Actualitate Recomandări

Expoziție de iepuri, porumbei și găini de rasă, la Bistrița în 13-16 decembrie

Asociația Crescătorilor de Păsări și Animale Mici de Rasă Bistrița-Năsăud vă invită la a șaptea ediție a expoziției zonale, care va avea loc în perioada 13-16 decembrie, în sala de sport a Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” Bistrița.

La această expoziție vor fi expuse 143 de exemplare găini de rasă, 118 exemplare de iepuri de rasă și 28 de exemplare de porumbei.

Programul de vizitare: 14-15 decembrie – între orele 9.00 – 20.00, 16 decembrie – între orele 8.00 – 16.00.

Duminică 16 decembrie va avea loc târgul anual de animale și păsări de rasă pură.

Intrarea se poate face din str. 1 Decembrie sau str. Cerbului.

Preț vizitare expoziție: 3 lei. Preț catalog expoziție: 10 lei. Copiii sub 10 ani vor avea intrarea gratuită, doar însoțiți de persoane majore. Pentru grupuri organizate prețul biletelor este redus cu 50%.

La această expoziție vor expune crescători de top din județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Suceava, Mureș, Bihor, anunță organizatorii:

– Liviuț Ticsa – campion european la păsări din rasa Brahma varietate albastru la expoziția europeană Herning-Danemarca 2018, campion național la păsări din rasa Brahma varietate albastru la expoziția națională a României 2017;

– Horațiu Botan – campion național la iepuri din rasa Marele Argintiu Deschis la expoziția națională a României 2017, rezultate deosebite la expoziția europeană Herning-Danemarca 2018;

– Sorin Oros-Mănarcă – campion național la iepuri din rasa Marele Argintiu Deschis la expoziția națională a României 2017, cel mai bun rezultat dintre toți crescătorii de iepuri români prezenți la expoziția europeană Herning-Danemarca 2018;

– Adrian Rus – campion național la iepuri din rasa Californian la expoziția națională a României 2017, rezultate deosebite la expoziția europeană Herning-Danemarca 2018;

– Daniel Balaban – campion național la iepuri din rasa Neozeelandez și Uriaș Gri la expoziția națională a României 2017;

– Alexandru Stanciu – campion național la iepuri din rasa Rex Pitic la expoziția națională a României 2017;

– alți campioni naționali la iepuri din edițiile precedente, printre care Tiberiu Liber, Emil Zadic.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS