Actualitate

Femeia care şi-a omorât copiii la naștere şi le-a ascuns cadavrele în podul unui bloc, trimisă în judecată

Procurorii Parchetului instanţei supreme au finalizat ancheta şi au trimis-o în judecată, în stare de arest preventiv, pe femeia suspectată că şi-a ucis trei copii nou-născuţi, după care le-a ascuns cadavrele în saci, în podul unui bloc din Bistrița Bârgăului, acestea fiind găsite câţiva ani mai târziu, în luna martie a acestui an, de către un copil.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Parchetul General, procurorii au dispus trimiterea în judecată a Linei Monica Crăciun, suspectată de comiterea infracţiunii de omor, victime fiind trei dintre cei patru copiii ai femeii.


Conform rechizitoriului, în perioada 2004-2011, Lina Monica Crăciun a născut de trei ori acasă şi neasistată medical, iar imediat după naştere şi-a omorât copiii, după care a ascuns cadavrele nou-născuţilor în podul unui bloc unde au fost găsite întâmplător în cursul lunii martie 2017. Trupurile erau ascunse în saci şi erau în stare avansată de descompunere, scheletizate şi mumificate.

”Inculpata Crăciun Lina Monica a comis cele trei fapte de omor asupra propriilor copii în contextul unei relaţii ascunse care a durat mai bine de 10 ani, cu un bărbat cu care inculpata a mai avut relaţii de pe urma cărora a mai dat naştere, anterior săvârşirii faptelor, unui copil. Astfel, din probele administrate a rezultat că inculpata a rămas de trei ori însărcinată cu acest bărbat, sarcini pe care le-a ascuns, fără să le urmărească evoluţia (nu s-a prezentat pe perioada sarcinilor la medicul specialist, iar la termen a născut neasistată medical, după care a suprimat viaţa nou-născuţilor şi le-a ascuns cadavrele”, spun procurorii.

Cele trei cadavre au fost găsite în luna martie a acestui an în podul blocului de către un copil care urcase în pod împreună cu mama sa. Femeia a mers în pod pună rufe la uscat, iar fiul ei de 12 ani a găsit cadavrul unuia dintre copii, care a crezut că este vorba despre o păpuşă. Copilul şi mama sa au găsit două dintre cadavre, pe al treiela găsindu-l poliţiştii.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS