Social

În fermele mari din judeţ au intrat aproape 13 mil. de euro, bani investiţi în dezvoltare şi modernizare

Fermele mari din Bistriţa-Năsăud s-au modernizat cu peste 12,7 milioane de euro, bani atraşi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR) de 28 de societăţi comerciale din judeţ care au depus proiecte la Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Potrivit unui raport prezentat de Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bistrița-Năsăud, prin Submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole – achiziţii de utilaje, modernizare ferme, dotare ferme, etc. au primit finanţare 14 beneficiari. Submăsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole- modernizare şi înfiinţare de ferme pomicole –a fost accesată de 10 beneficiari, iar Submăsura 4.2 – Sprijin pentru investiții în prelucrarea/comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole – înfiinţarea sau modernizarea unităţilor de procesare produse agricole – de patru beneficiari.

În total, cei 28 de beneficiari au accesat 12.7 milioane de euro până în prezent.

Totodată, Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri a fost accesată de 626 de persoane care au proiecte contractate. Prin această submăsură se doreşte creşterea numărului de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi/conducători de exploataţie şi îmbunătăţirea managementului, creşterea competitivităţii sectorului agricol şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igienă şi bunăstarea animalelor și siguranţa la locul de muncă.

Prin Submăsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și investițiile pentru modernizarea fermei și îmbunătățirea calității activelor fixe au fost depuse 404 de proiecte contractate deja.

Până la această dată au fost atraşi alţi 31,3 milioane euro pentru instalarea tinerilor fermieri şi ferme mici.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR) este un program prin care se acordă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru dezvoltarea economico- socială a spaţiului rural din România.

Fermierii, societăţile private şi autorităţile publice locale au la dispoziţie aproximativ 8 miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile pentru investiţii la standarde europene, eficiente şi rentabile, care să ducă la modernizarea și creșterea viabilității exploatațiilor agricole prin consolidarea acestora, deschiderea către piață și procesare a produselor agricole. Tot prin acest program e promovat sectorul pomicol, ca sector cu nevoi specifice, prin intermediul unui subprogram dedicat şi sunt încurajaţi tinerii să practice agricultura.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS