Timp de gândire

După impostori potopul

Tot ce s-a construit sau reabilitat bine şi trainic în ultimii ani în acest oraş e opera Consiliului Judeţean. Şi mă refer aici la Spitalul Judeţean, la Policlinica Bistriţa, Biblioteca Judeţeană, Casa Argintarului. Nu am văzut niciuna dintre aceste construcţii să arate hidos, nici să crape după un an, dovadă că se pot face şi lucruri de calitate dacă ai cu cine, vrei şi, mai ales, dacă îţi pasă de ce laşi în urma ta.

Bine, Consiliul Judeţean a avut şi are arhitect, iar când spun arhitect mă refer la absolvent al Facultăţii de Arhitectură, care, la fel ca şi Medicina, are un program de studii de şase ani pe care nu îl poate urma oricine. Poate încerca şi poate intra, dar asta nu înseamnă că şi termină. Şase ani înseamnă 12 sesiuni grele, plus licenţă, plus teză. Intră cine vrea, dar termină cine poate. De celaltă parte, Primăria Bistriţa are încadrată pe postul de arhitect şef o ingineră, absolventă de Politehnică, facultate la care nu intră decât cine nu vrea şi o termină aproape oricine. Nu degeaba erau ironici profesorii de la Litere la cursuri când întrebau câte un student cu privirea absentă: „Eşti de la Politehnică şi nu ne înţelegi?”.

Cum a ajuns un absolvent de Politehnică să devină arhitect şef al Bistriţei numai primarul Ovidiu Creţu cred că ne poate spune. Ce a însemnat impostura pentru Bistriţa vedem cu toţii: blocuri mov lângă blocuri negre, ansamblu de case cu un bloc plantat în mijlocul ei, bloc lângă unitatea de pompieri, străzi cu case hidoase în care fiecare a turnat pe pereţi ce culoare verde, portocalie sau roz bombon i-a trăznit lui prin mintea de cocălar sau ţărănoi venit la oraş. Bistriţa nu are adoptat un cod cromatic – probabil numai la Arhitectură se învaţă cât de important e acest lucru – nu are nicio regulă privind regimul de înălţime al clădirilor. Fiecare a construit şi continuă să construiască unde vrea el, cum vrea el, cât vrea el pentru simplul motiv că niciodată Primăria Bistriţa nu a băgat vreun buldozer care să dărâme vreo construcţie ridicată ilegal, aşa cum ar fi trebuit să o facă de la bun început. O singură dată dacă făcea asta, se termina pe veci cu haosul urbanistic. Că s-au numit case de vacanţă, anexe gospodăreşti, toate hidoşeniile de construcţii au fost acceptate de nişte primari care nu au ştiut, nu au vrut sau nu au putut să gospodărească bine oraşul care le-a fost dat pe mână.

Dacă mă întrebaţi pe mine, cred că nu au ştiut şi nici nu au vrut să ştie. S-au înconjurat de tot felul de impostori incompetenţi care au încurcat foarte mult lucrurile, au încălcat toate regulile. În timp, atât Vasile Moldovan (ex PD, PDL, actual ALDE), cât şi Ovidiu Creţu (PSD) şi-au dat seama că aşa au mai mult de câştigat ei, ca persoane, decât dacă ar fi fost fermi şi ar fi ascultat de nişte specialişti. Închizând ochii, făcând favoruri la X care şi-a făcut casa acolo, la Y care a ridicat un bloc dincolo, ilegale toate, au câştigat simpatia şi votul acestora. Au fost, mai pe româneşte, „de treabă”. Despre alte avantaje nu vreau să vorbesc fiindcă nu am dovezi. Cert este că oraşul s-a dezvoltat extrem de haotic şi de urât. În zone rezidenţiale sunt fabrici în care lucrează mii de oameni care fac naveta, Parcul Industrial de la Sărata e gol, ca să vă dau un singur exemplu de prostie. Pur şi simplu, din punct de vedere urbanistic e haos total şi se vede din avion că Bistriţa nu are arhitect, nu are viziune, nu are nimic.

Dacă în anii trecuţi era de înţeles că niciun arhitect cu diplomă obţinută pe bune, la Facultatea de Arhitectură, nu vrea să lucreze în Primăria Bistriţa pe un salariu de 2000 de lei, acum cred că ar fi concurenţă mare dacă s-ar scoate la concurs postul răsplătit lunar cu un salariu de peste 10.000 de lei. Şi aşa ar fi normal, să fie scos la concurs, iar din comisie să facă parte nu primarul şi acoliţii lui, ci profesori de la Arhitectură.

Pentru „sacrificiul” de a fi ţinut locul călduţ, actualului „arhitect” i s-ar putea găsi un post potrivit pregătirii sale, de inginer, şi măcar de acum încolo lucrurile să fie aduse încet înspre normalitate, dar nu cred că se va întâmpla asta în mandatul actualului edil.

Tot ce pot spune este că, în mod normal, niciun om de bun simţ nu ar trebui să accepte să fie plătit cu mulţi bani publici pentru un job pentru care nu s-a pregătit şi pe care nu îl stăpâneşte. Dar bunul simţ şi bunul gust în acest oraş au murit demult.

146 comentarii

    • exista la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti specializare IUDR (Inginere Urbana si Dezvoltare Regionala) ai carei absolventi ar suplini cu mult mai bine pe duamna care in prezent ocupa postul de arhitect.

    • daca nu ai facut politehnica mai bine veziti goblenuri, zicem noi inginerii; mai luati req carti de conduita si studiatiile nu scrieti tot ce va trece prin cap;

      la ce stadiu ii societatea , normal ca prinde critica asta fara morala
      evident aia neavizati, ma refer la publicul dumitale aia ce te aplauda oricand scoti tampenii;

  • Pe lângă impostura, pe care ați descris-o foarte bine, trebuie menționată obedința!
    Dacă ar fi funcționari profesionisti dar si verticali altfel ar sta lucrurile la Primăria Bistrița . Din păcate, pentru noi, pentru oras, lucrurile stau tocmai invers: funcționari incompetenți/impostori si obedienți.

  • Nu e corect sa jignim fara sa avem habar ce inseamna Politehnica, ce inseamna sa fi inginer, de dragul de a ne juca cu cuvintele numai pentru ca ai terminat Filologia. Un politehnist trebuie sa stapineasca bine sau foarte bine matematica si fizica, materii care se bazeaza pe multa logica si multa memorie si nu sunt deloc usoare. E corecta observatia ca e o mare diferenta intre Arhitectura si Politehnica, fiecare e bun la locul lui, dar pana la a emite judecati, total gresite despre ingineri, e cale lunga si mai ales nepricepere. Vreau sa amintesc ca tot ce s-a construit in tara asta inainte si dupa revolutie se datoreaza inginerilor, absolventilor de Politehnica. Nu am vazut picior de filologist la ridicari de fabrici si uzine, blocuri si sosele. Lucruri care se vad, restul sunt vorbe si cum au venit asa si trec.

    • Cunosc teoria primarului Creţu. Totuşi vedem ce au făcut inginerii pentru Bistriţa. Ne-am lămurit cu ei timp de trei decenii. Oraşul arată ca o fabrică veche şi ruinată din zona industrială unde au lucrat toţi primarii postdecembrişti. Probabil le era dor de comunism.

    • Dorule… ai dreptate… dar banuiesc ca in articol este o comparatie sub forma pamfletara di trebuie tratata ca atare…
      Sa nu ne indeparram de la subiect si sa nu confundam meseriile… arhitectul este creatorul… inginerul este cel care face posibila realizarea creatiei… punerea in opera, dar unde cu ce culori, etc… e atributul arhitectului…

    • D-na Cristina chiar si la ingineri mai sunt scapari, nu din nestiinta, mai ales din incapatanare. Imi tot spuneti de riunele fabricilor de dinainte de 90, cele din Bistrita si chiar si cele din tara. Cine e devina?, incompetenta, lacomia, imbogatirea rapida a unora, etc. Unde ar fi fost ele, sau majoritatea dintre ele daca incapeau pe mana unor INGINERI ca Viciu, Repede, Ilies si exemplele pot continua, care au stiut foarte bine ce vor. Asa ca inainte de a scrie mai si ganditi si vedeti cine a vrut sa distruga industria si in mare parte au reusit si ce au pus in loc.

    • „Doamna” inainte de 1989 la „limbi” se intra mai usor si se iesea la fel de usor din facultate. Nu cred ca sunteti in masura sa evaluati capacitatile unui inginer indiferent de specializare. S-ar putea sa aveti dificultati in a numara materiile care se predau la Politehnica. Comentariul acesta nu are legatura cu continutul articolului, se refera numai la glumele de prost gust pe care le faceti la adresa celor care au terminat Politehnica.

    • Da, am văzut ce mari realizări aţi avut toţi viceprimarii ingineri: v-aţi făcut case în timpul mandatelor. Devenise o regulă. Ce-i drept, marele defect al inginerilor este că au impresia că le ştiu pe toate, deşi unii nu-şi cunosc nici propriul domeniu de competenţă. Aşa se face că nu acceptă părerile altora. Vasile Moldovan şi-a asfaltat strada spre casă, spartă ulterior de un milion de ori, Creţu şi-a făcut pârtie. Monumentale realizări. Le putea face unul şi cu grădiniţa absolvită. Am uitat că sunteţi revoluţionari toţi sau colonei, după caz. Oricum, sunteţi toţi la fel, instruiţi în comunism, nostalgici după vremurile demult apuse. Poate ne reamintiţi ce aţi făcut dumneavoastră în calitate de viceprimar al Bistriţei, în afara de casa din Subcetate, evident.

    • Sa inteleg ca, propuneti un filolog la primarie?
      Nu cred ca ar trebui sa jigniti toti inginerii, pentru faptele unor oameni care ne-au condus sau ne conduc. Calitatea umana (lipsa acesteia mai bine zis) este responsabila de situatia actuala nu diploma de inginer.

    • Eu cred că niciun om din lumea aceasta nu ar vrea să fie operat de un doctor care nu e chirurg şi că nimeni nu ar urca într-un avion pilotat de cineva care a învăţat, seara, cum se numesc butoanele de pe bord. Şi mai cred că nu ar trebui să candideze pentru funcţia de primar al niciunei comunităţi, mică sau mare, oameni care nu ştiu ce să facă, nu se pricep, nu sunt capabili să asculte părerile altora. Sinonimă pentru primar e sintagma „primul gospodar”. E foarte puţin important ce profesie are. Poate fi ţăran cu trei clase. Important e să iubească oamenii, să îi placă ordinea, curăţenia, să facă fiecare lucru pentru comunitate ca şi cum l-ar face pentru el. Eu nu vreau să fiu primar pentru că nu mă pricep şi nu-mi place, însă, dacă aş fi, aş ridica două blocuri de câte zece etaje unul în faţa casei lui Vasile Moldovan, iar altul lângă casa lui Ovidiu Creţu şi aş muta toţi asistaţii social în ele. A, şi reexaminez toată funcţionărimea din Primăria Bistriţa. Las instituţia cu 30 de angajaţi, informatizez tot şi plec. Mă votaţi?

    • „Marele defect al inginerilor”
      Sa inteleg ca toti sunt la fel, toti sunt la fel de incapatinati, la fel de increzuti…..?
      Doamna Cristiana Sabau, cu parere de rau o spun, ati sarit calul.
      Daca aveti o problema (pe buna dreptate) cu ocuparea unei functii fara a avea specializarea necesara, asta nu va indreptateste sa jigniti pe toata lumea.
      Va trebui sa va cereti scuze publice fata de toti oamenii de buna credinta care au diploma de inginer.

    • Auziţi, săritul meu peste cai nu l-a costat niciodată nimic pe bistriţeanul de rând. Mai bine v-aţi bate capul cât au costat săriturile inginerilor, pe câţi ani v-au îndatorat oraşul, cât de mult şi-au bătut joc de banul public şi mai gândiţi-vă cum au ajuns ei, edilii de ieri şi de azi, din mari adversari politici, mari prieteni şi de ce au ajuns, ce i-a unit. La aceste mizilicuri meditaţi dumneavoastră, inginerii cei oneşti, şi ar fi de mult mai mare folos public decât să tot aruncaţi cu pietre în cineva care nu face altceva decât să vă pună lupa pe lucruri ca să le vedeţi mai bine, că altfel aveţi ochelari de cal toţi şi nu vă vedeţi decât „secţia” din fabrică.

    • Bun, si asa va indreptateste sa-i catalogati intr-un anumit fel pe toti care au profesia de inginer?

    • Ce va tot atacați ăștia mari ingineri? Majoritatea lucrurilor proaste incep cu in. Incapabil, incompetent, inconsecvent, inadaptat ……… si binenteles inginer!

    • Dintre inginerii care termina politehnica mai multi vor PUTEA TERMINA si FILOLOGIA…pe cand dintre FILOLOGi FOARTE PUTINI VOR TERMINA POLITEHNICA!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • Doamna Cristiana, suntem cam de aceeași vârstă, aveți dreptate, pe vremea noastră cine nu intra la orice altă facultate se ducea în toamnă la Politehnică sau la Mine la Petroșani.
      Lucrurile s-au schimbat însă. Politehnica e una dintre cele mai căutate instituții de învățământ superior din România și admiterea e dură, se intră cu note foarte mari.
      Interesați-vă.

  • Dupa cum am scris intr-un comentariu de la un articol anterior, Cretu putea sa se inspire de la fostul sau coleg de partid, primarul care a reusit cu comuna Ciugud, sa o faca sa arate mai bine decât majoritatea orașelor din țară (pentru cei care nu au auzit de Ciugud din jud. Alba – un google rapid si o sa gasiti inclusiv reportajul celor de la Digi despre aceasta comuna).
    Sa vedeti aici cum arata o statie de autobuz, spatiile verzi, drumurile, casele (cu acoperisuri de aceeasi nuanta), parcul industrial (care funtioneaza), iluminatul public cu panouri fotovoltaice. Se vede ca este un primar care lucreaza in folosul cetatenilor. Si toate facute cu fonduri europene.

    • Pt Rabinul,
      nu uita de inteligent, interesant, inventie, inspiratie, intelectual, ….
      Nu e cazul tau.

  • Ai dreptate Cristiana Sabău,dar nu uita că te lupți cu morile de vânt.Felicitări pentru cutezanță și ,nu uita că ai tot mai mulți bistrițeni care te admiră îți sunt alături !

    • Dacă stăm toţi pitiţi în spatele tastaturii şi lăsăm lucrurile în voia lor credeţi că se va schimba vreodată ceva? Vă asigur că vor ridica un bloc în curtea casei voastre şi-l vor vopsi ţigăneşte, precum e vopsită casa administratorului public al Bistriţei, George Avram, mai precis ţiclam. Dacă vă place, votaţi-i mai departe pe toţi muncitorii ăştia din vechea zonă industrială, ulterior gunoieri, şi daţi-le puteri de manageri. Chiar vă meritaţi soarta!

    • Asa le-am transmis si eu cititorilor, dar mai ales publicatiilor bistritene, legat de infrastructura orasului. Degeaba se tot plang bistritenii ca e plin orasul de gropi daca nu trimit sesizari scrise la politie si la administratorul drumului public, ca nu se va rezolva nimic. Am primit felicitari pentru ce am facut, dar felicitarile nu ajuta cu nimic. Faceti un calcul cati bani ar trebui sa cheluiasca politia rutiera pentru a trimite raspuns in scris, conform legii, sa presupunem numai la 5000 de sesizari trimise intr-o perioada de una-doua saptamani.

  • Doamna „profesoara” dar pe langa inginerii care au distrus tara am mai avut la conducerea tarii si niste profesorasi, gen Constantinescu, Ionannis, etc. si cu ce ne-au incalzit anii lor de studii inutile?

    • Aţi votat diplome, nu oameni. Nu v-aţi întrebat ce ştie să facă cineva, ce a construit înainte să vă promită marea cu sarea, a făcut măcar un PFA sau un SRL, a plătit măcar un singur salariu? Nu, aţi mers ca oile şi aţi votat CV-uri.

    • Esti chiar proasta Veronicooo!!!
      Nu Iohanis distruge… ci lacatusul mecanic Ciordache si Dragnea!!!
      Lasa ca e bine sa ai tu scoala vietii… nu ai pierdut timpul cu studiile

    • Vero, depinde pentru cine au fost inutile studiile. Nu cred ca te puteau ajuta indiferent de studiile lor Constantinescu sau Iohannis sa ai un oras frumos si un primar care sa lucreze pentru cetateni, un primar caruia sa-i pese de opinia publica si care sa faca toate demersurile sa se inconjoare de oameni competenti. Chiar deloc. Cum a facut primarul comunei din Alba de care am scris in comentariul de mai sus, fost coleg de partid al lui Cretu.

    • Doamna draga, cine l-a votat pe Avram administrator?
      Cine a votat-o pe Monica Pop arhitecta?

    • Toţi cei care l-aţi votat pe primarul actual sau, dacă nu l-aţi votat, toţi cei care aţi acceptat decizii luate în Consiliul Local după bunul plac al unor politruci. Nu aţi venit la şedinţe, nu aţi protestat, aţi râs şi i-aţi batjocorit pe cei care au îndrăznit să se opună unora care se cred dumnezeii oraşului, toţi cei care nu aveţi nimic împotrivă să fie plătit cu 10.000 de lei de la bugetul oraşului, deci din banii voştri, un om care nu face nimic.

  • Constientizarea e un bun pas spre normalizare. Ma refer aici la constientizarea faptului ca exista pe planeta asta cel putin o profesie care poate aduce o dezvoltare integrata a oraselor in care locuim.
    Este o profesie care s-a schimbat enorm de-a lungul timpului si este in continuare in permanenta schimbare, in incercarea de adaptare si inovare. Exista, bineinteles, exceptii de arhitecti internationali geniali care nu au vreo diploma de arhitect. Regula este insa ca arhitectii se pregatesc timp de 6 ani + la facultati de profil. Daca vorbim de facultatea din Cluj, aceasta este parte componenta a Universitatii Tehnice, ceea ce ii face pe arhitecti „politehnisti”. O specie aparte, ce-i drept, prin capacitatea de a reuni cunostinte reale si umaniste si a le transpune fizic in lucrari cel putin variate.
    Din pacate, prezenta unui inginer pe postul de arhitect sef este reflexia in oglinda a conceptiei urbei despre proiecte in general. Foarte rare sunt cazurile in care cineva spune „am nevoie de un arhitect”. Majoritea foloseste inca formularea de „proiectant”, care, evident, poate fi de multe feluri (inginer civil, inginer de instalatii, zootehnist etc). Arhitectura e mult mai mult decat o hartie care iti da voie sa construiesti ceva la un moment dat. Arhitectii nu sunt cei mai comozi oameni pentru administratie. De obicei emit multe pareri, discuta argumentat, deci nu ne trebuie…
    Nu pot sa nu fac referire la proiectul de modernizare a Pietei Centrale, care a produs o multime de sentimente contrare din partea comunitatii. Marele merit al administratiei locale a fost organizarea unui concurs de arhitectura pentru acest obiectiv. Este un exemplu de buna practica, aplicat cu succes in lumile civilizate. Proiectul castigator raspunde unor cerinte de tema si rezolva cu succes o multitudine de probleme. Si pe deasupra, e facut de o echipa de arhitecti dintre cei mai priceputi. Sunt profesionisti, sunt sustinuti de breasla din care fac parte, deci ar trebui sa fie ok. Daca nu ne-am implicat la momentul elaborarii temei de concurs, putem doar sa speram ca vom avea un constructor priceput, iar rezultatul va fi unul care sa aduca plus valoare orasului si orasenilor.

    Asta e… Pledoarie pentru arhitecti!

    • @Varzanel, ai dreptate in multe din cele scrise. Dar sa fii sigur ca bistritenii carora le pasa de ce se intampla in urbea lor s-ar fi implicat de la faza „Tema de proiectare” daca ar fi stiut de intentie. Acuma trebuie facute schimbari „din mers” proiectului.
      Am toata stima pentru arhitecti ( e o profesie foarte grea dar si foarte frumoasa) si pentru echipa care a castigat concursul, pe baza temei „gandita” de o singura persoana. Dar si ei trebuie sa inteleaga ca una dintre valorile Uniunii Europene este statul de drept si daca in legi ale statului roman scrie ca e interzisa desfiintarea spatiilor verzi atunci proiectul trebuie realizat ca atare.
      Daca se renunta la tactica „pumnului in gura” si se accepta o dezbatere corecta a problemei cu siguranta ca se poate gasi cea mai buna solutie pentru Bistrita.

    • @Adrian Bun, daca nu s-a stiut de intentie cred ca ar trebui concentrata atentia pe modul de comunicare al administratiei atunci cand face investitii publice majore. Cred ca ar trebui sa cerem dezbateri reale si ca ne asiguram ca rezultatul este unul constructiv. Altfel ramanem la interventii de tip pompieristic, care nu au cum sa „stinga tot ce arde”.

  • Doamna Sabau, aveti impresia ca realizarile consililului judetean se datoreaza arhitectului de la consiliu?
    Va rog sa ne prezentati realizarile acestui baiat, ce lucrari de arhitectura a proiectat, unde a lucrat in privat, cate locuri de munca a creat, cati oameni a platit.
    Daca nu are nimic la CV, in afara de apartenenta la PSD, asa cum reiese de pe facebook, atunci comparatia domniei voastre nu este fondata.

    • Auziţi, domnul Victor Michiu a fost arhitect, Radu Săplăcan e arhitect. Ambii au fost/sunt funcţionari publici. Instituţia are oricum un şef care răspunde pentru tot ce fac subordonaţii săi, bine sau rău. Se numeşte ordonator principal de credite.

    • Nu ati raspuns la intrebare. A-ti dat-o cotita. Vreti sa candidati?

    • @limbaj de politician. Se scrie „aţi”. Dar probabil că inginerii nu au ajuns la lecţia asta, la fel cum nu ştiu, in corpore, să folosească „pe care” şi „care”. De când sunt jurnalist, nu am auzit primar-inginer care să fie capabil de această mare minune. Ca să pricepi ce vorbeşte Vasile Moldovan, ai nevoie de translator.

    • Nu auzim, citim. „Nu AU ajuns” daca tot ne dam iritati pe net.
      Semnat: o inginera.

  • Doamna Sabau, va propun sa va recititi materialul.
    Probabil l-ati scris sub influenta unor nemultumiri acumulate.
    Inginerii din tara asta, toti inginerii NU merita dizgratia dumneavostra.
    E posibil ca un bun primar sa fie tocmai un inginer cu varsta in jur de 45 de ani, un om practic si cerebral, cu suficienta experienta cu oamenii.
    Nu cred ca un profesor de religie, sau un preot, sau un medic, sau un IT-ist, sau orice alta profesie este mai calificata pentru primar.

    • Doamna Sabau, cu parere de rau va spun, exagerati.
      Referirea profesorului la studentii de la politehnica nu avea menirea sa va indoctrineze conceptia ca toti inginerii sunt prosti, doar ca specializarea acestora tehnica nu avea atit de multa legatura cu interpretarile subiective ale creatiilor romancierilor.

      Nevoia de a parea superior altora, DAUNEAZA.

    • Eu tot timpul exagerez, dar acest lucru nu vă costă absolut nimic. Vă costă, în schimb, faptul că alegeţi prost sau staţi acasă şi nu mergeţi să votaţi.

    • Da, calificarea de primar o obţii, fără diplome la ceas de seară şi la facultăţi obscure, dacă:
      1) ai o afacere proprie pe care ai demonstrat că o poţi gestiona, pornind de la zero şi ridicând-o treptat
      2) ai măcar un angajat la care să-i plăteşti lună de lună salariu şi contribuţiile aferente
      3) ai experimentat pe propria piele ce înseamnă să ai business personal în România: să munceşti până cazi în cap ca să plăteşti dări la stat. Atunci începi să preţuieşti banul public şi să nu-ţi baţi joc de el, fiindcă ştii că în acel ban public e şi banul tău
      4) te-ai confruntat zi de zi cu incompetenţa şi nesimţirea angajaţilor de la stat, aşa încât nu vei tolera niciodată, ajungând în fruntea lor, să se poarte la fel cu alţi oameni plătitori de taxe şi impozite

    • Si de ce nu poate avea diploma de inginer?

      Doamna eu am o afacere, vand seminte in piata, am 2 angajati si ma lovesc de administratia locala. Tiganii ma vor vota ca sunt de-al lor.
      Sunt candidatul perfect?

    • Nu putem afla decât într-un singur mod: candidaţi! Poate veţi reuşi marea minune să modernizaţi Piaţa Decebal. Primarii de până acum nu au reuşit.

    • Domnuca Sabau,
      e schimb valuta in Decebal, am o fata pe care o platesc, ma stiu la oameni, stau toata ziua in picioare, adica muncesc la greu, dau dari la stat de la pacanele… .
      Mentionez ca nu am diploma de inginer, deci conditia obligatorie o intrunesc.
      Sunt calificat pentru primar?

    • Doamna, eu vreau sa stiu daca corespund criteriilor impuse de tine.
      Ca eu ies primar da matale o sa fii tot nemultumita.

    • @exista calificare de primar Stimate domn, ştiu că e greu de înţeles câteodată de ce se pune o lupă mare pe anumite lucruri/situaţii care deformează imaginea reală. Şi mai greu de înţeles este însă cum poţi îndatora oraşul pe zeci de ani ca să schiezi trei zile pe an, cum poţi face ieri un drum nou şi azi să-l razi şi să faci din nou (strada Faleză) şi exemplele ar putea continua. Nu am văzut niciun inginer onest din acest oraş care să se revolte în spaţiul public, nu am văzut niciun absolvent de Politehnică la şedinţele Consiliului Local care să spună că Podul Berăriei e ca naiba de prost făcut şi de urât. Unde naiba eraţi toţi inginerii ăştia oneşti?

  • Cu d-ra Cristina nu o scoatem la capat ori cat am vrea noi. Daca i s-a pus pata pe ingineri (absolventi de politehnica) nu mai lasa loc de intors, desi as dori sa-i reamintesc ca marele Inginer Saligni, o somitate in materie, a absolvit Politehnica din Paris si ca el sunt foarte multi. Tot aminteam mai sus ce inseamna accesul la politehnica a unui absolvent si consta in stapanirea matematici, mai exact a cunoaste : geometrie plana, geometrie in spatiu, geometrie analitica, algebra, analiza matematica si trigonometrie, iar la fizica: statica, cinematica, mecanica, dinamica, elecricitate, caldura si termodinamica, mai putin optica, toate materii de un an. Toate astea trebuiau stiute, pe langa memorarea tuturor legilor, axiomelor, formulelor si a teoriilor era munca individuala pe probleme de multe ore. O intreb pe Cristiana mai stie ceva din matematica de liceu, sigur nu i-a placut ca cerea multa munca si multa logica. Asta e adevarul si incercam sa ne ascundem dupa cuvinte, unele chiar goale sau jignitoare. Omul cand nu mai are argumente jigneste. Nu e bine.

    • Da, mi s-a pus. Mai lăsaţi-mă cu geometria voastră. E de ajuns să ne uităm la Podul Berăriei să vedem cum aţi copiat toţi la geometrie. Dacă ar fi fost altfel, o astfel de construcţie hidoasă nu putea apărea în oraş, am fi văzut sute de ingineri oneşti protestând.

    • Nu am vazut o ziarista legata de pod, criticand aberatiile cretiene.
      Doamna , scuzati-ma, am ratat episodul. Aveti inregistrarea?

    • Eu am alte canale prin care protestez: scriu. Pot dovedi că am făcut asta de fiecare dată şi i-am susţinut şi promovat pe toţi cei care au avut ceva de spus.

    • Doamna, iarasi exagerati. Chiar toata lumea a copiat la geometrie?
      Incapatinare, incrancenare in ideiile proprii, impresia de a le stii pe toate… UNDE AM MAI VAZUT ASTA? La cine? Sunteti ruda cu Cretu?

    • As dori sa va reamintesc d-ra ca sunt si printre ingineri rebuturi si cum nu toti care termina filologia pot fi un Patachievici, un Plesu sau Tartarescu si mai recunosc ca la Primaria Bistrita s-au facut greseli pe care le pun pe seama incompetentei si incapatanarii unora, dar de aici pana la a generaliza e o cale foarte lunga. Vad ca stati rau cu logica si nu v-o cer pe cea matematica care e clar ca va depaseste, ci pe cea elementara. Se pare ca in viata ati intalnit doi sau trei ingineri care v-au dezamagit, poate patru, dar asta nu inseamna ca toti inginerii sunt tampiti, o extrapolare tampita care va face de ras, dand dovada de lipsa elementara de logica. Se pare ca ati chiulit la cursurile de logica din facultate.

    • Daca as veni cu afirmatii de genul „toti inginerii sunt tampiti, prosti, hoti….” mie mi-ar fi rusine sa mai scriu ceva.
      Asta daca, as avea inteligenta necesara sa inteleg ca am gresit.
      Apoi, daca as avea caracterul necesar, mi-as cere scuze.

      Dumneavoastra doamna Sabau?

    • Adevărul e că nu am deloc inteligenţa necesară. La şcoală am învăţat ceva: gândirea şi limbajul sunt concomitente. Nu-mi va putea dovedi nimeni că e un mare gânditor şi că nu se poate exprima. Ce să exprimi dacă nu gândeşti?

    • Recunosc si am mai spus-o de foarte multe ori ca acel pod, de la berarie, e o tampenie. Pe langa aspect( fiind un unicat) si costul tiparului de turnate a grinzilor, fiind unicat, a fost platit integral. Daca tot se dorea ceva deosebit se preta perfect la zona respectiva un pod turnat monolit armat si pretensionat.

  • Cristiana,
    La adresa Doamnei arhitect nu ai reusit sa o caracterizezi exact cum ar trebui, dar apreciez foarte mult ceea ce ai scris. Iti pot spune ca este cu mult mai proasta decat ceea ce ai scris….ai fost mult mai diplomata decat ar trebui.
    Sa nu uitam, ca in cadrul primariei exista arhitecti, cel putin 2-3, dar care sunt simpli angajati.
    Si, da, primarul asta, se vede de la o posta, ca doar persoane cu IQ foarte scazut baga la inaintare pe functii superplatite. La fel cum inca tine in brate personaje corupte precum Prisacaru care a facuit vraiste terenurile, handicapatul de la patrimoniu, care a contribuit si el la ruinarea acestui iras, cei care fac proiectele esec total ale orasului si toti pensionarii care se duc si dorm pe birouri. Asta este stilul marca Ovidiu Cretu!

  • „10 comentarii de pe acelasi IP”
    Sa fie de 10 ori mai putini interesati? Matematic, vorbind.
    Mai bine taceati. Nu da bine la rating.

    Si eu care credeam, ca romanului ii place rautatea, minciuna, scandalul, sa moara capra vecinului.

    Aveam o impresie buna. Pacat. Greseala mea.

    • Nu vă place când vă arată lumea că sunteţi impostori, aşa-i? Dar asta sunteţi: nişte impostori penibili care vreţi să acreditaţi ideea că nu ştiu câte persoane au acelaşi punct de vedere. Sunteţi SINGURUL.

  • Extrem de distractive o samă de comentarii gândite neinginerește. Ingineria ține acut de realitate dar și de fantezie.
    Prețuiesc inginerii care au simțul realității, dar mai ales pe cei ce au simțul umorului și al autoironiei.
    Cam despre asta e acest articol.
    Și primarul Oradiei e inginer, nu-i arhitect, dar acest oraș e exemplu de bună practică la nivel european. De ce? Puneți-vă întrebarea și încercați și un răspuns.

    • Inginer? Primarul Oradei? Nu se poate. Sigur a terminat si jurnalism sau filologie, macar entomologie, acolo, ceva.

  • Interesant ca ne simtim jigniti dar nu am auzit nici macar mesajul prinicipal: amatorismul de la primarie in ultimi 30ani!
    Kim Jong Cretu impreuna cu alti de inainte a lui. Toti care au fost votat de o majoritate prezent la vot nu doar o singura data.
    Ma bucur ca avem o presa care ne mai trezeste din somn din cind in cind si poate cindva sa apara si omeni in stare sa convinge si pe cei care tot voteaza lafel din obisnuinta.
    Ar fi timp de o politica altfel, mai ascultatoare, mai deschis si la compromisuri, mai cu dialog adevarat, mai cu bunul simt si mai ales fara coruptie vizibila in vilele functionarilor finantate dubios. Pana la urma de asta era vorba in editorial. Probabil totul ar misca mai incet din cauza proceduriilor mai ample, dar cu siguranta mai sanatos si cu mai putine discutii post factum.
    Pentru cei care nu stiu care este diferenta dintrun articol si un editorial…cautati in dexonline.

    • Amatorismul e evident. Reau vointa posibil sa existe si ea.
      Dar, totusi e pacat cand un articol despre incompetenta si abuz si transforma in apelative si jigniri la adresa unei bresle.

    • Orice breaslă are reprezentativitate. Avocaţii sunt reprezentaţi de Barou, medicii de Colegiu. Aveţi vreo organizaţie în acest sens şi nu ştim noi? Nu e nicio breaslă. E pur şi simplu o profesie ca oricare alta. Dacă ar exista ce spuneţi dvs., am fi văzut şi noi o atitudine luată când un exponent al breslei a derapat.

    • Auzi, doamna, Cretu a derapat din calitatea de inginer sau de primar?

      Afirmatia: toti jurnalistii care au absolvit litere, romana-franceza, sunt tampiti, incapatinati, dictatori comunisti… este adevarata?
      Va face placere?

    • Dacă o puteţi dovedi cu exemple, da, şi nu mă deranjează absolut deloc. Dacă am făcut rău oraşului, nu i-am asfaltat străzile, am cheltuit bani aiurea pe pârtii inutile, pe ştranduri cărora le crapă vopseaua de trei ori pe an, pe fântâni inutile şi dale care sar, dacă i-am tăiat copacii, nu am făcut locuri de parcare şi nu am nicio soluţie ca să fac, accept orice critică. Nu-mi face plăcere, dar accept. De-a lungul timpului, am demisionat de multe ori fără să mi-o ceară nimeni. Am plecat de la şcoala unde eram titulară, din anumite redacţii unde nu mi-am mai găsit locul. Am recunoscut că am dat greş, nu am îndatorat pe nimeni, nu mi-am bătut joc de taxele nimănui.

    • Da doamna, DAR nu toti inginerii din tara asta sunt de vina pentru tampeniile facute de Cretu. Nu toti sunt tampiti, nu toti sunt comunisti, nu toti sunt hoti, nu toti.

    • Dacă tot ce aţi înţeles din textul meu este că am făcut un proces colectiv tuturor inginerilor, atunci clar nu aţi reuşit nici până la această vârstă – care o fi ea – să extrageţi dintr-un text esenţa şi mesajul. E drept că o vreme s-a copiat mult la Bacalaureat. Dacă vă spun proverbul: „Bate şaua să priceapă iapa” e mai uşor pentru dumneavoastră? Această mirobolantă tehnică am utilizat-o sperând că cine vrea să priceapă va înţelege.

    • Pt jurnalista fara onoare,
      Posibil ca tu ai copiat la Bacalaureat si cu siguranta ai lipsit la scoala bunului simt.

    • Şi totuşi mă citiţi. Poate că nu am onoare şi nici bun simţ, dar am curajul să-mi asum părerile, să le semnez şi să mi le asum. Mi-ar fi jenă de propria mea conştiinţă să mă port ca o nevertebrată.

    • Da doamna v-am citit. Ce am vazut, nu imi place. Nu imi place incapatinarea de a jigni in continuare.

    • Nici mie nu-mi plac greşelile. Între predicat şi complement direct nu se pune virgulă. Măcar cu atât rămâneţi după ce v-aţi istovit să scrieţi atâtea comentarii moralizatoare.

  • Doamna Cristiana Sabău ati putea scrie un articol despre un primar care a fost ales prima data in 2008 ca si Cretu..e vorba de Ilie Bolojan….sa vedeti cate a facut in 10 ani comparativ cu Cretzulin al nostru…poate ati vazut emisiunea ..a fost sapt trecuta invitat la digi24…sa vedeti ce a facut pentru Oradea si ce viziune are asupra locurilor de parcare,centurii ocolitoare si alte aspecte privind mersul bun al lucrurilor…foarte interesant..si app chiar sapt trecuta ati avut un articol in care ati spus ca se repara strazile prin zona sensul vechi.sa vedeti ce lucru de mantuiala o facut…arata mai rau ca inainte…oare asa se repara strazile in anul 2018?

  • Acum ca v-a ranit doamna jurnalista orgoliile si v-ati deschis si voi ochii in sfarsit ca sunt doar articole defaimatoare care aparent au depasit granita „primarul” si „primaria”,sariti toti de fund in sus, pana acum erati doar cu aprobari in urma articolelor : ) Rusine pentru ceea ce ati scris doamna, daca va credeti asa de desteapta, va invit sa dati admitere la politehnica si sa vedem in cati ani o terminati si DACA o terminati. Jurnalismul va garantez eu ca il termin eu personal mult mai usor si rapid, dar tot nu mi-as permite sa jignesc.

    • Un inginer care se consideră jignit în urma acestui articol, chiar merită asta, pentru că n-a înțeles nimic din ceea ce s-a afirmat aici.
      Nu poți să te solidarizezi cu un inginer de talia lui Crețu sau Avram! N-ai cum! Construcțiile și constructele lor nu-s inginerești.

    • pt Tristan,
      nu articolul ci comentariile Cristianei Sabau sunt deplasate.
      Afirmatiile depasesc limitele impuse de etica deontologica necesara care ar trebui sa caracterizeze un bun jurnalist.
      Pacat, inca o buna jurnalista a plecat dintre noi.

  • Imi pare rau ca s-a ajuns sa se arunce cu noroi si sa se denigreze „breasla inginerilor” din cauza unor anumite specimene. Dar am vazut ca este deja o obisnuinta ca si in cazul medicilor, daca a facut unul o magarie toti sunt la fel, indiferent cu ce argumente vin restul.
    Care este totuşi diferenţa dintre ingineri şi umanişti? Exceptând pregătirea de specialitate…
    Diferenţa între ei este de scop: inginerul are ca scop crearea, perfecţionarea şi întreţinerea unor dispozitive tehnice: mecanisme, circuite, construcţii, programe software… Umanistul are ca scop educarea şi perfecţionarea oamenilor şi a societăţii (asta pentru că eu, ca inginer, le definesc lor un scop, pentru că ei singuri probabil că-şi închipuie că trebuie doar să existe pentru a lumina lumea cu prezenţa lor). Scopul inginerilor este atins: tehnologia progresează de la un an la altul, şi este clar că ce se produce în ziua de azi e mai bun ca ceea ce se producea acum 50 de ani (nu neapărat mai frumos, dar aici nu e treaba noastră.
    Dar scopul umaniştilor? Sunt oamenii de acum mai buni, mai cinstiţi, mai generoşi? Sau e chiar invers? Noi se pare ca ne facem treaba. Voi nu.
    Si ca sa nu fie dubii ca exista profesionisti si ”profesionisti” :
    http://www.romania-actualitati.ro/monitorizari_ale_greselilor_de_limba_romana_facute_de_jurnalisti-89119

  • 1. E de inteles ca el presidente si gasca se pregatesc sa-l mazileasca pe Cretu in stil comunist dar aportul presei in toata treaba asta e penibil. Chipurile nu a putut face PSD-ul treaba din cauza lui Cretu, in rest lapte si miere in BN. Uitati-va cat au costat proiectele de la CJ si ce se face in alte tari de aceeasi bani. 1 miliard de euro au intrat in judetul asta, ati pierdut simtul proportiilor. Incercati sa ne prezentati PSDistii in buni si rai, scutiti-ne. Au avut parghiile puterii mai bine de 20 ani si in BN si in Romania. Rezultatele se vad foarte bine, daca ar fi bune, s-ar vedea si nu ar fi nevoie de atatea explicatii. Dar nu, fiti pe faza, ca mai are unu PSD-ul, asta o sa fie mai bun …. L-au bagat la inaintare sa incaseze ura pentru partie si acum isi imagineaza ca oamenii sunt prosti.
    2. Generalizarile denota mediocritate. Trageti concluzii despre Politehnica fiindca ati vazut dumneavoastra niste ingineri pe undeva. Puneti mana pe un plan de invatamant ca sunt disponibile online si vedeti ce se studiaza acolo. Vedeti cate cazuri de studenti care s-au sinucis si ce ritm infernal se impune uneori la Poli. Si judecati oameni pentru ce sunt, nu pentru ce v-ati astepta dumneavoastra sa fie. Nu conteaza diploma, ci mai degraba ce face omul , daca e ceea ce pretinde ca e.
    3. Pe Radu Moldovan il critica vreodata cineva in judetul asta ? Nu-mi spuneti ca e perfect, e lasitate si slugarnicie. A tras o spoiala la Policlinica si niste drumrui care se surpa in cativa ani, bravo ba ! Memoria romanului tine un mandat oricum, puteti vedea drumurile asfaltate de administratii pesediste in anii 2000 cum arata astazi. Dar a trecut prea mult de atunci, hai sa mai votam odata PSD sa vedem cum e, de data asta o sa fie mai bine !

  • Din acest articol si comentariile autoarei am tras urmatoarele concluzii:
    1. Cristiana Sabau nu este nici pe departe omul corect, bun la suflet, uman (daca tot a terminat o facultate umana) care credeam ca este. Incapatinarea si incapacitatea de a recunoaste cand greseste o face o buna candidata la continuarea stilului grotesc cel caracterizeaza pe actualul primar.
    2. articolul se vrea niste limbi in dosul sefului de la judet, Radu Moldovan, caruia redactia ii pregateste drumul spre primaria Bistrita.

    • 1). Mai bine ziceaţi că sunt o (in)umană. Era amuzant şi, în acelaşi timp, o mostră că stăpâniţi arta cuvintelor. Pe de altă parte, eu pot greşi de câte ori vreau. Nu vă costă nimic. O să tot repet asta până vă intră bine în cap unora care pricepeţi mai greu.
      2). Şi dacă ar ajunge vă temeţi cumva? De ce oare?
      Concluzia mea pentru restul lumii: multe interese pot fi în jurul unei administraţii care învârte milioane de euro anual, mulţi sunt disperaţi că pot fi daţi afară sau că pierd afaceri dacă x sau y nu mai e primar.

  • Chiar daca nu are studiile lui Cretu, poate ca Radu Moldovan ar fi mai destupat la minte, decat primaru asta!
    Poate ca altfel ar dirija banii europeni, sau poate ca, cel putin nu ar avea proiecte fanteziste, si poate ca, ar trimite-o la plimbare pe Marea arhitecta….poate si alti directori care n-au ce cauta acolo unde au fost infipti!
    Asa ca, scrie in continuare Cristiana! Sa vedem ce iese, poate poate ne scapi de primarul asta pagubos!!!

  • Fara sa am nimic cu nici un INGINER si cu meseria aceasta , articolul cu pricina este excelent asa cum ne arata stimata doamna CRISTIANA SABAU si ne descrie marile realizari a ultimilor 28 de ani din fostul oras boem de altadata numit BISTRITA. Mult apreciatului TIMP- ONLINE lipseste totusi ceva. O aplicatie simpla care sa stopeze afisarile facute ca la xerox a postacilor impostori si lasi care nu au demnitatea de asi afisa numele real. A sta la panda dupa taste ,la caldurica sau la aer conditionat si sa balacaresti si sa sudui fara noima persoane pe care nu le cunosti mi se pare regretabil. Ca si FAN al acestui online rog redactia , si spun ca a sosit timpul sa se aplice aceasta masura care nu este deloc restrictiva ci una normala si de bun simt. Astfel cei care nu pot construi nimic nici prin curajul de a se semna nu merita sa fie lasat intr-un spatiu public care sa il intineze. Multumesc TIMP- ONLINE !

    • Lipsesc totusi ceva: SCUZELE.
      Sau lasa. De unde nu e , nici Dumnezeu nu cere.

    • Mai lăsaţi-mă cu poveştile astea de adormit copiii. Când îşi va cere scuze inginerimea conducătoare pentru drumurile proaste, trecerea de la nivel cu calea ferată de pe Slavici peste care zilnic ne zdruncinăm cu toţii, pentru cârnaţii de pe centură de la 15.30, pentru lipsa locurilor de parcare, pentru toate tâmpeniile făcute în aceşti aproape 30 de ani de la Revoluţie, voi trimite şi eu scrisori acasă fiecărui inginer să-mi cer scuze. Din banii mei, nu din ai voştri, aşa cum primiţi an de an.

    • Daca si jurnalista considera scuzele de rigoare povesti de adormit copii, atunci ce sa ne miram ca Avram e administratorul orasului.

    • Tanti draga, daca ai probleme cu Cretu, Pop Monica… leaga-te de ei.
      Sa jignesti toti inginerii din tzara asta, sa-i numesti hoti, mincinosi, incompetenti, … nu ar trebui sa-ti permiti.

      Ce pulamea tu esti o doamna.

    • Omule, nu e tot una sa critici ce s-a facut rau in Bistrita, sa ataci arhitectul sef care este inginer si sa pui tunurile pe toti inginerii, sa-i faci prosti si tampiti si habar nu ai cu ce se mananca aceasta meserie, pentru ca asa vor muschii tai, e cam grav si deplasat. Greselile din Primarie trebuie si analizate, ca acest Primar, ca ori care altul, nu e de capul lui, e sustinut de un partid, are un consiliu local, are angajati, care daca nu corespund si nu-i pot da afara ca Legea e facuta prost si pentru tampiti, il mut la groapa de gunoi sa numere ciorile. Tonul articolului prin atacul virulent impotriva Politehnistilor este foarte virulent si chiar lipsit de logica si sa te mai si lauzi ca esti singurul care mai si gandeste si stie ce spune e mult prea mult. Aceasta fata nu are de unde sa stie cum arata orasul Bistrita in perioada boema ca nu era nascuta, iar din 1970 cand a inceput industrializarea, odata cu venirea oamenilor de la tara, s-a transformat radical cu urmari si consecinte negative.

  • ” fara diplome la ceas de seara si facultati obscure”
    Candidatul matale la care ceas a facut facultate? Ce facultate?

    • Domnule sau doamnă, beţi un pahar cu apă rece să vă reveniţi. V-aţi înfierbântat. Când voi decide să susţin vreun candidat, vă anunţ. O să scriu eu cu numele meu „votaţi-l pe” şi voi menţiona şi pentru ce. Deocamdată nu am reuşit decât performanţa să votez eu însămi pe unii ca să nu iasă alţii, sătulă de ei şi de prostiile lor. Ca noi toţi.

  • Trebuie sa ai viziune in tot ceea ce faci. Marile orase ale europei nu au avut arhitecti care sa aiba 6 ani de facultate dar au vazut altfel lucrurile si stiau cum trebuie construit. La noi si daca are scoala de orice fel tot fara viziune sunt. Multi sunt sefi si directori de servici dar dupa cum se fac lucrarile ne spun ca sunt incompetenti.

  • De ce anonim? Facilitarea comunicării. Prin ceea ce oferă, anonimatul înlătură inhibiţiile celui ce comunică; astfel, mesajul va fi cu mult mai autentic şi veridic previne intervenţia prejudecăţilor celui ce citeşte; astfel, şansele ca mesajul să fie asimilat corect sunt mult mai mari.
    Astfel, „sub protecţia anonimatului”, calitatea mesajului poate fi ameliorată, tocmai prin eliminarea inhibiţiilor celui care comunică. Imaginati-va subiectul: „Corupţia în institutiile statului. Ştii cazuri concrete?”. Cu siguranţă, acele „cazuri concrete” vor apărea puzderie, online, postate de anonimi, însă dacă acele date concrete ar trebui revelate verbal, „în faţa clasei”… surpriză – „nu există corupţie in institutiile statului”!
    Pe multe forumuri, bloguri etc. există întotdeauna provocatori care acuză mai puţin ideile vehiculate şi mai mult persoana care le emite, care cer dezvăluirea identităţii persoanei sub ameninţarea etichetării acesteia drept „laşă, fricoasă” etc.. Consider că astfel de indivizi sunt inapţi de a folosi cum se cuvine vehiculul de comunicaţie care este internetul şi îi asimilez unor anumite caractere din „realitatea fizică”, pentru care intimidarea sau calomnia sau reducerea brutală la tăcere a conlocutorului reprezintă moduri curente de a interacţiona cu ceilalţi.

  • Daca toți inginerii sunt prosti, de ce mai utilizati automobilul(creat de umaniști!!!!), de ce utilizați telefonul mobil(creat tot de umaniști!!!!) și exemplele pot continua. Ca sunt mulți ingineri prosti, e alta problema, dar pădure fără uscaturi nu există. Sa nu credeți ca chiar toată lumea inginerilor e handicapata.

    • Dacă atât aţi înţeles din textul de mai sus, no comment. Utilizăm automobilul şi pentru că au ştiut nişte designeri să-l facă să arate tot mai bine şi nişte oameni de la marketing să-l vândă. Telefonul mobil, de asemenea. La touch screen au lucrat fizicienii, iar la sisteme informaticienii. Aşa că fiţi aşa de amabili şi nu vă mai credeţi buricul pământului.

    • Din pacate trebuie sa va contrazic. Primele touch screen au fost realizate de citez: ” prototype x-y mutual capacitance touchscreen (left) developed at CERN in 1977 by Bent Stumpe, a Danish electronics engineer, for the control room of CERN’s accelerator SPS”, (European Organization for Nuclear Research). Frank Beck and Bent Stumpe developed a transparent touchscreen in the early 1970s, based on Stumpe’s work at a television factory in the early 1960s. Then manufactured by CERN, it was put to use in 1973. A resistive touchscreen was developed by American inventor George Samuel Hurst. The first version was produced in 1982.” Hurst intradevar a fost fizician dar el a dezvoltat ceea ce au inventat doi ingineri danezi, asa primitiva cum le era inventia.

    • Computerul pe care iti etalezi frustrariile ti-a fost creat de un inginer (mai multi chiar).
      Reportofonul iarasi.
      Reteau, softul, si toate componentele prin care iti transmiti jignirile au fost create de ingineri.
      Iti desfasori activitatea datorita si cu sprijinul inginerilor.
      Chiar si chilotii pe care ii porti au componente create de niste minti realiste.

  • Cristiana Sabau: „Bunul simt..in acest oras a murit de mult”

    Tanti, exista fiinte si in afara oglindei proprii.

  • Excelent articol , cu toate că inginerii au fost faultați un pic cam grosolan și nici din ,,echipa cealaltă” nu am văzut în ultimii ani vreun Calatrava care să-și pună semnătura pe vreo bijuterie arhitectonică. Io cred că atât inginerii cât și arhitecții care se consideră priceputeni în meseria lor aleg să muncească acolo unde se câștigă bani serioși pe muncă serioasă , nu să soarbă cafele și să pufăie duhanuri pe la primării și CJ-uri.
    Și da, Bistrița arată groaznic. Un talmeș-balmeș care arată mai degrabă a Bangladesh decât oraș european.

  • doamna Cristiana….. de ce-ti pui mintea cu toti „inginerii” ?
    absolventi de Spiru Haret, de Vasile Goldis si alte facultati de kkt ?
    astia sunt niste impostori, dumneata ai facut filologia la Babes, o universitate recunoscuta pe plan international.
    vezi-ti de treaba si scrie în continuare – atâta timp cât sar ca purecii înseamna ca faci bine ceea ce faci.
    mult succes!

    • @Citizen, cauta pe google Universitatea Spiru Haret si o sa ai o surpriza ce facultati are, ce domenii invata studentii.
      http://www.spiruharet.ro/departamente.html
      Departamentul Arhitectura
      Departamentul Educatie Fizica, Sport si Kinetoterapie
      Departamentul Litere
      Departamentul Informatica si Geografie
      Departamentul Medicina Veterinara
      Departamentul Psihologie si Stiintele Educatiei
      Departamentul Stiinte economice
      Departamentul Stiinte Juridice, Politice si Administrative
      Departamentul Stiinte Socio – Umane
      Oare unde ai vazut tu ceva studii ingineresti la aceasta universitate? Oricum e interesant care este prima facultate din lista.

  • Doamna Sabau, cateva comentarii mai sus afirmati „Orice breaslă are reprezentativitate. Avocaţii sunt reprezentaţi de Barou, medicii de Colegiu. Aveţi vreo organizaţie în acest sens şi nu ştim noi? Nu e nicio breaslă. E pur şi simplu o profesie ca oricare alta.”
    Va rog sa aruncati o privire aici, o sa primiti raspuns la intrebarea http://www.agir.ro/

  • La ce discutii aiurea s-au ajuns. Celor care sunteti ingineri cred ca nu ati inteles mesajul. Noi toti, indiferent de profesie ar trebui sa fim uniti, ar trebui sa avem spirit civic sa iesin in strada si sa cerem socoteala acestei administratii care nu are viziune in ceea ce priveste dezvoltarea urbanistica a acestui oras.Ma intreb cine a autorizat construirea acelui bloc in sensul giratoriu de la drumul Nasazdului, intr-o zona de case, cine a auturizat construirea blocului de pe Crinilor care isi tot mai adauga cate un etaj si exemplele pot continua. As vrea sa concluzionez spunand despre modul in care Primaria a gestionat dezvoltarea acestui oras RUSINE,SA VA FIE RUSINE.

    • Chiar nu aţi înţeles că scriu cei din Primăria Bistriţa? Ce să facă şi ei pentru 4000 sau 5000 de lei lunar? Vi se pare că fac ceva pentru oraş? Comentează şi ei să îi facă plăcere stăpânului

  • Nu-ți trebuie neapărat indemnizație de director sau diplomă de jurnalist pentru ca să-i poți critica pe ingineri. Inginerii se pot submina și singuri.
    La Bistrița, unde trăim în plin comunism, se ascute iar lupta de clasă. Țal!

  • Nimeni nu vrea sa vada ce se intampla pe strNasaudului. Este dezastru iar cei de la urbanism si politie disciplina in constructii spun ca totul este in regula.

  • Eu cred ca doamna Cristiana s-a referit la inginerii si arhitectii care idi bat joc de oras , care fac proiecte doar ca sa iasa banul si din pacate sunt multi fara viziune sau care nu le pasa. Banul orbestd omul. Sa ajungi sa platesti pe un proiect in bataie de joc cam 70.000 lei la un arhitect care face numai tampenii? Nu a fost vorba de inginerii care isi fac treaba bine acolo unde sunt. Este vorba de cum arata orasul din cauza unor specialisti care nu se gandesc decat la bani. Legat de blocul de pe Nasaudului este cel msi msre dezastru iar pe Crinilor stati linistiti judecatoarea Vranceanu a facut tot podibilul probabil la ordine sa se intabule si etajele fara autorizatie. Verificati la cadastru si o sa vedeti cum stau lucrurile. Adevarul ca este crima ce se intampla in orasul asta. Eu am fost amendat cu 50.000 lei ca nu am respectat proiectul, ce ziceti alti pot fara sa li se intample nimic???

  • Domnule Doru, doar unii se simt lezati se stiu ei care. Eu sunt inginer de politehnica dar nu ma simt deloc jignit. Unii ar trebuii din pacate. Respecte pentru cei buni

  • Doamna Cristiana Sabau, confundati profesia cu caracterul si priceperea omului. Nu loviti in ingineri doar pentru ca aveti exemple de ingineri care au ocupat posturi administrative unde nu au trebuit sa isi arate competentele ingineresti, ci pe cele de „gospodari”. Este foarte incorect sa comparati Politehnica cu Filologia. Sunt facultati care nu au nimic in comun, deci nu exista termen de comparatie intre ele. Faptul ca totusi o faceti, nu scoate in evidenta decat nepriceperea, neprofesionalismul si chiar caracterul Dvs.

  • Au existat, în alte vremuri ce-i drept, două personalități ale istoriei și politicii românești, unul de formație umanistă, iar celălalt format în politehnică, care au avut un dialog la tribuna Parlamentului României, ce poate fi legat peste timp cu acest conținut aprig dezbătut.
    După ce umanistul l-a făcut cu ou și cu oțet pe politehnist, ironic i-a pus următoarea întrebare: ”La urma urmei, ce-aș putea eu să învăț de la un simplu inginer?” Iar inginerul a răspuns: ”Măsura domnule… măsura!”
    Dau o bere celui ce va pune un răspuns cu numele celor doi politicieni, doar că, din motive nefortuite, va trebui să plătească mai mult decât mine, pentru că acest restaurant se află la o distanță de vreo trei mii de kilometri, într-un oraș gândit de un mare arhitect, unde îmi duc dorul de a mă putea reîntoarce acasă, la Bistrița.
    Iar comentariilor celor ce s-au simțit vexați de-o afirmație extrem de subtilă, ce nu-i aparține doamnei Sabău, practicată de umaniști la adresa inginerilor, le lipsește exact unitatea de măsură.
    N-ai cum… nu-i cum!

  • Ionel Brătianu i-a răspuns astfel („Măsura, domnule, măsura”) la interpelarea în parlament a lui Nicolae Iorga.

  • Execelent articol !!!!
    Din informatiile mele, comisia de urbanism a mun Bistrita,avea si un arhitect,care la un ,moment dat a fost eliminat.,
    Motivul ?Lesne de inteles!Se opunea aberatiilor ,in materie de urbanism,pe care le vota comisia.Incomoda !
    Nu se mai pupau voturile!
    .Felicitari d-na Cristiana Sabau !
    .
    PS.Ar fi bine sa aflam profesiile celor din comisia de urbanism!

    • „Masura, domnule profesor, masura.”
      C.I.Bratianu si Nicolae Iorga.
      Informatie usor de gasit cu ajutorul tehnologiei pusa la dispozitia tuturor, chiar si pentru o umanista atotstiutoare, de niste ingineri nu atit de prosti, comunisti, ipostori imbecili cu ochelari de cal si hoti asa cum crede dinsa.
      Chiar si la nervi, realistul si-a aratat respectul fata de umanist, zicand
      „domnule profesor”.
      Respectul doamna, respectul!

  • Rationament similar.
    1. unele sunt curve
    2. unele curve sunt mame
    Din 1 si 2 rezulta (dupa logica lui Lucian) :
    Ma-sa lui Lucian e curva.

  • Cine te mana in lupta sa invrajbesti oamenii, cu calitatile si defectele lor? Oare banii si sponsorizarile?
    Ce au mai bun in ei medicii fata de ingineri, inginerii fata de lingvisti. lingvistii fata de avocati, avocatii fata de medici, s.a.m.d. Sunt aceeasi tip de oameni,care au absolvit o facultate si au o diploma. Daca sunt buni sau rai in meseria pe o practica, dovada o da, notorietatea lor(chiar si averea, facuta prin munca). Majoritatea sociala(votantii), au decis si vor decide incontinuare: „DA”-stat SOCIAL(statul sunt EU, eu fac legi pentru mine, pentru ca sunt ales de majoritate), „NU”-stat Democratic(fiecaruia dupa contributie).
    In ceea ce priveste arhitectura urbei, ar trebui sa citim comentariile strainilor, nu comentariile urbei, pentru ca noua, locuitorilor cetatii, toate ne pute a rahat.

  • Buna seara tuturor !!!
    Din pacate s-a deviat mult de la subiectul si predicatul articolului!!!!
    Cine a avut interes sa deturneze ?
    Andra?
    No,Andra !Sa faci bani din ”condei”nu-i un lucru usor!
    In spatele condeiului,exista carti citite,rascitite,documentare,ganduri,motivare,cultura umanista,cultura stiintifica,etc.
    Si ”musai”,´(obligatoriu,in lb.romana)MINTE!!!
    ”Personalitati din istoria constructiilor”este o carte scrisa de profesorul Nicolae Noica.
    Toti inginerii constructori,trebuie sa o aiba in biblioteca lor!Si ,nu numai ei!!
    Cine sunt cei care scriu azi ”istoria zidurilor ”???
    DEZVOLTATORII IMOBILIARI!!!
    Vreti nume si prenume???
    Vreti sa stiti,cum a ajuns Bistrita si toata Romania in suferinta?
    Ce fel de climat a facut posibil,sa apara blocuri mov,roz,negre,etc?
    Scormoniti !!!

    • Cine a avut interes sa invrajbeasca oamenii? Sa invrajbeasca profesorii impotriva inginerilor, a medicilor impotriva juristilor, a vanzatorilor de castraveti impotriva arhitectilor, si asa mai departe?
      Stim cine si-a permis sa jigneasca si sa desconsidere toti inginerii indiferent de varsta, cunostinte, caracter si specializarea acestora.
      Stim cine. Cristiana Sabau.
      De ce? Doar ea poate stie. Poate.

    • Desigur că ceea ce am făcut eu – deşi nu am făcut nimic altceva decât să demasc impostura – vi se pare mult mai grav decât că un inginer pretinde că e arhitect şef. Mergeţi data viitoare la un medic de circă, tot Medicina a absolvit, şi spuneţi-i să vă opereze. Aveţi curaj să faceţi asta? Nu cred. Dar faptul că un om nepregătit vă schingiuieşte oraşul zi de zi, făcând jocurile tuturor imobiliarilor şi a tuturor politrucilor care au interese, nu vă doare. Sunteţi pur şi simplu nişte spălaţi pe creier şi nu mă mir că alegeţi toţi, din patru în patru ani, atât de prost. Acceptaţi impostura, o votaţi din patru în patru ani, şi apoi ţipaţi ca din gură de şarpe că v-a ridicat unul un bloc în faţa geamului sau că nu aveţi apă, canalizare, lumină. Atâta prostie merită exact ce vă oferă clasa politică, mai precis absolut nimic, doar vorbe. Nu-i nimic. Voi le daţi impostorilor salarii de 10.000 de lei lunar. Se duc pe banii voştri şi văd toată lumea, pretinzând că sunt în delegaţii. Chiar vă meritaţi oraşul acesta stâlcit, ponosit, urât, strâmt şi aglomerat. E cadoul perfect pe care nişte îmbuibaţi îl fac unor proşti.

  • Cristiana Sabau,
    felicitari pentru faptul ca aduci in atentie problemele si aspectele mai putin corecte prezente si generate in si de administratia bistriteana, DAR
    nu pot sa fiu de acord cu jignirea TUTUROR celor care au acelasi titlu cu unii care ne-au condus.
    Articolul nu si-a atins scopul pentru ca ai derapat in jigniri si in loc sa-ti ceri scuze te-ai incapatinat sa jignesti incontinuare.
    Pacat.

    • Articolul nu a fost citit. Doar comentariile unor angajaţi din Primăria Bistriţa care şi-au văzut ameninţate poziţiile călduţe şi răspunsurile mele la răutăţile lor.
      Dacă veţi reciti textul, veţi vedea că am demascat impostura şi am spus că e nu e normal să plasezi un inginer constructor într-o poziţie profesională pentru care nu s-a pregătit. Am menţionat că Facultatea de Arhitectură este de 6 ani, iar Politehnica, nu. Doar Medicina şi Arhitectura sunt cu program de studiu de 6 ani, iar cine vrea să le urmeze şi reuşeşte să le absolve, da, să ocupe ce poziţie vrea, pe măsura competenţei, demonstrată într-un examen serios. Am mai arătat că tot oraşul acesta e schingiuit de nişte ingineri care cred că le ştiu pe toate, susţinuţi de alţi ingineri care nu îi contrazic fie pentru că nu ştiu, fie pentru că le e bine să bea cafea la Primărie pentru 5000-6000 de lei lunar salariu umflat, nemeritat, exagerat, nesimţit. Şi cu asta am terminat!
      S-au scris zeci de comentarii, cele mai multe între 8.00 şi 16.00 când e plictiseală mare la Primărie. Puteţi să mă ardeţi pe rug, dar nu uitaţi că nu eu am colorat în mov şi albastru blocurile pe Crinilor, nu eu am acceptat să se ridice blocuri lângă case, nu am aprobat „case de vacanţă”, nici „anexe gospodăreşti”. Nu eu am numit un inginer într-o funcţie de arhitect şef şi nu eu v-am minţit să mă realegeţi că nu ştiu ce minuni fac.
      Dacă exagerez sau nu, dacă greşesc sau nu, nu vă costă nimic pe dumneavoastră. Dacă inginerii iluştri la care facem referire greşesc, ne costă pe toţi. Nu mai răspund la comentarii pentru că m-am săturat. Am şi altceva de făcut. Pe mine nu mă plăteşte nimeni să stau şi să cânt ode şefului.

    • Unde ai vazut mesaje cu ode aduse sefului?
      Ce lucrari de arhitectura a creat arhitectul actual de la prefectura pe care l-ai facut direct si numai pe el responsabil de lucrarile de la Policlinica sau spitalul judetean?
      Saplacan are o vasta experienta sau a ocupat postul pe alte criterii fiind PSD-ist?

      Faptul ca la o anumita facultate se studiaza cu 2 ani mai mult decat la altele ii face mai destepti pe absolventi, sau mai responsabili, sau mai corecti, sau mai atotstiutori?
      La jurnalism cati ani se studiaza?

    • Eu nu am spus nimic din ce înşiruiţi mai sus. Am spus că CJ a avut şi are arhitect. Atât. Programul de studiu de 6 ani presupune, evident, mai mult studiu decât cel de 4 ani, mai multe „şanse” să nu poţi termina fiindcă – ce să vezi? – ai patru sesiuni în plus. Medicina şi Arhitectura au programe de studii de 6 ani, sunt facultăţi foarte grele. Nu le termină oricine. În ce priveşte facultatea de jurnalism, habar nu am cum e. Nu am urmat-o. Se vede clar din CV-ul de mai jos.

  • Bravo Cristiana la ultimul comentariu ai clarificat ce trebuia sa inteleaga toti. Si ru sunt inginer dwr nu m am simtit deloc jignit. DE CE ? Deoarece sunt srhitecti si ingineri consttuctori ahtiati dupa bani si slutesc orasul. De ei depinde cum vrem sa arate acest oras al nostru al tuturor. RESPECTE PENTRU ARHITECTISI INGINERI CONSTRUCTORI care isi respecta profesia. Rusine celor care isi bat joc de oras ca de ei este vorba in articol, sper sa aiba bun simt si sa lase orasul pe mana celor care au ceva de spus si facut in sens bun si frumos. Tot respectul pentru cei csre nu se lasa intimidati .

    • Unui om, un singur comentariu ar fi fost deajuns ca sa-l faca sa-si ceara scuze daca a gresit. Unui Om.

    • Dacă cineva spune că toţi jurnaliştii sunt proşti, eu nu mă consider jignită. E evident că evaluează lucrurile prin prisma experienţelor avute şi e dreptul fiecărui om să creadă ce vrea. Am atâta minte încât să mă autoevaluez. Nu am dat niciun nume, nu am spus X e prost, Y e idiot. Nu am de ce să-mi cer scuze. E fix treaba mea ce cred pe baza experienţelor trăite. Dumneavoastră să fiţi sănătoşi, competenţi şi să vă faceţi treaba bine. Poate vom avea un oraş mai curat, mai frumos şi nu vom mai avea motive să criticăm.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS