Actualitate Recomandări

CSM Bistrița, învinsă la 14 goluri de Zalău. Ultima etapă, în 29 aprilie la Polivalentă

CSM Bistrița, care și-a îndeplinit obiectivul de menținere pe prima scenă, a jucat în deplasare în penultima etapă a sezonului Ligii Naționale cu HC Zalău. Gazdele s-au impus clar cu 37-23 (18-11), după un meci extrem de slab al echipei bistrițene, de uitat cât mai repede.

Zece minute a durat echilibrul pe tabelă (4-3 pentru CSM Bistrița), după care HC Zalău a preluat controlul și s-a distanțat până la pauză la 7 goluri. În partea a doua, zălăuancele au dublat diferența într-un adevărat galop de sănătate, fetele pregătite de Horațiu Pașca întrecându-se în greșeli și ratări, inclusiv de la 7 metri.


CSM Bistrița ocupă în continuare locul 8, în timp ce formația pregătită de Gheorghe Tadici a urcat pe poziția a 3-a.

Au marcat pentru CSM Bistrița: Oana Chirilă – 7, Daniela Rațiu – 3, Irina Ivan – 3, Szilvia Szabo – 2, Oana Cârstea – 2, Daniela Crap – 2, Andrada Maior Pașca – 2, Gabriela Preda – 2.

Au adus victoria pentru HC Zalău: Teodora Bloj – 10, Raluca Irimia – 5, Larisa Tămaș – 5, Ana Maria Dragut – 4, Cristiana Nica – 4, Andrada Trif – 3, Roxana Rob – 3, Ana Ciolan – 2, Dana Abed Kader – 1.

Partida, transmisă în direct de Digi și Dolce, a fost arbitrată de Adrian Nacu și Adrian Rucoi (ambii din Mureș). Observator: Adrian Lupșa (Caraș Severin).

Celelalte meciuri ale rundei cu nr. 25: CSM Roman – Măgura Cisnădie 27-20, Danubius Galați – Unirea Slobozia 20-26, Dunărea Brăila – HCM Rm. Vâlcea 26-18, U Cluj – Corona Brașov 28-32. SCM Craiova și CSM București stau.

În ultima etapă a acestui campionat, a 26-a, CSM Bistrița va juca în fața propriilor suporteri sâmbătă 29 aprilie, ora 16.00, în direct la TVR 2, cu CSM Roman.

Foto: arhivă

3 comentarii

  • Domnul Pasca trebuie să își asume bărbătește faptul că în acest sezon a greșit selecția…puține jucătoare au confirmat…pentru sezonul următor obiectivul fixat fiind cupele europene restructurarea trebuie să fie masivă iar domnul Pașca trebuie să fie obiectiv …nu avem interi,extreme și nici al doilea pivot…e vai de mama noastră…iar când mă gândesc că din liga a doua vin puternic Rapidul și Dinamo mă apucă groaza…să sperăm că domnul Pașca nu va mai greși selecția și în viitorul sezon…e vorba de profesionalism…Tadici e un exemplu…..

  • Ioana fa tu selectia sa vedem ce rezultate o sa ai, pe urma vei fi bagata in seama,altfel doar opinii spuse pe un ziar online,nu crezi?

  • ” Obiectiv indeplint ” ….se tot prezinta acest slogan de citeva etape,de unde si
    Comportarea in teren.
    Oricum evolutia Bistritei nu-l putea incurca pe ” prietenul” Tadici.
    Adevaratul profesionalism la echipa va fi daca ne vom permite 2-3 jucatoare
    straine (….Dinamo si-a ” permis ” pivotul Danemarcei ) care vor veni cu mentalitatea sanatoasa : PT A PRIMI ,TREBUIE SA DARUIESTI si le va motiva si pe celelalte ….
    H.Pasca incerca ” sa fure ” meserie de la Ambros …..insa mai are de muncit ,pt a pune si-n practica ce doreste ,pt ca la teorie ( din ce se vede si aude la time-out ) e beton…..
    …la vara se va vedea cine suntem si ce vrem prin campania de transferuri ce
    ne-o vom permite ….
    Exceptia la echipa in acest moment este Oana Chirila ; cei 7 ani prin Spania isi spun cuvantul…..RESPECT pt modul cum se comporta in teren si scoate echipa din ridicol de nenumarate ori…
    ….cineva din zona VIP a tribunei visa frumos in tur la cupele europene ….
    oare de ce ?….

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui N.S. SISEANU Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS