Actualitate Recomandări

Elevii revin la cursuri după trei luni de vacanță. Structura noului an școlar

Elevii se întorc la şcoală luni 11 septembrie, urmând ca prima vacanţă de care vor beneficia să fie cea de iarnă, care va începe pe 23 decembrie. Structura anului şcolar cuprinde semestrul I (11 septembrie 2017 – 2 februarie 2018) şi semestrul al II-lea (12 februarie 2018 – 15 iunie 2018), împreună însumând 35 de săptămâni de cursuri, adică 167 de zile lucrătoare.

Potrivit calendarului publicat de ministerul Educaţiei, vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (23 decembrie 2017 – 14 ianuarie 2018), vacanţă intersemestrială (3 – 11 februarie 2018), vacanţa de primăvară (31 martie – 10 aprilie 2018), vacanţa de vară (16 iunie – 9 septembrie 2018).

De asemenea, clasele din învăţământul primar, dar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 28 octombrie – 5 noiembrie 2017.

În acest an şcolar, programul naţional „Şcoala altfel” va avea o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi va fi derulat în intervalul 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018, perioada fiind aleasă de fiecare unitate şcolară. Cu toate acestea, desfăşurarea programului nu trebuie să coincidă cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale, care vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor.

Pentru clasele termanale de la liceu, anul şcolar se va încheia pe data de 25 mai 2018, iar elevii care vor absolvi clasa a VIII-a vor termina cursurile în data de 8 iunie 2018. De menţionat este şi că elevii din clasa a XII-a vor susţine competenţele lingvistice şi digitale la începutul celui de al II-lea semestru, în luna februarie.

Potrivit calendarului publicat de ministerul Educaţiei, prima sesiune a examenului de bacalaureat 2018 va începe în 12 februarie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba română (proba A), urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (14 – 15 februarie). În zilele de 16, 19 şi 20 februarie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).

Prima probă scrisă – Limba si literatura română – Ea) – va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba si literatura maternă – Eb) este programată marţi, 26 iunie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie. Ultima probă scrisă – la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – se va desfăşura vineri, 28 iunie.

Afişarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) şi e urmată de depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 5 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie 2018.

Ministerul Educaţiei a publicat şi calendarul pentru desfăşurarea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2017-2018, astfel, prima probă, cea la Limba română urmând să aibă loc pe 11 iunie 2018, iar la Matematică, pe 13 iunie 2018, urmând ca pe 14 iunie, elevii să susţină proba la limba maternă.

Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 19 iunie (până la ora 12:00). Subsecvent, în aceeaşi zi, intervalul orar 14:00 – 19:00 este rezervat înregistrării contestaţiilor. Acestea vor fi soluţionate în perioada 20 – 22 iunie. Examenul se va încheia sâmbătă, 23 iunie, cu afişarea rezultatelor finale.

Înscrierea absolvenţilor clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Naţională se face în perioada 4 – 8 iunie 2018. Conform ordinului de ministru privind structura anului şcolar 2017 – 2018, cursurile şcolare pentru clasa a VIII-a se vor finaliza vineri, 8 iunie 2018.

1 comentariu

  • Anul scolar este prea scurt: 35 săptamani se cursuri si 17 saptamani de vacanță (2/3 cursuri şi 1/3 vacanță).
    Vacanta nu ar trebui să depasească un sfert dintr-un an şcolar.
    39 saptamani cursuri si 13 săptamani vacanță.
    Elevii vor avea mai mult timp să parcurgă materiile, iar profesorii vor putea să predea mai amanunțit, mai detaliat, mai bine.
    Acum se sprintează prin materii, iar eu imi doresc să parcurgem programa scolara intr-un timp mai lung fără stres atat pentru elevi cat si pentru profesori.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS