Actualitate

După un control al inspectorilor antifraudă, Comelf datorează statului peste 6 mil. de lei

Comelf Bistriţa a făcut obiectul unui control al inspectorilor antifraudă din Tîrgu Mureş care au stabilit că firma din zona industrială a Bistriţei a încălcat legea fiscală. Ca urmare, în 2015, aceştia au pus sechestru pe o hală a companiei pentru o sumă de peste 6 milioane de lei. Abia anul viitor, acţionarii sunt chemaţi să aprobe plata integrală a sumei către stat.

Printr-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti, conducerea Comelf cheamă acţionarii la începutul anului 2018 la Adunarea Generală Extraordinară (AGEA), programată la sediul Uzinsider SA Bucureşti, acţionarul majoritar (cu peste 70% acţiuni), pentru a aproba suplimentarea limitei de creditare până la suma de 8.000.000 de euro și acordarea de competență privind angajarea produselor bancare directorului general și directorului economic al societății până la nivelul noii limite de creditare, în scopul susținerii activității operaționale a societății.

Tot atunci, li se va cere să voteze alimentarea în completare a contului bancar al Comelf SA deschis la ING Bistrița cu suma de 5.793.538 lei pentru a elibera de sub sechestru hala FUET şi să aprobe transferarea sumei de 6.093.901 lei din contul Comelf SA în contul deschis la Trezoreria statului, în vederea acoperirii sumei stabilite potrivit raportului de constatare întocmit de către inspectorii antifrauda ANAF – Tg. Mureș la data de 09.09.2015.

La vremea respectivă, director al companiei era Dorin Stoian, cetăţean de onoare al Bistriţei, care s-a retras între timp. Acum, firma e condusă de Gheorghe Cenuşă.

În 2015, Comelf a implementat proiectul „Modificarea fundamentală a fluxurilor de fabricație și introducerea tehnologiilor noi cu scopul creșterii productivității și competitivității pe piață internă și externă a Comelf” prin programul POS-CCE. S-a reuşit modernizarea și retehnologizarea societății, obiectivul fiind ca firma să ajungă la nivelul de dotare și de performanță al producătorilor vest europeni.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS