Recomandări Social

Drumarii au început să toarne asfalt între Telciu şi Romuli. Când va fi gata DN 17 C

Drumarii au început să toarne asfalt nou peste cel vechi şi între Telciu şi Romuli, pe DN 17 C, însă nu vor încheia anul acesta lucrările de modernizare pe raza judeţului nostru, a spus primarul comunei Romuli, Ioan Moniţa, într-o conferinţă de presă la sediul ALDE.

„Au început lucrările pe DN 17 C şi de la Telciu în sus, spre Romuli. Sunt două proiecte de importanţă majoră pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, DN 17 C şi D, despre care noi am vorbit zeci de ani la rând devin realitate. De la Năsăud la Sângeorz-Băi sunt finalizate lucrările, urmează doar marcajele, de la Salva la Telciu, la fel, iar acum s-au apucat de la Telciu spre Romuli. Mai precis până la Fiad vor fi anul acesta, iar de la anul vor continua până în Pasul Şetref şi am înţeles că se vor face până la Moisei. Sunt realităţi care se întâmplă şi de aceea le mulţumesc celor care s-au implicat în acest proiect. Să nu uităm nici de Năsăud – Bistriţa şi acum totuşi circulăm în condiţii mai bune”, a spus Ioan Moniţa.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS