaza si trebuie mereu bulversati .Trebuie stresati sa nu vada cate nedreptati fac mizerabilii guvernanti impreuna cu reprezentantii lor din teritoriu.

  • Va mulțumim d-na Inspector pentru cadoul oferit in Sfântul Post al Paștelui.Totul se-nvarte in jurul banului.Metodologia impusă scoate copiii din școli pentru ca părinții n-au cum sa scoată atatia bani din buzunar.Victimele sunt copiii și părinții.Dumnezeu sa faca dreptate

  • Sa ducem copiii pe treptele ISJ- ului sau ale Primariei B-ta de la 13 la 16/17, ca tot se lauda ca vreau doar BINELE cetateanului.Pfui ,de ea fatarnicie!

  • An de an schimbati regulile. Cine sunteti VOI sa ne spuneti ce sa facem NOI, pe banii nostri? Noi va platim pe voi, incompetentilor care ne conduceti si care in fiecare an modificati, modificarea.
    Ce sa mai…sobolani peste tot…

  • Ce e prostia aia? Parintele sa dea si banii pentru.pensie si CAS in cazul platii cu ora !!!! Ce sunteti nebuni ? Gandire teleormaneana! Ce tampenii mai inventati numai de dragul modificarii? Asa frumos spunea cineva mai sus .Lucrurile pot fi simple si nu complicate .Sa arate si ministerul agramat ca lucreaza.

  • Băăăăăăăă! dacă pe ceaușescu l-au pișcat pentru ce-a făcut voi trebuiți spânzurați, răstigniți, împușcați și beliții înainte de a da ortul popii

  • Va as ruga sa va duceți copiii la alternativa step by step care este gratis de plateste doar masa de prânz si va spun din propia experienta ca este foarte bine decat sa imbogatim niste educatoare care nu fac mare lucru de la 12 la 16 si doresc sa fie plătite regeste va spun ca este mai bine

    • Se imbogatesc educatoarele? Ce au licitatii cu PSDeul? Parintii asta vor: copii ingrijiti. Platesc munca si educatia data de educatoare!!!

  • Comunista asta din fruntea inspectoratului şcolar face TOT ce i se cere de „superiorii” ei, inclusiv ceea ce i se năzare că respectă politica mafiotă a psd. Dacă intr-o zi i se va da ordin ca , sub planşa cu lupul, să se scrie „mielul cel drăgalaş”. Incă nu v-ați dat seama cât a distrus fiinta asta malefică, în învățământul județului. Record sigur pentru epoca post-revoluționară. Dar să vedeți ce va urma….

  • Sa Traim pe datorie!! Sa Nu investim!
    Asta ne invata Doamna Rosie!
    A investi in copii, costa prea mult!Sa -i lasam pe drumuri ca sa tinem scoala inchisa! Pentru pesedisti E ilegal sa tii scoala deschisa !
    Sa stea profesorii in scoala 8 ore e marea dorinta a Fiarei, dar sa nu educe copiii! Nu….nu cumva sa castige un ban in plus. Eu vreau sa platesc profesorii, cand stiu ca e in folosul copilului. Banii furati de Ghita si de Dragnea tot noi ii platim! Prin grija ciumatilor!

  • Doamna director de la gene 1 cu procedura minune era chiar nervoasa ca nu suntem prosti, isi pierduse maiestria de a mai minti , ca doar inspectoratul si-a spus pozitia mai sus . Dupa minunile zilei la care noi parintii am fost invitati la scoala si umiliti vom solicita o pozitie a ministerului si nu numai. Vrem sa vedem daca „procedura perfecta” prezentata este chiar perfecta . Daca e bal, bal sa fie ! Dansati, doamna? Sau…

    • Nu am asistat la discutie.Nu cred ca doamna director a umilit pe cineva. Inpectoratul a prezentat pozitia lui ! Daca nu stiti, nu vorbiti. Problema este complexa si fiecare vorbeste fara sa stie realitatea. Ne documentam si apoi vorbim ! PS: persoane manipulate avem destule………cam 20 de milioane !

  • Dar nici plata cu ora din banii parintilor chiar daca se numeste Asociatie nu mi se pare o gaselnita prea buna.De ce nu s-au ocupat ilustri ministri,inspectori si directori sa daca un proiect european ,sa acceseze bani si sa-l faca apoi cum dirijeaza comanduirea din sudul tarii?Sau se vrea instituita formula si apoi sa dea ore celor care raman fara catedre dupa faimoasele comasari? Ca nu s-a dat cornul si laptele vreo sase luni nu -i bai ca tot copiii si parintii au ramas fara un drept al lor.Banii aia in buzunarul cui au ajuns?

  • O sa vedeti cum apar centre private!! Avizate doar cui trebuie. Nimic nu e intamplator!!! Rusine sa va fie ca nu va ganditi la cate probleme fac astfel de decizii!! Psd ati vrut psd aveti….

  • Ar trebui să fie gratuit învățământul, manualele, caietele, afterschoolul, masa de prânz. Aici ar trebui să investească guvernul, în copii, in educație, în viitorul țării. Țara asta se va duce la fund, nu mai este nici o îndoială, guvernul lovește nemilos în proprii cetățeni si mai nou in proprii copii, ca în cel mai aprig dușman. Îmi pare rău de țara asta, chiar mi-a plăcut aici, dar guvernul ne obligă să plecăm. Copiii nu au nicio șansă aici.

    • Oare cand se vor trezi românii ca țara asta nu le mai aparține de vreo 28 de ani? Nu că ne-ar fi aparținut vreodată pe deplin… Nicio decizie politică ( a se citi economică, socială, etc.) nu e luată fără „ajutor” extern. Asta se dorește: să fim relativ mulți, proști, nesănătoși și săraci. Mereu supuși marelui VEST, mereu pe tabla de șah a scânteietorului EST. Step by step e o formă subtilă de reducere a capacităților elevilor inteligenți. Nu pot să dau prea multe din „casă” dar majoritatea oamenilor politici si din păcate și a celor din justiție sau organisme care ar trebui sa păzească ordinea si siguranța națională, chiar si cei tineri, au fost cooptați de diverse puteri străine pt. a „lucra” în favoarea intereselor mondiale și în defavoarea evoluției României. Acesta e doar începutul. Lovește in educație și ai învins o nație. Eu sunt uimită de cât de spălate sunt creierele oamenilor. Iar eu cunosc în general oameni cu un anumit grad de cultură și cu un intelect peste medie. Pe toți îi interesează binele propriu, burtica plină, hainele noi și vacanțele cât de cât reușite. Eu iubesc țara asta fără a fi vreo naționalistă, iubesc orașul ăsta fără a fi vreo neumblată prin lume și iubesc LUMEA pe care ne-a lasat-o Dumnezeu și pe care vrem să o distrugem lent. Uitați-vă la schimbările climatice. Totul are un sfârșit. E adevărat. Dar noi îl vom aduce mai aproape și mai urât. Stephen Hawking avea speranța că oamenii vor ajunge suficient de evoluați pentru a putea supraviețui în alt „colț ” de univers. Măcar să fi învățat ceva din erorile făcute pe Pământ. Până atunci…aveți grija de sufletele și mințile copiilor voștri.

  • Oameni buni ! In 28 de ani ati reusit sa distrugeti si ce a fost bun in aceasta tara. Ar trebui sa va fie rusine si sa plecati de la conducerea acestor institutii care fac mai mult rau decat bine, dar nesimtirea nu va lasa.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS