Actualitate

Final Four la Bistrița: SCM Rm. Vâlcea – CSM București, în ultimul act al Cupei României

(FOTO) Ocupantele primelor două locuri în Liga Națională de handbal feminin, SCM Rm. Vâlcea și CSM București, au câștigat semifinalele Cupei României în cadrul turneului Final Four care are loc la Sala Polivalentă din Bistrița și joacă duminică în ultimul act al competiției. Va fi practic reeditarea finalei din sezonul trecut, câștigată de CSM București cu 29-22.

Sâmbătă, SCM Rm. Vâlcea a trecut cu 31-21 (16-12) de Măgura Cisnădie.

După un start de partidă echilibrat, liderul Ligii Florilor, SCM Rm. Vâlcea, s-a desprins convingător încă din prima repriză, reușind să intre la pauză cu un avantaj de 4 goluri. Repriza secundă a fost controlată în totalitate de către vâlcence, iar Iryna Glibko, cea mai bună stranieră a ligii naționale în 2018, și-a adus din plin contribuția cu nu mai puțin de 9 reușite, fiind și cea mai bună marcatoare a partidei, la egalitate cu jucătoarea Măgurei, Ada Moldovan. Pentru Măgura Cisnădie urmează finala mică, un meci foarte important care poate aduce un loc în sezonul următor al cupelor europene.

”Ar fi o mare performanţă pentru noi să câștigăm Cupa României. Vrem să avem o prestaţie cât mai solidă şi în finală. Abordarea va fi cu un singur gând, de a câştiga Cupa României. Va fi dificil, CSM Bucureşti este echipa cu lotul cel mai valoros, cu foarte multe vedete, cu un buget mult peste al formaţiei noastre. Dar în acest sezon am arătat că se pot obţine performanţe şi cu inima, cu muncă, cu dăruire. Fetele conştientizează importanţa acestui trofeu şi vor intra cu multă dorinţă în teren” – Florentin Pera, antrenor SCM Rm. Vâlcea

”Dacă aveam două jucătoare în plus la acest meci, Vâlcea ar fi avut o viaţă mult mai grea cu noi. Am venit la 3 goluri, dar Oana Apetrei a ieşit accidentată. Larissa Da Silva a avut probleme dinainte de meci şi a jucat la 50% din potenţial, Roxana Gatzel la fel. Noi am crezut întotdeauna într-o surpriză, doar că de data aceasta nu ne-a ieşit. Vrem să jucăm mult mai bine şi vom încerca să câştigăm finala mică. Încercăm să găsim şi energia necesară pentru acest lucru” – Alexandru Weber, antrenor Măgura Cisnădie

Au marcat: Glibko (9), Florica (5), Vieira (4), Fernandez (4), Vasileuskaia (3), Popa (2), Băcăoanu (1), Lopez (1), Gavrilă (1), Badea (1) pentru SCM Rm. Vâlcea, Moldovan (9), Țiplea (7), Araujo (4), Apetrei (1) pentru Măgura Cisnădie.

https://www.facebook.com/CSGloria2018/posts/428670254360259?__xts__[0]=68.ARDO6K3AHNI3L9HFD7hf-L8VMu2LpuaQ_EqliLBoqGZoDc4J9TO21Nw0KFc7t8veAKmiud412UTj4b27dqLm2ml2C4yVJFJqgDzPwoshRP5ZUDEFxKdZTKi_PxUBQChMI4YmQH0JoFCALrauMAw7t3npu-2nVyLGeEJ9gXOGdvNfugAo8FBHG8VALCNlN6zrOi6ci44TobZL6oBUFhppKmtQK3rj8g-_ZpQufiAl7T5k0dUQTVAfEIjAcGcOggsVOmlKlPjcQ7_3Z1VlwdY4rBREzXwtbyZPmktCYWs5QJaZqeKeZ1cTuun0dmDTn9dr82yrGcLobyGJF9tMXTVSprjixyJ0Adsx1NqO_8NTByyXjQxJS6CEsyn16bicw8HibgJdiu4c5qw-NudfP1OgOmt9wYgm9Kk1A9fJB4ybVteCk2F6vDaOaqo4dLwysVHkIHUtbRIYs1gSXHq2gg&__tn__=-R

CSM București a învins-o cu 27-23 (16-6) pe HC Zalău.

Câștigătoare a Cupei României în ultimele trei ediții, CSM București pornea drept favorită în această a doua semifinale, însă startul bun de partidă al tinerelor jucătoare de la HC Zalău a surprins (1-4 min. 7). Totul s-a schimbat însă, iar în următoarele 15 minute bucureștencele au marcat de 8 ori, primind un singur gol, intrând la pauză cu un avantaj hotărâtor de 10 goluri. În repriza secundă, Dragan Djukici a hotărât să folosească jucătoarele cu mai puține minute în acest sezon, însă rezultatul final nu a fost pus sub semnul întrebării.

”Au fost două reprize. Cel puţin la începutul meciului am fost total nemulţumit de modul cum am intrat. Am fost satisfăcut însă cum am jucat a doua jumătate a primei reprize. În partea secundă, am încercat să odihnesc nişte jucătoare şi să dau şanse tuturor fetelor. A fost o repriză secundă diferită pentru ambele formaţii. Văd o finală deschisă, interesantă, de luptă. Pe măsură ce am înaintat în sezon, au venit din ce în ce mai multe probleme medicale. Nimeni nu îşi mai aminteşte faptul că în urmă cu 7 zile am jucat cu Metz. Va fi al patrulea meci pentru noi în ultimele şapte zile, toate jucate cu acelaşi grup de fete. Nu caut scuze, cu siguranţă vom încerca să dăm tot ce avem mai bun. Vrem să câştigăm” – Dragan Djukici, antrenor CSM București

”Sunt mulțumit pentru atitudinea jucătoarelor din a doua repriză. Aș fi fost și mai mulțumit dacă nu dădeam cele nouă pase la intercepție în prima repriză și dacă am fi fost mai atenți în apărare. În finala mare cred că nicio echipă nu e favorită, va câștiga cine va avea o poartă mai bună. Vâlcea nu e Zalău, să le ofere mingi pe tavă bucureștencelor ca să înscrie lejer pe contraatac. Diferența va fi făcută și de cele două apărări. Dacă eu aș avea la Zalău rezervele CSM-ului, jucătoarele cu care ele au jucat contra noastră în repriza a doua, atunci obiectivul ar fi, clar, clasarea pe un loc pe podium în campionat” – Gheorghe Tadici, antrenor HC Zalău

Au marcat: Mehmedovici (5), Constantinescu (5), Lazovici (4), Hagman (3), Bazaliu (3), Omoregie (3), Udriștioiu (1), Radicevici (1), Curea (1), Lekici (1) pentru CSM București, Severin (7), Nica (5), Abed Kader (5), Popescu (2), Mihart (1), Lazea (1), Panici (1), Nichitean (1) pentru HC Zalău.

https://www.facebook.com/CSGloria2018/posts/428673237693294?__xts__[0]=68.ARATHQrXROky57NoTJG2y2VJglI-ynTJka5tB8fS3Wm8twEBKQWw87qGM21UrVGuJB1g9ee6_OnJOqrKNbSuM5_oaXhjNeSzrhkZ0pNh_F-ixux2vzO5FgpDScSkiS3S9hckro4mrkZ2vnCvhX1RiJrRLTqReoxN3aU2kJqPVS8diNKqdEev95rKOlm1jy3KXgXn7sQWp4gAulCmhNf_b5FU0VzW2h33WaQntNXvixQETjcOwc_mko6Lb5Orr6doQ4_mQY2NIFj2sG7kxjtDHyPu2MOZsphG4UrR1JSlfM2lA5QkNabwQAgsqc_hOvjQsw4F1AcFV_Qe1C3YAi6D6d_6Z5xN9LKmk4FGrQssDwDh9DVLgMFhLWAzEAmmmB0qhMq5Zmy3aImpEWK8PAp_zXNYBBgII6S7P9a-LJrrhmNpl5sPyyf4J3zF7axjvLmGyC-6oVGt1-2-nWUmkA&__tn__=-R

La meciuri au asistat atât președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, cât și președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care a participat la Prundu Bârgăului la evenimentul Ziua Fotbalului.

Duminică, de la ora 15.00, în finala pentru locul 3 se întâlnesc Măgura Cisnădie și HC Zalău, iar de la ora 17.30 SCM Rm. Vâlcea și CSM București vor lupta pentru trofeu.

Meciurile sunt transmise în direct de TVR 1 și TVR HD.

CSM București, campioana en-titre și deținătoarea Cupei României, este la egalitate de puncte cu SCM Rm. Vâlcea în fruntea clasamentului Ligii Naționale, Măgura Cisnădie se află pe locul 4, iar HC Zalău – pe 7.

(Foto: Facebook CS Gloria 2018)

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS