Emil Neia Lăcătuș: Premii în bani și cadouri pentru elevii romi la finalul campaniei de încurajare a lecturii

Holistic

Campania ”Încurajarea lecturii elevilor de etnie romă din școlile cu comunităţi mari de romi” este aproape de final, bibliobusul Bibliotecii Județene ”George Coșbuc” ajungând în școli gimnaziale din 11 localități din Bistrița-Năsăud: Josenii Bârgăului, Tureac, Năsăud, Valea Spinului (Năsăud), Rodna, Budacu de Jos, Budacu de Sus, Petriș, Lechința, Viile Tecii, Șieu Măgheruș și Petru Rareș.

Potrivit președintelui Partidei Romilor Pro-Europa Bistrița-Năsăud, consilierul județean Emil Neia Lăcătuș, în 10 decembrie, la Biblioteca Județeană, vor fi premiați cei mai buni dintre cei mai buni. Din cei 17 elevi din fiecare școală amintită care au scris cele mai bune eseuri despre cartea citită, primii trei vor primi și premii în bani.

”Vrem să premiem cât mai mulți elevi romi! Vrem să îi motivăm, să îi convingem că lectura unei cărți este cel mai frumos și mai instructiv lucru din lume, așa că vom aloca bani pentru cât mai mulți participanți la campania noastră”, spune Emil Neia Lăcătuș.

El a ținut să le mulțumească tuturor primarilor care administrează comunele prin care a trecut bibliobusul Bibliotecii Județene ”George Coșbuc”, dar și Inspectoratului Școlar Județean: ”Se cuvine să aduc mulțumiri personale doamnei inspector general Camelia Tabără, domnului inspector pe minoritati Denes Balasz, domnului director al Bibliotecii Județene Ioan Pintea si tuturor primarilor pe care am să îi pomenesc aici: Vasile Șut, Mircea Romocea, Valentin Grapini, Florin Sandu Simionca, Ilie Uchrenciuc, Lucian Tarniță, Iustian Muntean, Romeo Florian, Sorin Mititean, Ioan Vrâncean și Vasile Cocos”.

”Vom da cadouri tuturor! E vorba de 250 de elevi romi și cadre didactice care vor primi dulciuri și rechizite școlare. De asemenea, toți sunt invitați la o cină festivă la un restaurant din Bistrița, locație unde va avea loc și un spectacol de colinde”, a concluzionat președintele Partidei Romilor Pro-Europa Bistrița-Năsăud.

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Europa

    Bravo. O initiativa frumoasa. Chiar ma bucur sa vad copiii romi citind o carte sau facand sport.
    E drept, cadourile nu vin de fiecare data, dar indrumarea catre studiu a romilor ii aduce mai aproape de o viata mai normala si, de ce nu, ii ajuta sa dobandeasca o cariera ca orice alt om.

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.