Actualitate Politică

Doina Pană: Vrem tratament egal cu țările occidentale pentru susținerea agriculturii României!

Agricultura din România poate și trebuie să fie una performantă în Uniunea Europeană. Ori acest lucru poate deveni realitate doar prin aplicarea unor măsuri unitare pentru statele membre de susținere a fermierilor și a proprietarilor de terenuri agricole. Asta consideră deputatul bistrițean Doina Pană, care candidează pentru un loc în Parlamentul European, din partea PSD, la alegerile de duminică.

Mandatul echipei PSD care ne va reprezenta în viitoarea legislatură a Parlamentului European este unul clar: să obțină pentru România și celelalte state membre UE din Europa de Est tratament egal în privința acordării subvențiilor destinate agriculturii, din fonduri nerambursabile comunitare. Deputatul bistrițean Doina Pană, care candidează pentru Parlamentul European din partea PSD, și-a propus să susțină, împreună cu colegii ei, construcția cadrului legal la nivelul UE prin care va fi oferită aceeași valoare a subvenţiei medie pe ha pentru toţi agricultorii din Uniune, indiferent de țară. Acest lucru va ajuta substanțial tinerii fermieri din România, consideră Doina Pană, și va duce la nașterea unui mediu competitiv în care toți jucătorii de pe piața europeană au șanse egale.

”Vedem chiar și la noi în Bistrița-Năsăud cât de mult contează pentru fermieri și proprietarii de terenuri agricole aceste subvenții. În 3-4 ani, tocmai pentru că proprietarii de terenuri agricole au beneficiat de subvenții, pe care Guvernul PSD le-a plătit chiar în avans, în România au înflorit mici afaceri ale oamenilor care doresc să își muncească pământurile. Și le cumpărăm cu plăcere produsele, pentru că sunt bune, sunt cu gust, sunt naturale. Iar noi, echipa PSD, vrem să obținem mai mult pentru ei de la Uniunea Europeană, să intre în competiție pe picior de egalitate cu fermierii occidentali. Nu vreau să mai vedem în țara noastră, atât de dăruită de Dumnezeu cu teren fertil, câmpuri nelucrate. Oamenii, dacă sunt ajutați cum se cuvine, muncesc!”, spune Doina Pană, candidat PSD pentru Parlamentul European.

În cazul în care acest lucru nu va fi posibil, europarlamentarii PSD vor milita pentru stabilirea plafoanelor pentru subvenția agricolă în funcție de suprafața agricolă a fiecărei țări, pentru a uniformiza subvenția agricolă pentru toți agricultorii, indiferent de țara de origine.

Totodată, echipa PSD din Parlamentul European va lupta pentru asigurarea egalității de șanse între țările member UE în mate¬rie de acces la marile proiecte de infrastructură. Prin astfel de pro¬grame, România poate finaliza din bani europeni proiectele de infrastructură agricolă precum irigații, cadastru, drumuri etc, demarate deja din bani guvernamentali.

Partidul Social Democrat

(PE)

6 comentarii

  • Vă întreb încă odată: Ați scris vreun proiect european pentru școala bistrițeană? Când erați profesoară puteați face asta prin programele Leonardo da Vinci, Socrates, Comenius… Ați profitat de această oportunitate? Gurile rele spun că dacă ați fi făcut acest lucru nu mai erați nici în PSD și nici pe lista de alegeri europarlamentare. De ce? Pentru că așa-i la noi, la Bistrița.

  • Românii ar merrita să aibă politicieni pe model european.. în cazul acesta ar scăpa de gargaragiii ce-și văd doar de interesul politic personal și al partidului .
    Prins că vorbește aiurea, un politician dintr-o țară UE a fost trimis la plimbare, iar guvernul demisionează, lăsând calea deschisă alegerilor anticipate.
    România, tot o țară membră UE, nu are parte de beneficiile politicilor europene, ci pare că rămâne încremenită în proiectul pesedist, unul ce n-are treabă cu nicio Europă la acest moment, ci mai degrabă cu autoritarismul pe model Erdogan sau Putin.

  • Foarte bine doaman Pana. Un partid pe care te poti baza.singurul partid care a pus agricultura , industria si infrastructura pe picioare. Singurul partid care a marit salariile si pensile. Sa nu uitam da Basescu care acum e in PMP ca a taiat salariile si pensiile…si pe langa asta a mai scumpit si combustibilu plus vanzarea flotei si alte magarii. Sa nu uitam de pnl, pdl, Dacian Ciolos care a vrut sa vanda portul constanta la olandezi. Astia numai sa vanda tara….altceva nu au stiut sa faca. Au adus drepturile LGBT in romania. Dar sa nu uitam si de Ion Iliescu care a facut un mare rau prin falimentarea multor inteprinderi si a legalizat avortul.. Acum partidul psd e condus de oameni noi care pun accent pe patriotism.

  • Doamnă Pană, eu sunt prietenul dv. și vă votez cu o singură condiție: să-mi spuneți numele unui proiect european scris de dv. În momentul în care o să mi-l spuneți o să cer altor 10 persoane ca să vă voteze. Au mai rămas 5 zile.

  • Cum vreti tratament egal cand d voastra(si partidul) suferiti de o boala numita ciuma rosie in comparatie cu europenii(si majoritatea romanilor) care cred intr un viitor fara hoti.Scopul psd ului este salvarea lui Dragnea si implicit a tuturor hotilor din partidul d voastra(care banuiesc ca sunt majoritari,altfel nu se justifica actiunile psdului).

  • Doamnă Pană, la Bistrița majoritatea oamenilor percep PSD-ul ca un partid profund anti-european. Între noi fie vorba, este o percepție cât se poate de corectă. Dv. sunteți percepută trompeta, ca să nu zic vuvuzeaua – lui Liviu Dragnea. Jalnicul Dragnea, rușinea României. Ceea ce este adevărat, doamnă.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Anti USRPLUS Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS