Social

După 20 de ani. Tarnița la Cruce are cruce (FOTO)

”După 20 de ani, Tarnița la Cruce din Parcul Național Muntii Rodnei are cruce!”, anunță Administrația Parcului Național Munții Rodnei, care menționează că acest lucru nu ar fi fost posibil fără ”implicarea și dragostea față de munte” a familiei Buia din Năsăud, Salvamont Bistrița-Năsăud, Muzeul Graniceresc Năsăud și Primăriei Romuli.

Crucea a fost montată așadar la circa 1950 de metri altitudine pe unul dintre cele mai frumoase trasee turistice din Munții Rodnei.

21 comentarii

  • Mă gândeam că s-a făcut un mic refugiu.
    Crucea nu adăposteşte împotiva ploii, iar ca încărcātură religioasă ar fi putut fi şi o grămadă de pietre.

    • Amerindienii eschimoşi marcau teritoriile cu construcții de pietre ce se chemau inukshuk.

    • Plecați-vă genunchii în fața lui Hristos, împreunați-vă mâinile în rugăciune și veți descoperi cel mai primitor adăpost, acolo,în liniștea munților unde stă de veghe Mântuitorul! Pentru ploaie, unui om al muntelui, nu îi lipsește niciodată pelerina din rucsac. Gânduri bune și numai de bine!

  • Domnule CC,

    Cei enumerați în articol au sprijinit ridicarea unei cruci. Aștept cu drag să aflu că dumneavoastră ați sprijinit ridicarea unui refugiu.

    Vă felicit în avans pentru frumosul gest!

    • Dl/Dna CTS,
      Desigur gestul le aparține, au considerat că e normalitatea, pot spune că intențiile lor erau bune, în sensul viziunii asupra lumii pe care o au.
      Însă eu ce ridic ca și mari semne de întrebare, capacitatea unei administrații publice de a proteja parcul pe care îl au în posesie.
      Putem porni de la prima interogare.
      E posibil în România să amplasezi în mod privat când vrei un simbol religioas pe un teren public?
      De ce nu un miniminaret al muftiului din Constanța, de ce nu Steaua lui David sau simplu un craniu de urs pe un băț?
      Toate aveau un rol principial de semnalizare teritorială.
      Etc.
      Principiul laicității în Stat presupune egalitatea credințelor religioase, deci în consecință, se deschide poarta largă a instalărilor de monumente cu caracter religios în spații laice, în fața Legii.
      Dacă era grădina familiei, la cota respectivă, nici o problemă.
      Pot să-și afișeze culorile și credințele, cum vor. Ba flutura un steag FC Steaua.
      Mai ales că aici avem de-a face cu un teritoriu cu statut special de rezervație, deci orice intervenție umană trebuie făcută cu respectarea unor limite legale și mai aspre.
      Avem un regulament pentru Rezervație, ROSCI0125 în aprilie,
      Sunt articole , 41 care interzice (desigur sub derogare) deplasarea cu ATV-uri. Apoi orice lucrare asimilată unei construcții ar trebui sancționată (aprobată) într-un consiliu științific al Academiei(art 52).
      Se respectă Legea ori Nu?
      E egală pentru unii și discriminatorie pentru alții?
      Administrația Parcului are obligația de a proteja Rezervația respectivă , a proteja vegetația, animalele, peisajul în formă naturală.
      O cruce e o formă artificială. Nu cresc cruci în natură.
      Apoi referitor la invazia de Speranțe supărate, țin să le informez că totul ține despre concepția asupra vieții.
      Concepția creaționistă pe care o propovăduiesc de zor e depășită, chiar la nivelul adepților inteligent design, ideile sau rafinat într-un sens al ordinii create- departe de un Creator humanoid cu aceleași probleme de umor ca și supărații creștini de aici.
      Religia a apărut ca factor de regularizare a relațiilor sociale cu mult înainte de religia creștină, iar chiar astăzi avem o multitudine de religii, zei, credințe la scară planetară.
      Nu e nici o problemă că există.
      Problema vine când dogmatismul acestora împing comportamentul uman în extremist pe cale instituțională.
      Nici un intelectual serios în Occident va lua în considerare, teoria creaționistă simplistă, sunt mii de cărți scrise, studii pe tema asta, zilnic dovezile în favorea teorei lui Darwin apar, acum o săptămână s-a descoperit un cap de lup imens în permafrostul (acționat ca un congelator ) siberian de dimensiunea unui lup actual de exemplu.
      În medicină, funcții ale creierului de porc sunt reactivate după moartea sa clinică. Chinezii au adăugat gene umane la maimuțe (MCPH1 ) care influențează dezvoltarea creierului și evident creierul respectiv de maimuță a reacționat cu o memorie mai bună pe termen scurt,masă sau au dezvoltat creierul pe o perioadă mai mare de timp asemenea oamenilor.
      Uite de exemplu similaritatea între genomul uman și genomul maimuțelor.
      https://www.scientificamerican.com/article/tiny-genetic-differences-between-humans-and-other-primates-pervade-the-genome/

      Dar în România avem o cultură a credințelor- în defavoarea analizei faptelor.
      Preferă interpretări poetice de genul Apocalipsei etc, în loc să vadă că schimbările climatice datorită acțiunii umane produc modificări în paternele meteo. Apar extreme cu o frecvență din ce în ce mai mare.
      De exemplu, faptul că începând de săptămâna viitoare va fi un blocaj termic, cu consecințe negative în Europa de Vest (temperaturi între 35 și 40 chiar record absolut) O să fie morți printre persoanele vârstnice cardiace.
      Dar nu se datorează religiei și nici crucile nu vor proteja nimic.

    • @CC: semnez 100%. Mai bine nu poate fi argumentat.
      Mai ales cu faza cu protejarea zonei si partea stintifica fata de religie.

      Iar exista sigur probleme mai mari in relatia cu religiozitatea de cit ridicarea unei cruce intrun loc care are si denumirea „Cruce”.

      Mai mare problema vad cu interpretarea gresita a democratiei, liberalismului si a humanismului. Dovada este schimbul de replici derapat sub acest articol care nu avea loc daca 1) ar fi prohibitat prin morala aplicata si 2) daca ar exista toleranta a celor care au anumite credinte si 3) daca sistemul de educatie(si cele 7 ani) nu ar fi inclinat sa supoarta obedienta fata de conducatori in loc de valori (democratia, liberalismul, humanismul sau altele). Cu bucurie totusi pot remarca ca tineretul in mare majoritate e mai deschis si mai tolerant. Asa ca viitorul nu numai apartine lor ci va fi si mai iluminat de cit intunericul in care multi omeni mai in virsta, adica incepind de peste 30 ani traiesc.

      Pentru mine personal, ani traiti in Romania m-au impins tot mai departe de religie, pentru ca observ ca valoriile care religia (oricare) distribuie nu foarte rar are relatie cu practicarea lor si mai ales nu duce la reunire de cit in bisericute inchise, cea ce nu poate fi fost intentia omului care sa zice sta la baza religiei. Fondatori religiilor cred ca toate au propagat toleranta si iubire, iar multi practicanti actuali emit ura si incultura si sint intolerant.

    • Domnule/doamnă CC,

      Aștept în continuare cu drag să citesc un articol despre cum ați sprijinit ridicarea unui refugiu, respectând, bineînțeles, toate prevederile legale, așa cum probabil au făcut-o și cei care au ridicat crucea pe care simt că o detestați atât de mult; îmi cer scuze anticipat dacă greșesc și nu o detestați.

      Cu stimă.

  • Vezi-ți se scrie despărțit, catolicii se scrie cu doi de i. Speranța, tu cel puțin la limba română, bubui de proastă. Dar proastă, proastă, nu numai așa, că de…

  • Tu cum nu știi nimic, te poți înscrie și la PSD. Atenție, dacă te iei cu politica pe lângă Radu și ți-l faci cumătru, tu poți ajunge și Ministrul Culturii. Grăbește-te, altfel Daniel Suciu îți va lua ție locul. Eu aici doar îți spun ce vorbește Bistrița.

  • @Walter Born
    toponim=nume de loc
    Cine a mai umblat cat de cat pe coclauri stie ca sunt destul de dese toponimele referitoare la religia crestina si cruce (rezervatia cu stancile Doisprezece Apostoli din Calimani, „la cruce” , „sub cruce”,” la crucea lui Toader, sau Vasile”).
    Cam la fel cum sunt toponimele Varful Vanatoarea lui Buteanu , Varful Coasta lui Rus, Padina Lui Man, Vârful lui Pătru, Coasta lui Bura.
    Denumirile astea sunt parte a unei memorii culturale.
    Place sau nu place unora sau altora, crestinismul este cel putin parte din istoria culturala a Europei.
    .
    Am facut o minima documentare, sa vad daca numai la romani exista asa ceva, sa puna cruci pe inaltimi…
    Am aflat (fara surprindere ca sa fiu sincer) ca:
    „A summit cross (German: Gipfelkreuz) is a cross on the summit of a mountain or hill that marks the top. Often there will be a summit register (Gipfelbuch) at the cross, either in a container or at least a weatherproof case”
    Cine doreste poate citi pe Wiki mai multe despre aceasta traditie din Alpi si nu numai.
    Traditie la care germanii sunt bine reprezentati, avand o multime de munti pe care au amplasat cruci.
    In Bavaria aproape fiecare culme are o cruce, numarul crucilor din munti fiind de ordinul miilor.Parte din istoria lor culturala si nu numai.
    Astfel de cruci pe varfuri de munte continua sa se amplaseze si astazi in Alpi.
    .
    Desigur, exista si progresisti adevarati, pentru care progresul inseamna distrugerea oricarei memorii.Vechii romani, stramosii nostri de geanta latina, numeau asta in latineste a face tabula rasa.
    .
    In 2016 un astfel de individ, un arhanghel al progresului, a culcat la pamant crucile de lemn de pe Varfurile Prinzkopf, Dudl-Alm si Schafreuter.
    A facut aceasta isprava inarmat cu o secure si un fierastrau.Scule totusi, retrograde si primitive, de ce nu o fi folosit o drujba?.
    De unde se vede ca daca progresul o cere, nu-i asa?, se pot folosi si cele mai primitive metode si instrumente pentru atingerea scopului.
    .
    Desigur, politia bavareza nu s-a ridicat la nivelul inaltelor exigente ale progresului.
    In loc sa laude fapta, a calificat-o ca vandalism si a pornit o actiune de identificare si prindere a faptasului.

    • Ah, uitasem..Ca o completare la memorii culturale, la traditia amplasarii de cruci pe inaltimi si la toponimele asociate…
      Asta se regaseste pana si in cantecele romanesti populare..Iar un cantec e si el parte a unei memorii culturale..
      Cum ar fi asta:
      „De-ar fi mandra-n deal la Cruce,
      de trei ori pe zi m-as duce”
      https://www.youtube.com/watch?v=4aFivTrl9rk
      .
      E totusi greu sa stergi o memorie culturala, nu ajunge un topor si un fierastrau..

  • @Speranta
    „Nu credeam ca printre aparatorii credintei crestine mai sant inelectuali”
    Te inseli..Nu sunt intelectual, sunt inginer.Asta e cu totul altceva.
    .
    Spui „cineva tre sa arunce cu pietre dupa lighione,iar eu (recunosc)o fac cu mare drag.”
    Nu ai de-a face cu lighioane ci cu oameni.
    Fiecare cu meritele si cu metehnele sale, cu bunatatea sau cu rautatile lui.
    Fiecare om cu luminile si cu umbrele, cu plusurile si cu minusurile sale.
    Fiecare cu virtutile si pacatele lui..
    E vorba de oameni, nu de lighioane, cum spui tu.
    .
    Atunci cand consideri oamenii drept lighioane si declari ca arunci cu pietre in ei cu mare drag, cum poti sa te mai declari crestin?
    Ce crestin ar declara ca de-abia asteapta sa injure „cu mare drag” cum o faci tu?

  • Dvoastră argumentați păstrarea unei memorii culturale .
    De acord.Cu o condiție.
    Dacă crucea ar înlocui una pre-existentă, cu o anumită relevanță în context.
    Altfel nu putem vorbi de „memorie”.
    De altfel documentar ,prima înfățişare a unei scene privind răstignirea lui Isus e datată în secolul II era noastră, când religia creştină s-a extins.
    Altfel , anterior avem alte tipuri de cruce, cum ar fi cele celtice, greceşti etc..un simbol oarecum universal care precede religia creştină şi caee marchează de obicei moartea, eveniment extraordinar.
    Mai apoi, e de discutat etimologia, toponomia locală a cuvintelor cruce răscruce.
    Nu întotdeauna asociate patimilor resuscitării conform Bibliei, uneori indicau pur şi simplu o încrucişare, intersecție de drumuri, poteci.
    Dar aici parcă e vorba de capacitatea autorităților de a păstra un peisaj natural fără intervenția omului şi de a face respctate propriile reglementări.
    Adică de nu a aplica legea cu două măsuri în spațiul public, pentru prietenii bisericii ortodoxe (deasupra Legilor Statului) şi restul …

    Desigur nu detest religia şi dreptul altora să creadă în ce vor, sunt stăpânii actelor lor dar nu voi accepta stupizenii de gen stropitul maşinii cu tămâie pentru a decreşte riscul de accident.
    Mai eficientă e amenințarea creşterii costului valorii poliței de asigurare, oamenii vor face atenție la volan

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui F.B. Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS