Actualitate Recomandări

Două locuințe de pe Valea Ghinzii, inundate de când au început ploile

(FOTO) Două locuințe situate pe Valea Ghinzii sunt inundate de când au început ploile. Întrucât în zonă nu există canalizare, toată apa se scurge în curțile și beciurile oamenilor. Până acum, pompierii au venit de două ori să le scoată apa din beciuri, dar efortul lor a fost aproape zadarnic fiindcă acestea s-au umplut la loc. Exasperați, oamenii au sunat la Primăria Bistrița și au cerut ajutor. Zadarnic.

Potrivit unor fotografii care ne-au fost transmise pe adresa redacției, atunci când nu curge ca un pârâu, apa băltește în curți în grădini.

Primăria Bistrița nu face niciun fel de lucrări pe Valea Ghinzii, una dintre cele mai vechi străzi de pământ din Bistrița, întrucât aceasta va fi modernizată cu bani de la Guvernul României prin Programul Național de Dezvoltare Locală, a anunțat în luna februarie a.c. viceprimarul Cristian Niculae. ”Am început procedura de achiziție publică a lucrărilor de execuție a străzii Valea Ghinzii, stradă care leagă Cartierul Unirea, Complexul Wonderland, zona rezidențială Valea Ghinzii, cu restul orașului. Una dintre cele mai vechi străzi de pământ din Bistrița, strada Valea Ghinzii, a intrat în linie dreaptă pentru a fi modernizată complet cu finanțare de la Guvernul României (PNDL), valoarea totală a proiectului fiind de 27,3 milioane lei, aproximativ 6 milioane de euro. Pentru această stradă de peste 3 kilometri lungime, în data de 30 ianuarie 2019, a fost publicat în SEAP (sistemul electronic de achiziții publice) anunțul de achiziție publică, proiectul tehnic, toată documentația și avizările necesare fiind finalizate în acest moment”, a spus el.

Lucrările care se vor executa sunt după cum urmează: asfaltarea străzii pe toată lungimea, reconfigurarea rețelelor de utilități: canalizare – rețea electrică (astfel încât să acopere necesarul din prezent al zonei cât și nevoile viitoare preconizate) pe o distanță de 3 aproximativ km, amenajarea de rigole de scurgere a apei – distanță de aproximativ 3 km, amenajarea podețelor de acces la proprietăți, amenajarea de trotuare cu o lățime de 1,5 m – pe o distanță de aproximativ 3 km, amenajarea de piste de biciclete cu o lățime de 2 m – pe o distanță de aproximativ 3 km și sistem de iluminat public.

”Aceste lucrări complexe vor schimba complet aspectul zonei rezidențiale și va da posibilitatea de extindere în continuare a orașului, într-o zonă unde există foarte multe terenuri proprietate privată pe care se poate construi în viitor”, a scris Cristian Niculae pe Facebook.

4 comentarii

  • ce gluma buna,asta i inundatie?stimata redactie v am mai invitat la noi pe maresal leonida pop din unirea,sa vedeti ce lac avem aici,dar nu va intereseaza.

    • Gradinile si curtile sunt mlaștină! Apa curge încontinuu, e frustrant să vezi cum curtea devine mlaștină și nu poți nici măcar să treci pe stradă , ce să mai zic de pus mașina în curte….

    • oare cei de pe Valea Ghinzii nu platesc impozite ca si restul cetatenilor?de ce dureaza 30 de ani sa se faca o canalizare si sa se asfalteze,la asemenea conducere….se face partie de schi care nu foloseste la nimic(pentru ca acolo s-a putut fura ),nu vi se pare ???

    • cele trei familii nu platesc impozite destule… nu acopera salariul celor ce raspund la.. 112!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS