Recomandări Social

Drumarii au ajuns pe fundul sacului cu sare. Cum se circulă în judeţ

Pe drumurile naţionale din Bistriţa-Năsăud se circulă în condiţii de iarnă după ce toată noaptea a nins, iar luni dimineaţa continuă să cadă precipitaţii sub formă de ninsoare.

Cel mai dificil trafic este în zona de munte, pe DN 17 între Transilvania şi Moldova, unde drumarii nu au dat cu sare decât în curbe şi pe porţiunile de urcare întrucât rezerva de sare este pe terminate.

Alexandru Slavita, şeful Secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, a declarat că, în stocuri mai sunt doar 300 de tone de sare în condiţiile în care numai în noaptea de duminică spre luni s-au consumat 130 de tone, fiind criză de sare în toată Transilvania.

„Sperăm că, în două-trei ore, va creşte temperatura şi se va mai topi zăpada. Nu avem ce face, nu mai avem sare. Dăm doar acolo unde sunt curbe şi la urcare. În rest, acţionăm cu lama”, a spus Slavita.

Într-un comunicat transmis pentru ora 9.00, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență precizează că în Bistrița-Năsăud se circulă în condiții de iarnă și că în ultimele 24 de ore utilajele de deszăpezire au intervenit pentru curățarea drumurilor și combaterea poleiului, după cum urmează: pe drumurile naționale au acționat 34 de utilaje cu 492 de tone de material antiderapant, iar la nivelul drumurilor județene au acționat 44 de utilaje cu 265 de tone de material antiderapant.

”A nins abundent în tot județul, aflat sub cod galben de ninsoare și viscol. S-a acționat cu utilaje toată noaptea sub coordonarea echipajelor rutiere, iar la această oră pe drumurile naționale din județ se circulă în condiții de iarnă și nu sunt semnalate blocaje în trafic” – Instituția Prefectului.

(Foto: Instituția Prefectului BN)

”Astăzi, 14 ianuarie, elevii au reînceput cursurile școlare, motiv pentru care polițiștii recomandă conducătorilor auto să manifeste mai multă atenție în zona trecerilor de pietoni, mai ales din apropierea școlilor. De asemenea, având în vedere condițiile meteo din această perioadă, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a suplimentat numărul echipajelor de polițiști care acționează pentru monitorizarea traficului rutier, în tot județul. Totodată, pentru evitarea blocajelor, polițiștii rutieri efectuează controale în trafic, pentru ca toate autovehiculele să fie echipate corespunzător”, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

10 comentarii

  • vai mama voastra, o sa aveti parte de procese din partea alora care-si vor distruge masinile in accidente cauzate de polei.
    dar ce va pasa voua, o sa platiti din alte taxe si impozite care vor astupa gaurile din buget cauzate de incompetenta si dezinteresul vostru.

  • Auzi la asta!!!! Doamne Dumnezeuleeeee asculta-ne! Vezi-ne!!! „Sperăm că, în două-trei ore, va creşte temperatura şi se va mai topi zăpada. Nu avem ce face, nu mai avem sare.” Doamne nu-l osandi ca nu stie ce vorbeste!!!!
    Pai MA ipocritule!!!! Esti de ani buni acolo… se presupune ca ai scoala si ai invatat sa rezolvi astfel de probleme! sau ai experienta, daca la scoala ai beut!!!!Esti pe langa in orice situatie…mai tii minte cand ai cumparat parazapezii… era vant mare si nu i-ai putut monta (sau atucni era Moisil F.????)… normal s-au montat vara ca sa aiba bargauanii ce fura!
    DA’ PLECATI DRACULUI ACASA TOTI…. INCAPABILI SI NESIMTITI!!! O SA SI PLOUA…SI O SA SE CURETE SI DRUMURILE…CU VOI SI FARA VOI!!!!
    Nemernici fara scrupule si fara bun simt!
    Macar taci drak-ului din gura … nu-ti mai spune incapabilitatea si nesimtirea in gura mare!!!!
    Daca nu vine ploaia si ninge in continuare…si temperaturile scad… ce mama ma-tii faci?!?! Astepti sa treaca iarna???? ca n-ai camioane sa aduci sare…si oricum la Salina e coada pe zeci de kilometri?!?!?!?!?

  • E criză domnule, păi cum altfel!
    În țara cu una dintre cele mai mari rezerve de sare din lume, drumarii n-au sare.
    Responsabilii administrativi ai acestei situații, cam toți numiți politic tocmai pentru incompetența lor, dacă ar fi puși să gestioneze ceva afaceri publice prin Sahara, în câțiva ani și acolo ar fi situație de criză… nu s-ar mai găsi nisip!

  • Nu mai ramane nimic de împărțit. Ati crezut ca i iarna ușoară și rămâneți cu leii. Sa va fie rușine,am venit din tara si peste tot era dezamăgit,mai puțin în județul de moldoveni bn

  • Azi, ora 16:00, drumul Bistrita-Cluj.
    Pe raza judetului BN s-a putut circula cu max 50-60 km/h din cauza zapezii de pe asfalt (shlefaraie care te face sa derapezi la viteza mai mare).
    DAR…..odata ajuns in judetul CJ, asfaltul era curatat complet.
    Asa cum ziceau si alti cititori in comentariile lor, sa fie incompetenta autoritatilor raspunzatoare pt riscurile la care ne supunem? Sa ii dam judecata daca facem accidente ar fi o varianta, dar imi doresc sa nu ajungem acolo…..for our sake.
    Si totusi, acesta este un drum european. Imi pot doar imagina ce intalnim pe drumurile judetene, comunale……
    Atentie la volan!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui vigneta Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS