Actualitate Recomandări

Dragobetele, sărbătorit în centrul Bistriței

Primăria Bistrița,  prin Serviciul Educaţie, Tineret în colaborare cu Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” şi Consiliul Local al Tinerilor, organizează vineri 23 februarie, în Piața Centrală, între orele 12.00 – 14.00, activități dedicate sărbătorii Dragobetelui.

În intervalul orar menționat va avea loc un program dedicat sărbătorii dragostei la români, informează municipalitatea.


Bistrițenii interesați vor avea ocazia să achiziționeze mărţişoare, felicitări şi produse hand made de la Târgul de Dragobete și Mărţişor unde vor participa elevi de la Școala Gimnazială „Avram Iancu”, Școala Gimnazială nr. 4, Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, Școala Gimnazială nr. 7 Viișoara, Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Liceul Tehnologic Agricol, Colegiul Tehnic „Grigore Moisil”, Grădinița „Rază de Soare”, Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Bistrița și Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Lacrima” Unirea.

Dragobetele îşi are rădăcinile în tradiţiile dace şi în credinţa într-un fel de zeu al iubirii, a cărui cinstire, în 24 februarie, marca simbolic şi începutul primăverii. Dragobetele, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii, fiind identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă. Un alt nume al său era Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos şi iubăreţ nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-şi piardă minţile. În trecut, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi de zicala: „Dragobetele sărută fetele”. Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel, se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de boli şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Steaua acestui flăcău, a cărui evocare acţiona direct asupra fibrelor erotice ale tinerilor, a început să apună în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Într-un fel, Dragobetele a fost şi el o victimă a comunismului. După Revoluţie, locul lui a fost luat treptat de Sfântul Valentin, care a fost importat din lumea occidentală şi care este sărbătorit conştiincios pe 14 februarie. În prezent însă, conform unor studii, 70% dintre români sărbătoresc Dragobetele.

Foto: Primăria Bistrița

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS