Actualitate

Doina Pană, vești pentru profesori: Ultimele plăți se achită în această săptămână

Deputatul PSD Doina Pană a vorbit, de la tribuna Parlamentului, despre profesori. ”Ce-au făcut PDL-iștii „vopsiți” acum în PNL-iști și PMP-iști pentru profesori? Le-au tăiat salariile cu 25%!”, a spus ea.

”Ce-a făcut PSD-ul pentru profesori? Le-a mărit înapoi salariile tăiate și apoi le-a majorat, succesiv, cu 78%. Le-a achitat integral, prin aplicarea hotărârilor judecătorești, salariile tăiate de PDL-iști, actualmente PNL-iști și PMP-iști, în valoare totală de peste 710 milioane lei. Ultimele plăți se achită în această săptămână”, a scris pe Facebook Doina Pană.

https://www.facebook.com/369491519803256/photos/a.2102908626461528/2105707759514948/?type=3&theater

Profesorii vor primi înainte de sărbătorile pascale sumele de bani pe care le-au obținut de la statul român în urma unor hotărâri judecătorești definitive. La aceste sume s-a ajuns ca urmare a nerespectării prevederilor din Legea 221/2008 privind creșterile salariale în învățământ cu 50%.

La acel moment izbucnea criza financiară, iar statul nu a mai achitat măririle de salarii și a fost dat în judecată de numeroși profesori.

”E un angajament pe care l-am luat atunci când am semnat acordul cu sindicatele, în 30 noiembrie 2018, care prevede achitarea datoriilor pe care statul le avea faţă de profesori, obținute prin hotărâri judecătorești rămase definitive. Ca urmare, în bugetul pe 2019 am avut cuprinsă această sumă. E o sumă semnificativă, e vorba de circa 700 milioane lei, care au pornit către inspectoratele județene, de unde trec către școli și buzunarele profesorilor”, a spus la Digi24 ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Ministrul neagă că plățile ar fi făcute în contextul în care anul acesta au loc două runde de alegeri – cele europarlamentare, în 26 mai, și cele prezidențiale, în noiembrie.

”Angajamentul e luat de anul trecut, în urma unor negocieri purtate cu reprezentanții sindicatelor și nu are nicio legătură. S-a întâmplat să fie acum pentru că bugetul a fost aprobat destul de târziu și până au fost repartizați de Ministerul Finanțelor banii către bugetul Ministerului Educației, noi atunci am putut face deschiderile. Nu aș face această apreciere. E o chestiunr de normalitate, pentru că sunt banii profesorilor. Ei sunt datorați pe legea 221, aprobată în 2008. O perioadă destul de lungă aceste datorii s-au strâns. S-au mai achitat în timp, dar acum se achită toate datoriile”, a spus ministrul Educației.

”Legea 221 din 2008 prevedea creşteri salariale pentru profesori de 50%. Vreo 2 ani s-a prorogat termenul, fără să intre în vigoare, deși fusese aprobată de Parlament. Profesorii au dat în judecată ministerul, prin sindicate, și au avut câștig de cauză”, a precizat ea.

19 comentarii

  • Fa Doino încetează cu comentariile deoarece nu suntem curioși. (…) Nu vezi ca nu te bagă nimeni in seama ?! Spune ce ai facut concret pentru județul Bistrita Nasaud ?! Hai … vezi ti de pensie …

    • Asteptam un exemplu concret Ana!!! dar nu unul preluat de la USR sau PNL, ci un exemplu al tau propriu!!! cine ti-a dat si cine ti-a luat????

    • @radu
      Asa e lozinca, acuma ce vrei? =))
      Oamenii s-au convins cum sta treaba, asa ca ca astia recita lozinci degeaba.

      Eu le-as da un exemplu concret, as calcula cat l-ar fi furat/pagubit cei din opozitie pe un muncitor de la Leoni, ca sa nu plece Leoni din tara si sa nu se prabuseasca tarisoara, cum ziceau ei. =))
      Oamenii trebuie sa inteleaga ca daca PNL sau USR ar fi fost la putere, atunci un muncitor de la Leoni, in ultimii ani ar fi fost furat cam cu 100 de euro pe luna, deci 1200 de euro pe an. In 8 ani, un muncitor de la Leoni ar fi fost pagubit cu 9600 de euro.
      Pai daca nici asta nu e furt, sa furi unui om cu salariul minim o suma de aproape 10 mii de euro intr-un an, din munca lui, atunci ce mai este furt? Deci fiecare angajat din Romania, daca noul PNL sau daca USR ar fi fost la guvernare, ar fi fost furat/pagubit de aproximativ 10 mii de euro in 8 ani. Nu mai zic de penionari si de celelalte categorii.
      Dar cu cat ar fi fost paggubit statul de cate cei din opozitie, doar pentru a multumi si a baga banii in buzunarele unor mari companii straine? Tot cam cu 10 mii de euro pentru fiecare angajat. Sunt in jur de 2 milioane de angajati cu salariul minim, deci statul ar fi fost pagubit cu peste 20 de miliarde de euro, asta numai de pe cei cu salarii minimie, si doar pentru a baga banii respectivi in buzunarele unor colosi. Asta ar fi facut PNL si USR-PLUS daca erau ei la guvernare. Bine ca nu au ajuns la guvernare si nci sanse pe termen scurt si mediu nu sunt pentru ei. Oricum ei acuma sunt ocupati cu apararea tortionarilor din inchisorile comuniste, deci nu o sa se poata focusa pe campanie.

    • Erata:
      Am scris intr-un loc ca sunt 10 mii de euro pe an, dar e vorba de 1200 de euro pe an i de aproape 10 mii in 8 ani.

    • Bine CC, hai sa iti dau si eu niste grafice, sa vezi ca nu stii sa interpretezi cum trebuie. =))
      http://josiohannis.eu/romania-tara-care-a-depasit-sua-la-toate-capitolele.html
      si
      http://lazartortionar.el/romania-cea-mai-puternica-economie-din-ue.html
      daca tot vrei sa iti raspund la fel.

      Imi dai niste titluri bombastice de la propaganda si tu crezi ca argumentezi cu ele.

      E clar ca dobanzile sunt mai mari si datorita ratingului de tara, dar si datorita lui Werner, care tot iese periodic si anunta ca nu mai sunt bani de pensii si de salarii, ca ne prabusim si alte bizarerii, cum le zici tu. La fel si partidele care apara tortionarii, si ele ies si anunta ca intram in colaps aproape lunar. Tu crezi ca astea ne afecteaza negativ cand cerem imprumuturi sau nu? Dar cand europarlamentarii cer sa se taie fondurile europene si sa se aplice articolul 7, plus alte circarii pe care le fac prin parlamentul european, alea crezi ca pot afecta dobanzile sau nu?

      Pai cum e crestere pe consum de produse daca tu zici ca in secunda 2 se anuleaza orice crestere, ba ca oamenii o duc mai rau dupa fiecare crestere? Pastreaza un fir logic si nu te mai contrazice.

      Pana la urma a fost sau nu a fost crestere? S-a anulat in secunda 2 orice crestere, cum ziceai tu mai sus, in alt comentariu? Daca s-a anulat, atunci cum am crescut pe consum daca puterea de cumpararea a oamenilor a scazut, prin anularea din secunda 2?
      Incearca sa fii un pic mai coerent si mai obiectiv!
      Mai mananca copiii 4 oameni o pizza sau ne ridicam? Sau mancanca acuma 6 oameni o pizza daca s-a anulat in secunda 2? =))
      Am si studii economice, nu-ti face griji!

  • Ce a făcut PSD, au crescut salariile şi au anulat în secunda doi puterea de cumpărare a oamenilor prin mărire de prețuri, inflație şi îndatorare extremă fără a construi nimic pe durată lungă.
    Statisticile sunt clare.
    Astfel că tot demersul dnei Pană e unul propagandistic.

    • Chiar si daca s-ar fi anulat, cu toate ca nu s-a anulat, dar hai sa zicem cum ziceti voi, tot e un plus, pentru ca salariile au crescut in euro. Daca nu le-ar fi crescut, ne-am mai fi putut compara doar cu tarile din Africa. Solutia care era? Impartaseste-ne din gandirea economica pe care vreti sa o aplicati voi! Sa ramana salariul minim net de 400 si ceva de lei, cum era pe vremea lui Boculete? Vad ca voi veti o idee fixa, ca salariile oamenilor sa fie mici. Uite ca au plecat multi din tara si inca pleaca chiar daca PSD aproape a triplat salariul minim net, nu doar in lei, ci si in euro, dar daca nu s-ar fi marit crezi ca mai ramanea cineva prin tara?

      Imi amintesc cum faceati ca toti dracii ca se maresc salariile profesorilor, ca se maresc pensiile, ca se maresc salariile medicilor. Pe asta cu medicii ati inghitit-o foarte greu, dintr-o invidie greu de inteles, dar chiar daca ati inghitit-o tot nu o puteti digera si nu va puteti impaca cu ideea ca medicii castiga atat de bine. Nu intelg de ce nu va faceti si voi medici.
      Ati ajuns sa fiti desfigurati de invidie, sa urati din tot sufletul si incepeti sa pareti mai rai chiar si decat tortionarii de la Aiud.

      Cum vedeti voi o crestere a salariilor fara sa creasca preturile? Si recunoaste ca unele preturi au crescut artificial, pe urma reglandu-se. Imi amintesc cat de urat faceati cand s-a tredus TVA la paine, pe urma cand s-a redus TVA la alimente, cand s-a redus TVA-ul care fusesse marit de Basescu-Boc, can s-au redus impozitele, urlati de ziceai ca vrea cineva sa va ia gatul.
      Voi sunteti intr-o capcana emotionala si nu mai puteti gandi obiectiv. Voi ganditi la fel cum gandeste un ultras din galeriile echopelor de fotbal. Faptul ca s-au luat masuri bune si ca popilatia o duce mai bine, asta va face sa va disperati, gandindu-va ca ai vostri pierd si ceilalti castiga. In mod normal, niste fiinte rationale, daca adversarii iau niste masuri bune pentru populatie, care le aduc un castig electoral, ar trebui sa va ambitioneze sa cautati si sa propuneti si voi niste masuri mai bune, care sa faca mai mult pentru populatie, sa ii atrageti mai tare prin ceea ce propuneti voi. Eu zic ca sunteti pe un drum gresit si asta se vede si prin faptul ca dupa atatia ani la guvernare, PSD ramane inca foarte puternic, chiar daca au facut si ei nenumarate gagfe au facut motiuni impotriva propriului guvern i au promovat in functii inalte niste personaje destul de „interesante”.
      Voi ce le promiteti oamenilor? Salarii mai mici ca sa nu creasca preturile? E normal sa creasca preturile. Daca o brutarie face zilnic o mie de paini si peste un timp salariile celor care fac painea se duubleaza-tripleaza, e normal sa creasca preturile, nu ai cum sa faci alltfel, poate doar daca s-ar mai optimiza activitatile printr-un management mai efcient, ceea ce la noi nu e cazul nici in mediul privat, dar asa s-ar putea . face sa nu se reflecte toata cresterea in pretul painii, din exemplul nostru.
      Cat este acea indatorare extrema? M-am uitat un pic prin statistici, daca tot zici ca nu arata bine. Cei care scadeau salariile si mareau taxele, au reusit in 2 ani sa creasca datoria guvernamentala cu 8 puncte procentuale, de la 29,9 la 37,3. Pe urma a venit pesedeul cel rau (in guvernul USL), cu pomenile lor si au dat in stanga si in dreapta cu reduceri de taxe, cu cresteri de salarii si pensii si alte „atrocitati fiscale” (in mintea voastra). Nu stiu daca iti amintesti ca aveati o placa pe care o tot puneati, ca pe Ponta nu il intereseaza decat sa ajunga presedinte, iar din 2015 tara intra in faliment datorita datoriilor si pomenilor nesustenabile. In fiecare luna se canta prohodul tarisoarei noastre. E adevarat ca au dus datoria pana la 39,1 % din PIB, acela a fost maximul, dar pe urma s-au vazut rezultatele si datoria a inceput sa scada, ajnugand in prezent la sub 34% din PIB.
      Deci hai sa iti explica ca la inteligenti, daca tara merge bine si PIB-ul creste, chiar daca datoria creste in suma absoluta, ea devine mult mai suportabila. E ca si cum tu ai 2000 de lei salariu si iei un credit de 40 mii de lei, avand o rata de 1000 de lei pe luna, dar tu pentru ca cu acei bani ai reusit sa iti dublezi veniturile lunare, chiar mai luand un credit de 5000 de lei, deci tu vei avea un venit lunar de 4000 de lei si o rata de 1250 de lei, deci parca altfel respiri. ti se mai pare indatorare extrema?

      Cum iti explici ca au crescut si tot cresc preturile in euro la terenuri si la locuinte, daca orice crestere ar face PSD, in secunda 2 e anulata de inflatie, dupa cum afirmi tu? =))
      Venituri mai mari la populatie, genereaza nevoi mai multe si mai mari, care pentru a fi satisfacute trebuie sa mai multi angajati, mai multe investitii, dar si servicii mai diversificate. Uita-te ca daca vrei sa mergi undeva in vacanta, trebuie sa iti faci rezervare cu cateva luni inainte, altfel risti sa nu mai gasesti locuri. Vrei pe cineva sau o firma sa iti faca ceva, nu gasesti sau nu poate sa vina decat cu programare peste cateva zile, saptamani sau chiar luni.
      Cresterile de venituri genereaza prosperitate pe principiul bulgarelui de zapada. Cand va disperati ca vine prabuseala, pe care voi at ajuns sa o preziceti in fiecare luna ca luna urmatoare nu mai sunt bani, nu ne mai imprumuta nimeni, ca ne prabusim ca ne demolam, …, ganditi-va ca si daca s-ar face nuamite greseli, acestea se atenueaza, caci nu suntem izolati pe o insula, suntem o piicatura in imensa UE si noi nu o sa reusim niciodata sa provocam o criza de la care sa intre tota UE in criza, sau, mai rau, tota planeta. De asta zic ca greselile sau anumite dezechilibre s-ar atenua.

      Obsesia voastra cu austeritatea e foarte paguboasa. Dorinta voastra suprema e sa scada veniturile, sa creasca preturile, iar oamenii nu numai sa castige mai putin si sa fie taxati mai mult, dar sa si economiseasca, deci sa nu cheltuiasca. E cea mai proasta strategie si s-a dovedit ca nu duce decat la accentuarea crizelor si la prabusire. Daca micsorezi veniturile populatiei si le mai si taxezi mai mult, nu faci decat sa scoti bani din piata, firmele incepand sa isi reduca activitatea, dand oameni afara, acei oamni vor castiga mai putin, deci va fi nevoie de o noua ajustare in jos si tot asa se rostogoleste tot in jos.
      O greseala pe care o faceti si pe care cred ca ati lat-o de la Boc, e ca tot comparati bugetul tarii cu bugetul unei familii. Va rog eu sa il comparati macar cu bugetul unei firme, ca sa puteti intelege toate mecanismele! 🙂

      Cat timp o veti tine langa cu promisiunile voastre de austeritate si de crestere a taxelor, pentru salvarea tarisoarei de la prabusire, nu veti avea nicio sansa sa ajungeti la guvernare, nici voi si nici PNL-ul. Nu mai zic cat de mult rau va faceti ca sustineti un tortionar comunist, chiar facand scut in jurul lui. Asta nu e decat inca un new low pentru voi.

      Nu prea am avut timp sa comentez in iltimul timp, fiind foarte prins cu lucrul. dar cu acest comentariu am depasit „norma”. =))

    • Am uitat sa iti spun de ce am ajuns sa sutin cu incredere PSD-ul. Tocmai datorita faptului ca au avut curajul sa incerce ceva nou, un alt model de crestere, bazat pe consum. Nu poti face investitii daca nu ai cerere. Nu ai cum sa ai cerere daca nu ai consum. Nu poti sa ai consum daca nu ai bani. Opozitia a facut tot ce i-a stat in putinta sa blocheze orice crestere si orice scadere sau schimbare de taxe, asta pe langa faptul ca era si este foarte ocupata cu apararea tortionarilor din inchisorile comuniste. Chiar si daca nu ar fi redus taxele si tot era bine ca au facut modificari destul de semnificative in structura lor, ceea ce a fost si este foarte bine. Nu poti sa te dezvolti daca nu incerci sa schimbi nimic. Parerea mea e ca PSD-ul a reusit pe plan economic si daca rezista pana la alegerile parlamentare, puteti sa va luati gandul de la guvernare in urmatorele 2-3 mandate. Poate va gasiti si voi ceva interesant de facut, sa nu va plicitisi in lunga perioada de opozitie, care va urma. =))

    • Multumesc pentru nota! Sa stii ca mi-ar fi mult mai simplu sa fac cum fac ei, sa iau niste lozinci de la PSD, ca doar si PSD are destule lozinci, si din doua-trei lozinci sa fac un comentariu si sa zic ca toti ceilalti sunt prosti. Eu nu pot sa inteleg cum pot ei sa il sustina pe tortionarul vopsit galben ca canarul. =))

    • Pentru ca sunt orbi si surzi si ca sa fie meniul complet si uita! Asa cum spuneai si tu in comentariu de taierile salariale au uitat toti ca au trecut ceva ani. Daca pana acum toti strigau jos Basescu acum la moda este M….PSD. Si daca stai sa te uiti cine striga atunci si cine striga acum o sa vezi acelasi grup al leprelor galbene in fruntea carora se afla marele adormit al tari Klaus!

    • Știi citi grafice.
      Uite îndatorarea în România.
      https://cursdeguvernare.ro/cum-ajuns-romania-tara-din-ue-care-plateste-cele-mai-mari-dobanzi-la-imprumuturile-pe-termen-lung.html
      https://cursdeguvernare.ro/eurostat-inflatia-in-romania-de-peste-26-ori-mai-mare-decat-media-europeana-in-martie.html
      Și alte bizarerii.
      Statistice.
      https://cursdeguvernare.ro/oare-ce-n-o-fi-in-ordine-aici-tara-cu-cresterea-cea-mai-rapida-unde-scade-numarul-intreprinderilor-cu-crestere-rapida.html

      Știi care e concluzia.
      Toată verva economică pe care o lauzi e de fapt o creștere a unei economii pe consum de produse.
      Străine.
      Pe care românii le cumpără din datorii, îndatorându-se și mai mult plătind costurile mai exagerate, fără să facă nimic care să ajute în perspectivă de dezvoltare.
      Asta e Alan Dala.
      Ca să înțelegi.
      Ești keynesian.
      La modă în ideologia economică românească.

      https://www.youtube.com/watch?v=d0nERTFo-Sk
      Mai ales ultimul…
      😉 😉
      https://www.youtube.com/watch?v=oWItkj0X_wo

    • Bine CC, hai sa iti dau si eu niste grafice, sa vezi ca nu stii sa interpretezi cum trebuie. =))
      http://josiohannis.eu/romania-tara-care-a-depasit-sua-la-toate-capitolele.html
      si
      http://lazartortionar.el/romania-cea-mai-puternica-economie-din-ue.html
      daca tot vrei sa iti raspund la fel.

      Imi dai niste titluri bombastice de la propaganda si tu crezi ca argumentezi cu ele.

      E clar ca dobanzile sunt mai mari si datorita ratingului de tara, dar si datorita lui Werner, care tot iese periodic si anunta ca nu mai sunt bani de pensii si de salaii, ca ne prabusim si alte bizarerii, cum le zici tu. La fel si partidele care apara tortionarii, si ele ies si anutanta ca intram in colaps aproape lunar. Tu crezi ca astea neafecteaza negativ cand cerem imprumuturi sau nu? Dar cand europarlamentarii cer sa se taie fondurile europene si sa se aplice articolul 7, plus alte circarii pe care le fac prin parlamentul european, alea crezi ca pot afecta dobanzile sau nu?

      Pai cum e crestere pe consum de produse daca tu zici ca in secunda 2 se anuleaza orice crestere, ba ca oamenii o duc mai rau dupa fiecare crestere? Pastreaza un fir logic si nu te mai contrazice.

      Pana la urma a fost sau nu a fost crestere? S-a anulat in secunda 2 orice crestere, cum ziceai tu mai sus, in alt comentariu? Daca s-a anulat, atunci cum am crescut pe consum daca puterea de cumpararea a oamenilor a scazut, prin anularea din secunda 2?
      Incearca sa fii un pic mai coerent si mai obiectiv!
      Mai mananca copiii 4 oameni o pizza sau ne ridicam? Sau mancanca acuma 6 oameni o pizza daca s-a anulat in secunda 2? =))
      Am si studii economice, nu-ti face griji!

    • Lol.
      O faci deliberat.
      Ai ajuns să compari publicația Cursdeguvernare.ro cu noname.buhuhu
      Vezi cine sunt autorii articolelor and come back cu ceva nume care au ceva de pus in CV.
      Maine poimaine compari Forbes cu Glasul Teleormanului, sau publicatiile Eurostat cu Fituica de Luni Seara a Cercului satenilor literaro-religiosi fara lumina.
      Acum cateva saptamani comentam pe un tablou colorat excel ca si summitul productiei institutionale ANAF in comunicare si analiza in care erau compilate niste date fara cap si fara coada. De acolo citesti competenta imediata.
      Ai studii in economie. Orice absolvent universitar le are, not big deal. Dar nu oricine a studiat economie are o gandire economica.
      Unii cu 4 clase bat academicienii ASE.

  • Alandala si rabinul se pupincuresc reciproc.
    Io zic să le creăm condiții reale, că de la distanță e greu ;
    Vorba radio Erevan, pentru a fi posibil , lungimea trebuie să fie mai mare ca distanța.

    • Pacat ca parintii tai au avut „conditiile reale”. Daca nu le-ar fi avut era cu un prost mai putin!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui cc Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS