Actualitate

După 20 de ani: Reuniune aniversară Bistrița-Besançon. Crețu: ”Deschidere de drumuri europene” (FOTO)

La împlinirea a 20 de ani de la semnarea declarației de înfrățire între Bistrița și Besançon, la Primărie a avut loc o reuniune aniversară la care a participat o numeroasă delegație din orașul francez, în frunte cu primarul Jean Louis Fousseret, care revine la Bistrița după 10 ani. Besançon este primul oraș cu care Bistrița s-a înfrățit, în 1997.


”Este un moment important, un moment de sărbătoare, aniversăm 20 de ani de la semnarea acordului de înfrățire dintre Bistrița și Besançon. Ceremonia principală va fi vineri, de la ora 11.00, la Palatul Culturii, dar am dorit să avem și astăzi o întâlnire, pentru a reuni o parte din cei care au dat viață timp de 20 de ani acestei cooperări. Partenerii noștri au venit în număr mare și chiar au instalat în Piața Centrală o bucătărie franceză și un mic magazin. Le mulțumesc pentru eforturile făcute timp de 20 de ani pentru a da viață parteneriatului. Besançon este primul oraș cu care ne-am înfrățit, între timp numărul lor a crescut la opt. Cu Besançon am deschis toate drumurile sau marte parte din drumurile către Europa. Le mulțumesc cetățenilor din Besançon, care au fost alături de bistrițeni la începutul drumurilor europene. Ne-ați deschi multe uși, multe ferestre, multe orizonturi”, a spus primarul Bistriței, Ovidiu Crețu.

”Relația de prietenie dintre orașele noastre a rămas într-adevăr vie. Revenind acum la Bistrița după 10 ani, am văzut o transformare extraordinară, simt că este foarte bine ce se întâmplă. Ambele orașe sunt pe un drum european, relațiile noastre sunt foarte bune, cetățenii muncesc și construiesc împreună Europa. Viitorul Europei este ceea ce facem la nivelul orașelor. Să ne bucurăm de cei 20 de ani de prietenie!”, a afirmat primarul din Besançon, Jean Louis Fousseret.

Întrunirea a început cu intonarea imnului Europei de către corurile reunite de copii ale orașelor Bistrița și Besançonși a mai cuprins, pe lângă alocuțiunile invitaților, un atelier de lucru dedicat tuturor parteneriatelor.

Sâmbătă 26 august, ora 11.00, la Palatul Culturii este programat un moment aniversar ”Bistrița-Besançon – 20 de ani de prietenie”. Tot atunci va avea loc și vernisajul unei expoziții de costume populare franceze.

9 comentarii

  • In afara de aniversare si bucataria franceza , pe concret ne poate spune primarul cate investitii directe au venit din BESANCON si cate am trimis noi la ei ? Asta trebuie aratat la cei 20 de ani de parteneriat ,ca de intonari de imnuri si osanale tata lumea-i satula.

    • Un naiv care confunda administratia cu business-ul. Despre modele si valori impartasite, mai pe seara.

    • Avem o legătura n-ai specială cu Franța… iar faptul ca acum 20 de ani a existat un proiect de înfrățire și relațiile încă mai rezista înseamnă ca administrația are deschidere către Europa!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS