Două angajate ale SJU Bistriţa, reţinute deoarece ar fi furat 12.000 de euro de la bărbatul împușcat la Cepari

Două angajate de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, o femeie de serviciu şi o angajată de la Registratură, au fost reţinute pentru 24 de ore, în noaptea de marţi spre miercuri, fiind suspectate că ar fi furat de la un pacient adus la spital împuşcat suma de 12.000 de euro. Bărbatul care a reclamat furtul în timp ce era internat este un fotograf de 31 de ani din Republica Moldova, care are şi cetăţenie ucraineană, şi care a fost găsit împuşcat în 14 aprilie pe un câmp din satul Cepari.

Cele două angajate, care au 29 şi 33 de ani şi lucrau la Unitatea de Primiri Urgenţe, au fost ridicate pentru audieri, în cursul zilei de marţi, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, care au efectuat şi percheziţii domiciliare şi la spital.

În acest caz ar fi complice şi un al treilea angajat al spitalului, un brancardier, care deocamdată este cercetat în stare de libertate.

În 14 aprilie, Vadim Malogolovenko a fost găsit inconştient, cu şase răni provocate prin împuşcare, de către un agricultor care lucra pe un câmp din Cepari, comuna Dumitra. După ce şi-a revenit, bărbatul a susţinut că a avut asupra sa 12.000 de euro, bani care i-au dispărut.

Google Ads

Comentarii

  1. ninel dolha

    deocamdata doar a sustinut, exista prezumtia de nevinovatie in toata lumea
    daca se dovedeste in urma anchetei ca nu au furat cine le mai spala onoarea etc si la serviciu?
    nimeni

    (2)
  2. raul adrian

    eu personal nu cred nimic din acestea.
    nu am nimic cu nici o parte ….dar parca e prea legata cu ata alba…..sau rosie.

    (-4)
  3. Vasile

    Pe maicamea cand au dus-o odata la RMN i-au furat cercei de aur.
    Cand mergi a doua zii sa intrebi de una de alta se scot ca nu au fost iei pe tura.

    (3)
  4. sille

    Când este preluat/internat un pacient care se află în stare de semiconștiență sau de inconștiență, care nu este însoțit de aparținătoari, nu se face o inventariere a bunurilor pe care le are asupra sa?

    (13)
  5. ninel dolha

    sunt de acord cu tine raul , plus auzi tu ridicarea cu mascatii…na belea
    daca era vorba de vreunul din noi nu ditamaia impuscatul nu se sesiza nimeni
    era de ajuns o masian apolitiei nu duba…dar hai sa facem SHOW!

    (5)
  6. Un bistritean

    Nu stiu ce sa zic. Am avut de a face cu sistemul sanitar. Dar din punctul acesta de vedere nu a dispărut nimic. Chiar si in caz de deces a pacientului am primit de pe secție bijuteriile . Oare chiar a avut banii ?

    (4)
  7. raul adrian

    sa le luam e rind > „:
    1…..victima daca a venit din Ungaria ar fi trebuit sa declare banii la vama[se poate verifica] , daca nu a facut-o este infractiune , si banii se confisca.
    2. daca nu avea bani cind a trecut vama si acesti bani i-a facut pe teritoriul Romaniei este infractiune de ……..[nu stiu de ce ] …oricum este rau. din vama de la Bors si pina in Bistrita nu poti castiga 12k euro doar daca faci ceva .
    si 3 .ANAF …..dl Parasca ia trimiteti un inspector ……si faceti ceva bani la bugetul de stat.

    si mai sint cateva ……dar le las mai tarziu.

    (-1)
    • radu

      poate s-au bazat pe faptul ca nu va supravietui….cine stie ce a fost acolo? se va pronunta procuratura! ca a avut banii din infractiuni, este alta probleme, nu justifica furtul lor! vom vedea!

      (0)
    • Cetitoru

      Furtul e tot furt!
      Cât despre provenienta lor, daca e o ilegalitate banii îi confiscă statul nu infirmiera cu femeia de serviciu
      Dacă eu staţiunez neregulamentar si tu intri cu masina in mine cine e de vina ?

      (0)
  8. lordjeddy

    na belea si a fost ridicat de mascati ca si un TERORIST gizas craist

    „Nu am suspendat încă pe nimeni, pentru că din partea autorităților eu nu am primit, ca și manager, niciun comunicat. Asistentul șef de la UPU mi-a spus că nu s-a dispus nicio măsură împotriva brancardierului, poate să vină la lucru. Împotriva brancardierului nu mai există nicio suspiciune că ar fi participat la furt. Cele două doamne, infirmiera și registratoarea medicală au fost reținute pentru 24 de ore”, a declarat Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

    (2)
    • claudelu

      Acest brancardier este un om de omenie și de un mare caracter vă spun eu din proprie experiență, păcat că a căzut involuntar în această chestie !

      (5)
  9. Freeman

    Măi oameni buni, dacă nu existau probe, nu le reținea nimeni pt 24 de ore. Mai mult, după ce au fost ,, ridicate,, de la serviciu, s-a făcut percheziția domiciliară, probabil au fost găsiți banii. Fără probe concrete în mod sigur erau cercetate în stare de libertate. Doar după o plângere depusă nu poți să reții o persoana 24 de ore dacă nu sunt și alte probe

    (5)
  10. Mihaela

    Nu pot sa cred cata empatie pentru aceste femei…29 și 33 de ani…trist, foarte trist. Sunt ferm convinsă ca nu au fost reținute fără motiv! Astfel de fapte nu au justificare și trebuie pedepsite indiferent de context! Proveniența banilor e o alta poveste care sigur e cercetată.

    (0)
  11. lordjeddy

    da mihaela da pun pariu ca era simplu sa mearga un plutonier cascheta de ala dupa ele nu ditamai echipa bestiala pt TERORISM etc
    mai mare rasu plansu
    daca unu fura maine ceva merg mascatii dupa el, hai da-o dreaqu….parca e terorism domle…o rusine

    (-2)
  12. lordjeddy

    a si era sa uit
    ala poate e traficant nu numai de tigari poate face si trafic uman, droguri sunt mai mult ca sigur ca astia asta fac…….sa plateasca dreaqu spitalizarea si altea alea si sa stea dreaqu la ei

    (-2)
  13. Mento San

    Hai sa gândim simplu și logic. E fff greu de crezut că un traficant, după ce trage 6 gloanțe în alt traficant, ba îl mai și spânzură, îi lasă 12mii euro în buzunar…

    (5)
  14. ceratean

    daca nu se adevereste fapta sunt chiar de caca instiitutiile satului pentru niste traficanti sa arestezi niste cadre medicale sa inteleg ca autoritatile dupa ce sau impuscat respectivii nu ia perchezitionat nimeni sa vada macar daca nu au si niste mitraliere la ei

    (3)
  15. ninel dolha

    oricum sunt de cacao oribil sa mergi cu mascatii cand puteau fi chemati la politie simplu….bani aruncati de-amoaca ca si ala politistul ce so aruncat in fata glontului celui ce a jefuit banca, nu fac numai balarii, asa ceva, nu respecta un protocol, ala nu e fotograf sunjt sigur suta la auta e un ttraficant de orice in tarisoara asta, auzi 12.000 euro fotograf doar nu e fotograf la las vegas!

    (2)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.