Timp de gândire

După impostori potopul

Tot ce s-a construit sau reabilitat bine şi trainic în ultimii ani în acest oraş e opera Consiliului Judeţean. Şi mă refer aici la Spitalul Judeţean, la Policlinica Bistriţa, Biblioteca Judeţeană, Casa Argintarului. Nu am văzut niciuna dintre aceste construcţii să arate hidos, nici să crape după un an, dovadă că se pot face şi lucruri de calitate dacă ai cu cine, vrei şi, mai ales, dacă îţi pasă de ce laşi în urma ta.

Bine, Consiliul Judeţean a avut şi are arhitect, iar când spun arhitect mă refer la absolvent al Facultăţii de Arhitectură, care, la fel ca şi Medicina, are un program de studii de şase ani pe care nu îl poate urma oricine. Poate încerca şi poate intra, dar asta nu înseamnă că şi termină. Şase ani înseamnă 12 sesiuni grele, plus licenţă, plus teză. Intră cine vrea, dar termină cine poate. De celaltă parte, Primăria Bistriţa are încadrată pe postul de arhitect şef o ingineră, absolventă de Politehnică, facultate la care nu intră decât cine nu vrea şi o termină aproape oricine. Nu degeaba erau ironici profesorii de la Litere la cursuri când întrebau câte un student cu privirea absentă: „Eşti de la Politehnică şi nu ne înţelegi?”.

Cum a ajuns un absolvent de Politehnică să devină arhitect şef al Bistriţei numai primarul Ovidiu Creţu cred că ne poate spune. Ce a însemnat impostura pentru Bistriţa vedem cu toţii: blocuri mov lângă blocuri negre, ansamblu de case cu un bloc plantat în mijlocul ei, bloc lângă unitatea de pompieri, străzi cu case hidoase în care fiecare a turnat pe pereţi ce culoare verde, portocalie sau roz bombon i-a trăznit lui prin mintea de cocălar sau ţărănoi venit la oraş. Bistriţa nu are adoptat un cod cromatic – probabil numai la Arhitectură se învaţă cât de important e acest lucru – nu are nicio regulă privind regimul de înălţime al clădirilor. Fiecare a construit şi continuă să construiască unde vrea el, cum vrea el, cât vrea el pentru simplul motiv că niciodată Primăria Bistriţa nu a băgat vreun buldozer care să dărâme vreo construcţie ridicată ilegal, aşa cum ar fi trebuit să o facă de la bun început. O singură dată dacă făcea asta, se termina pe veci cu haosul urbanistic. Că s-au numit case de vacanţă, anexe gospodăreşti, toate hidoşeniile de construcţii au fost acceptate de nişte primari care nu au ştiut, nu au vrut sau nu au putut să gospodărească bine oraşul care le-a fost dat pe mână.

Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că nu au ştiut şi nici nu au vrut să ştie. S-au înconjurat de tot felul de impostori incompetenţi care au încurcat foarte mult lucrurile, au încălcat toate regulile. În timp, atât Vasile Moldovan (ex PD, PDL, actual ALDE), cât şi Ovidiu Creţu (PSD) şi-au dat seama că aşa au mai mult de câştigat ei, ca persoane, decât dacă ar fi fost fermi şi ar fi ascultat de nişte specialişti. Închizând ochii, făcând favoruri la X care şi-a făcut casa acolo, la Y care a ridicat un bloc dincolo, ilegale toate, au câştigat simpatia şi votul acestora. Au fost, mai pe româneşte, „de treabă”. Despre alte avantaje nu vreau să vorbesc fiindcă nu am dovezi. Cert este că oraşul s-a dezvoltat extrem de haotic şi de urât. În zone rezidenţiale sunt fabrici în care lucrează mii de oameni care fac naveta, Parcul Industrial de la Sărata e gol, ca să vă dau un singur exemplu de prostie. Pur şi simplu, din punct de vedere urbanistic e haos total şi se vede din avion că Bistriţa nu are arhitect, nu are viziune, nu are nimic.

Dacă în anii trecuţi era de înţeles că niciun arhitect cu diplomă obţinută pe bune, la Facultatea de Arhitectură, nu vrea să lucreze în Primăria Bistriţa pe un salariu de 2000 de lei, acum cred că ar fi concurenţă mare dacă s-ar scoate la concurs postul răsplătit lunar cu un salariu de peste 10.000 de lei. Şi aşa ar fi normal, să fie scos la concurs, iar din comisie să facă parte nu primarul şi acoliţii lui, ci profesori de la Arhitectură.

Pentru „sacrificiul” de a fi ţinut locul călduţ, actualului „arhitect” i s-ar putea găsi un post potrivit pregătirii sale, de inginer, şi măcar de acum încolo lucrurile să fie aduse încet înspre normalitate, dar nu cred că se va întâmpla asta în mandatul actualului edil.

Tot ce pot spune este că, în mod normal, niciun om de bun simţ nu ar trebui să accepte să fie plătit cu mulţi bani publici pentru un job pentru care nu s-a pregătit şi pe care nu îl stăpâneşte. Dar bunul simţ şi bunul gust în acest oraş au murit demult.

146 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS