Actualitate

”Festivalul Celtic Transilvania începe să devină un etalon de calitate”. Cum a fost ediția a IV-a

După ce ultimii artiști și-au încheiat concertele, s-a scris ultima pagină din istoria celei de-a patra ediții a Festivalului Celtic Transilvania. După cum s-a putut observa încă de la primele ediții, trendul este unul ascendent, numărul participanților crește exponențial de la an la an, depășindu-ne mereu prognozele.

   

Eforturile necesare organizării unui asemenea festival sunt foarte mari, necesitând o bună coordonare și colaborare în cadrul echipei de organizare. Fiecare dintre noi are o serie bine stabilită de atribuțiuni pe care trebuie sa le ducă la bun sfârșit, de asemenea fiecare membru al echipei trebuie sa fie capabil și disponibil să facă față în caz că este solicitat de către unul dintre colegi pentru a-l ajuta. Echipa de organizare funcționează ca un motor unde dacă se defectează o piesă atunci motorul funcționează prost sau se defectează de tot. Eforturile echipei sunt cu atât mai mari cu cât bugetul nostru a fost dintotdeauna unul minuscul și a trebuit să facem în așa fel ca să putem să îl distribuim eficient și aceasta eficiența să se vadă materializată, iar la final totul să iasă perfect.

Noi credem că am reușit și de data aceasta, chiar mai bine decât acuma deoarece deja avem la activ organizarea a trei ediții și cam știm cum să acționăm. Toate feedback-urile au fost la superlativ, atât din partea publicului cât și din partea artiștilor și a presei de specialitate. Am zis mai înainte că bugetul nostru este unul minuscul comparativ cu alte manifestări de acest gen. Din păcate, nu am reușit să atragem de partea noastră un sponsor strategic iar fondurile au venit și de data asta din partea primăriei, a diverselor firme locale, a prietenilor, din materiale promoționale și din contribuția membrilor Asociației Celtic Transilvania.

 

La fel cum v-am obișnuit, au fost 3 zile de festiva, pline de activități pentru toate categoriile de vârstă, de la bunici și nepoți. Festivalul Celtic Transilvania este un eveniment complex și complet care are două componente inseparabile, activitățile de reconstituire istorică și concertele de muzică folk și rock. Aceste două componente fac din Festivalul Celtic Transilvania un eveniment unic pe plan național și chiar sud-est european.

Activitățile de reconstituire istorică s-au desfășurat și în acest an în cea mai mare parte în zona numită „Satul celtic”, iar partea finală, care a fost punctul culminant și cel mai așteptat moment de către public, „Bătălia dintre romani și barbari”, s-a desfășurat în fața scenei. Activitățile din cadrul „Satului celtic” și tot ce ține de reconstituirea istorică au fost gândite și coordonate de către colegul nostru arheologul dr. Zăgrean Radu. Reenactorii care au dat viață momentelor de mult apuse și au fost o lecție de istorie pe viu fac parte din asociațiile Geto-Dacii din Moldova, Castrvm Novis și mai multe grupări reunite sub numele asociației Amicii Muzeului din Zalău. Publicul a putut vedea luptători si civilizație daci, sarmați și celți precum si soldați romani din diverse legiuni. Deliciul publicului la această ediție a fost vestita Gardă Pretoriană. Cei care au trecut prin satul celtic au putut admira diverse articole de îmbrăcăminte și încălțăminte antică folosită de către triburi, armamentul lor precum și diverse ateliere interactive unde au putut învăța pe viu cum se făureau în antichitate diverse obiecte.

O altă atracție a festivalului a fost faptul că vizitatorii și toți cei care au luat parte la festival au putut servi un gulaș tradițional asortat cu câte o porție mare de balmoș, preparat cu produse proaspete direct din ferma si stâna celor care s-au ocupat cu sectorul de mâncare și băutură a evenimentului.

La sfârșitul fiecăreia dintre cele 3 zile de festival, publicul a avut parte de o mulțime de concerte ale unor artiști din Romania și din diverse țări. Unii au fost artiști și trupe consacrate iar alții au fost necunoscuți publicului de la noi din țară, dar foarte valoroși și au fost o mare surpriză pentru toți. Am încercat ca artiștii să cuprindă o plajă cât mai largă de subgenuri ale muzicii folk, rock și metal pentru a satisface toate gusturile. O parte dintre artiști au fost invitați pe baza dorințelor publicului, care a completat la sfârșitul ediției trecute un chestionar de request unde au răspuns la mai multe întrebări puse de către noi pentru a îmbunătăți și crește calitatea festivalului și să fim în concordanță cu gusturile fanilor. O alta parte dintre artiști au fost aleși de către noi ca urmare a solicitărilor si ofertelor primite de la aceștia. Selecția s-a făcut pe criterii de calitate, dar am ținut cont și de solicitările lor financiare, fiind nevoiți să îi refuzăm pe cei care nu ni-i putem permite deși ne-ar fi plăcut mult. Poate cândva vom reuși să nu mai conteze criteriul financiar în procesul de selecție. Dar asta înseamnă să găsim un sponsor serios.

 

Deși pare ireal și incredibil, am primit oferte de la artiști din toate colturile lumii, din Canada, Mexic, Alger, Maroc, Australia, câteva trupe din Asia, o mulțime de trupe europene și țări din fosta uniune sovietică, de unde am și selectat două trupe respectiv Sakramant și Plemya, ambele din Belarus.

Festivalul are un potențial imens, dar din păcate ne lipsește suportul material. În afara Primăriei din Beclean, care ne sprijină de la început, de la primele ediții cu o anumită sumă, dar care acoperă doar o mică parte din costuri, nu suntem sprijiniți de alte instituții ale statului deși am solicitat de la unele. Deși festivalul de la Beclean începe să fie un etalon de calitate, în mod paradoxal parcă suntem invizibil pentru autorități și/sau departamentele de cultură. Speranța noastră este că festivalul va creste tot mai mult în calitate iar publicul va fi tot mai numeros, dar avem mare nevoie de mult sprijin în acest sens.

Vă așteptăm cu drag la edițiile viitoare!

Narcis Mureșan – coordonatorul Festivalului Celtic Transilvania

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS