Actualitate

DJ 172 G Livezile-Cuşma, modernizat cu aproape 4 mil. €

Conform documentației tehnico-economice actualizate de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, modernizarea celor 13,4 km de drum de pe DJ 172 G între Cușma și Livezile costă 17,1 milioane lei. Valoarea a fost actualizată după aplicarea cotei de TVA de 20%.

Banii sunt asigurați din bugetul Consiliului Județean și din cel al Guvernului. Anul acesta, CJ alocă 1.447.000 lei pentru lucrări. Pe lângă asfaltare, se mai fac: trecere la nivel cu calea ferată, 12 podețe, șanțuri, rigolă de acostament, apărări de maluri, parapet semigreu, drumuri laterale.

Contractul de proiectare și execuție a fost încheiat în 2012 cu asocierea SC Dimex 2000 Company SRL Rebra, SC LDP SA Bistrița și SC Starcom Exim SRL Cluj-Napoca la valoarea de 17 milioane lei, cu durata de execuție a lucrărilor de doi ani și jumătate. Între 2013 și 2015 s-au făcut lucrări la partea carosabilă, acostamente, drumuri laterale, rigole carosabile, cămine și șanțuri de vizitare, apărări de maluri, parapeți de siguranță, podețe tubulare, stadiul financiar la care s-a ajuns fiind de 81,8%.

Lucrarea nu a fost finalizată în termenul stabilit, astfel că s-a încheiat act adițional cu dată finală 25.12.2017.

Au rămas de executat: finalizarea părții carosabile, a acostamentelor, a rigolelor carosabile șia  semnalizării rutiere.

12227722_940048739382007_8131230700222473812_n 12249709_940048642715350_8383745676033576274_n 12278758_940048649382016_6398934974332635831_n 12274547_940048776048670_2865544048711902056_n

Foto: arhivă CJ

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS