Actualitate

Elevii Liceului de Muzică ”Tudor Jarda”, rezultate excelente la concursul ”Lira de Aur”

La Suceava a avut loc  a XXXVIII-a ediţie a Concursului Naţional de Interpretare Instrumentală „Lira de Aur”, unde au participat peste 170 de concurenţi. Concursul s-a adresat elevilor din ţară şi străinătate din învăţământul preuniversitar de stat sau particular: clasele III-XII-vioară, pian; clasele V-XII- corzi grave (violă, violoncel, chitară, harpă); clasele VII-XII-suflători (flaut, oboi, clarinet, saxofon, fagot, trompetă, corn, trombon) – percuţie şi s-a desfăşurat pe secţiunile şi comisiile de evaluare; pian; vioară-corzi grave; instrumente de suflat şi percuţie (instrumentele orchestrei simfonice).

Concurenţii au prezentat din memorie şi fără repetiţie un repertoriu alcătuit din două lucrări diferite că stil, gen, formă, şi caracter, dintre care una preclasică obligatoriu. Juriul a fost alcătuit din cadre didactice de specialitate din învăţământul universitar şi preuniversitar, din personalităţi ale vieţii muzicale din ţară şi străinătate.


Toţi cei cinci elevi ai Liceului de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa participanţi la acest concurs s-au întors cu premii: Alexandru Grecu – locul 1 (clasa IX-a – chitară clasică 99 p. – prof. Pop Valentin), Popa Bogdan – locul 1 (clasa VIII-a, chitară clasică 99 p. – prof. Pop Valentin), Sătmar Paulina Mihaela – locul 1 (clasa VIII-a, flaut 97 p. – prof. Batinaș Leila Voichiţa; prof. corepetitor Truț Bianca Cornelia), Palage Maria Iasmina – locul 2 (clasa IX-a, flaut 94 p. – prof. Popa Cătălina; prof. corepetitor Tofan Radu Florian) și Bodiu Eduard Ovidiu – locul 2 (clasa VIII-a, clarinet 94 p. – prof. Borzoș Farcaş Mircea; prof. corepetitor Truț Bianca Cornelia).

Câştigătoare a trofeului „Lira de Aur” a fost eleva Clara Sofia Lupaşcu (violoncel) din clasa IX-a la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS