Actualitate

Domeniul imobiliar și provocările acestuia. Spusele specialiștilor despre acest an

Dacă ar fi să facem o comparație cu anii din urmă, 2018 a fost un an calm din punct de vedere imobiliar. Se speculează că acest echilibru se va menține şi în 2019. Odată ce ROBOR-ul a evoluat simultan cu prețurile şi solicitările de imobiliare, piața locuințelor autohtone rezidențiale a fost profund influențată comparativ cu anul precedent, 2018, după cum susține analiză realizată de RE/Max România. Studiul respectiv s-a înființat pe baza unui sondaj de opinie la care au luat parte în jur de 300 de persoane din 30 de orașe diferite. Conform studiului, mai bine de jumătate dintre participanți sunt proprietari de sucursale sau agenți imobiliari. De asemenea, acest studiu s-a realizat şi prin comparație cu alte țări ale Europei, părerile celor de la Re/Max România şi câteva lucruri noi din cadrul domeniului imobiliar. Răzvan Cuc, preşedintele agenției, ne-a declarat în cadrul unui interviu faptul că: ”În România, imbunatățirea imaginii agenților imobiliari este o prioritate pentru RE/Max România, dar şi creșterea industriei în care aceştia activează, şi tocmai din acest motiv asemenea studii sunt chiar mai mult decât necesare. În același timp, asemenea analize reprezintă un reper foarte important pentru agenți, brokeri, proptietari de agenții, dar și pentru clienți, vânzători şi chiar pentru cumpărători, deoarece oferă nu doar o retrospectivă a anului ce tocmai se încheie, dar şi ce se preconizează de către specialişti pentru anul viitor”. Vă vom prezența mai jos o listă ce cuprinde cei mai importanți factori de pe piața imobiliară a României:

1. Cum a evoluat ROBOR?


Evoluția ROBOR se găseşte pe primul loc în cadrul condițiilor esențiale marcate asupra târgurilor. Din moment ce au avut loc majorări substanțiale în ultimii ani, clasarea este previzibilă. Un lucru foarte interesant este faptul că valoarea indicelui dobânzii de referință a scăzut în luna ce a trecut, şi ROBOR la 6 luni a avut o scădere până la 3,36%, de la valoarea de 3,49%, pe când ROBOR la 3 luni a atins valoarea de 3,09% în comparație cu 3,31%.

2. Căutarea de locuințe

În ciuda faptului că cota atenția cumpărătorului obișnuit este destul de asemănătoare cu cea din 2017 (2% în scădere în T3 2018  în comparație cu T3  2017), cel puțîn la nivelul centrelor regionale din România delegații piețelor imobiliare ne spun că se află într- o continuă creștere. Situarea considerabilă deasupra nivelului consemnat acum trei ani, unde avansarea pieței rezidențiale fusese înregistrată, permite reprezentaților pieței imobiliare să fie optimişti asupra solicitării de locuințe. Mai multe complexe rezidențiale poți găsi pe new.flatfy.ro .

În cele mai mari șase centre zonale din România a fost observată o creştere care a afectat interesul cumpărătorilor de noi cămine, astfel acesta este mai ridicată cu 29% în această clipă. De asemenea, din luna iulie observăm o creştere a numărului de autorizații de construire, eliberate la nivelul țării cu 7,6% în comparație cu aceeaşi lună a anului 2017, fapt care aduce optimism asupra solicitării de locuințe. Cu toate acestea, autorizațiile de construire pentru clădiri rezidențiale au fost eliberate într-un număr de 24.950.

*Modificarea prețurilor

Influența remarcabilă a modificării costurilor asupra pieței este reprezentată de exemplul dat de mărirea costurilor medii cerute din latura apartamentelor în șase dintre cele mai mari orașe din România. Interesant este faptul că modificarea prețurilor se găseşte sub pragul de 1%,și  2% în 4 dintre oraşe și în cele rămase ,lucru care a fost surprins în armonie cu dispoziția națională. La 12 luni este observat exact acelaşi proces deoarece deosebirile se aflau sub 10% în 2017. Dat fiind faptul că locuințele s-au scumpit, dintre toți europenii, românii sunt cei care dau cel mai puțîn pe ele. Eurostat anunță că singurele țări aflate deasupra României în acest clasament cu 63% sub media UE, respectiv 69% sub media UE sunt Polonia și Belgia. Luxemburg  cu 63% peste media UE împreună cu Danemarca cu 53% peste media UE şi Marea Britanie cu 59% peste media UE se găsesc la coada clasamentului.

Prezicerile imobiliare pentru anul 2019

Participanții la analiză spun că nu lipsesc din previziunile pieței imobiliare  propunerile de prudență și estimările pozitive referitoare la încheierea afacerilor.S-a constatat în anul 2018 o evoluție a proiectelor rezidențiale cu potențial în jurul centrelor de afaceri care este presupusă să rămână constantă și în următorii ani.

Daniel Crainic spune următoarele: „Consumatorii vor deveni mai selectivi, iar seriozitatea, localizarea și prestigiul dezvoltatorului sau conceptul de locuință intenționat vor fi mai importante. În oraşele mari vom observă primele livrări de locuințe din nouă generație, conceptele pregătite după criză.De asemenea, vor există diferențe de la oraș la oraș, iar centrele regionale Iași, Cluj sau Timişoara cred că vor funcționa  cel mai eficient, dar și orașe de o dimensiune mai mică care se află într-o stare bună, precum Arad, Oradea și Sibiu. Sperăm că 2019 să fie bun, cu o cerere considerabilă și prețuri în curs de stabilizare”.

În 2019 prețul căminelor se va menține la fel că până acum, deşi sunt posibilități să mai apară o mărire,precum susțîn reprezentanții pieței imobiliare rezidențiale din România. S-a evaluat că în trei ani vom observă o mărire a costurilor,mai ales în zonele cu un potențial de dezvoltare economică ridicat.Fondul Monetar Internațional a făcut cercetări din care se vede că programul Prima Casă, principala sursă de finanțare din 2018, are şanse de a fi redus în 2019 pentru a se folosi de fonduri cu un sfert mai mici. Dacă ne-am raporta la un interval de 3 luni, prevederea indicilor Robor nu vor întrece procentul de 3,5%.

Pentru a afla mai multe despre prețurile apartamentelor din țară, accesează site-ul Flatfy.ro .

(Advertorial)

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS