Actualitate Recomandări

Florin Chereji a demisionat din CL Bistrița: ”Nu mai pot rămâne în aceste condiții”. Sorin Hangan îl contrazice

Președintele Asociației Bistrița Civică, Adrian Florin Chereji, și-a dat demisia din funcția de consilier municipal PNL. ”Am avut un an de mandat, eu am acceptat să candidez pe listele PNL pentru a putea pune în practică niște proiecte pe care Bistrița Civică dorea să le realizăm. În momentul de faţă, după acest an de experiență în Consiliul Local, eu consider că misiunea mea e terminată și nu mi-o mai pot duce la îndeplinire ca și consilier local conștient și apăsat de îndatoririle care decurg din lege. Mi-am depus demisia din Consiliul Local. Nu este o decizie ușoară, dar eu sper că pentru mine și pentru grupul din care am făcut parte este cea mai bună. Lupta va fi una de uzură politică, or eu am intrat în CL pentru a susține niște proiecte care vin mai mult dinspre societatea civilă. Eu nu mai sunt activistul politic care să intre în această bătălie de uzură. Și atunci e păcat să țin locul ocupat unuia dintre militanții partidului, care va trebui să dezvoltă această bătălie politică”, a spus Florin Chereji.

El a adăugat că spera ca în CL Bistrița să fie primordiale aspectele care țin de administrația orașului, pentru binele comunității: ”Sper să fie înțelească această decizie așa cum am gândit-o eu, nu este o fugă de răspundere, dar este într-un fel un gest de responsabilitate din partea mea, n-are rost să blochez o luptă politică, va fi și mai acerbă de acum. Nu mă voi retrage din viața publică, voi continua proiectele și voi avea toate exigențele vizavi de administrație în interesul cetățeanului. Nu pot să mai rămân la o masă unde majoritatea este o anexă obedientă primarului, care înțelege foarte greșit ce înseamnă democrația și, păstrând proporțiile, înțelegerea lui este de genul Viktor Orban sau Erdogan, care bagă pumnul în gură opoziției, nu acceptă alt punct de vedere și îi țin pe subalterni cu un pumn de fier. Lucrurile acestea nu sunt demne de Uniunea Europeană. Voi rămâne vigilent. Am sperat că punând în dezbatere CL proiecte în interesul cetățenilor majoritatea va susține aceste proiecte. Să votezi numai ce spune primarul? Da, așa se întâmplă, semnul îl știm și votul merge ca atare. PNL cred că ar fi vrut ca eu să rămân. CL este o anexă a primarului. Am, făcut trei plângeri la Curtea de Conturi, primarul se autovictimizează că e sub tirul unui delator și nu poate îndeplini proiectele. Dacă va fi nevoie voi mai face”.

Președintele Organizației Municipale PNL Bistrița, consilierul municipal Sorin Hangan a comentat astfel demisia lui Florin Chereji: ”Demisia nu se discută, l-am întrebat dacă nu se mai gândește pentru că am considerat că e un consilier care și-a făcut treaba, nu a trecut prin CL ca Vodă prin lobodă. A trăit mai multe dezamăgiri, a crezut că o parte din proiectele sale și ale noastre vor avea trecere în CL, nu s-a întâmplat. Acest loc PNL l-a oferit de fapt societății civile, dânsul era reprezentantul societăți civile, cu care vom colabora foarte bine în continuare. Este decizia domniei sale, nu o comentez. Cumva îl contrazic. Ce s-ar întâmpla dacă toți cei din opoziția lumii civilizate, a democrațiilor, ar pleca mâine acasă? Am ajunge iar la totalitarism, care nu e departe cu toate aceste majorități, dar noi trebuie să luptăm să nu se întâmple acest lucru măcar mâine”.

6 comentarii

  • Dacă sancţionarea din partea opoziţiei politice şi a societăţii civile, a derapajelor vizibile ale administraţiei sunt catalogate ,, beţe în roate” ne merităm pe deplin soarta.
    Şi porcul vede spaţiul mocirlos creat de către proiectele recepţionate cu toate deficienţele lor, însă unora le place mai mult dosul decât faţa.
    Scăldaţi-vă în continuare şi pupaţi cu multă plăcere dosurile în rând ca raţele pe trotuarul minune de pe strada Falezei.
    Realităţile sunt vizibile, au ajuns în toată presa din România, nu pentru un proiect, ci pentru mai multe, însă noi tot stăm cu capul ca struţul. Probabil acesta este simbolul şi în comportamentul unor concitadini, ce laudă mai mult noroiul decăt zăpada, curăţenia.
    Dintr-o localitate respectată, priviţi unde am ajuns.

  • Pacat ca un opozant adevarat renunta la reprezentare in CL! Proiectele aberante si paguboase cu care dl Chereji- ca cetatean civilizat si responsabil- nu a putut fi de acord nu sunt „orice”, acestea ne costa pe noi, cetatenii cinstiti, contribuabilii. Si pretul nu este de loc neglijabil! Sa speram ca toate aceste aberatii vor fi platite intr-o buna zi de cei care le-au generat si „ceata” lor.

  • Iata un OM care nu face doar umbra pamantului !!!!!!!! Sa te bati cu morile de vant e greu….foarte greu….pana ce nu dispar ciumetii de la conducere….nu e loc….astia asta vor …langa ei doar nulitati si toti cei de caracter si de omenie inlaturati….

  • Gelule ca nu pot sa ti spun domn, dute bateti coasa. Alti astazi si au tras amante si o fac pe fata nici nu le mai pasa, ii viziteaza amantele la birouri sau ies in decor sa se simta bine iar tu te legi de un om pe care l au imbatat niste excroci pentru ca prezenta un pericol si nu a mai judecat corect, dar de atunci si nici pana atunci nu s a mai auzit de asfel de lucruri facute de dl. Chereji, asa ca RUSINE. Poate tu ii fi un sfant, daca esti asa arunca cu piatra.

  • Respect pentru Florin Chereji, acesta este cuvantul cel mai potrivit!
    Asta lipseste acestei tari, demnitate si mai ales implicare responsabila pentru comunitatea in cresti si locuiesti.
    Vor urma alte proiecte fanteziste si actiuni propagandistice,care plac votantilor rosii si noi traim asa cum am votat si meritam!

  • Păcat, mare păcat. Și așa era cam singura voce clară și concisă din acest ,,trist” CL, poate că mai există 1-2 excepții, însă când vezi atâta consens și unanimitate în rahaturi pe băț, curlingăreală și lipsă de coloană vertebrală , nu ai cum să nu regreți demisia acestui om.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS